OPINIE: Experiment fabulos în Suedia despre utopia socialismului! Mai simplu de atât, nici că se putea!

3
mai,2017

0

S-a întâmplat în Suedia. Un profesor de economie de la un colegiu a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat, la un moment dat, o grupă întreagă.

Acea clasă a insistat că socialismul este funcțional și că nimeni nu ar trebui să fie sărac și nimeni bogat, ci toată lumea EGALĂ! Profesorul le-a spus, “OK, vom face în grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor și fiecare va primi aceeași notă, astfel încât niciunul nu va pica și niciunul nu va primi, evident, nota maximă.”

După primul test, notele au fost adunate și împărțite la numărul de studenți…și toți au primit un 8.Studenții care au studiat intens au fost supărați, dar cei care au învățat mai puțin au fost bucuroși peste măsură. Cum cel de-al doilea test se apropia, studenții care studiaseră puțin au învățat și mai puțin, iar cei care studiaseră mai intens și-au spus că și ei vor o “pomană”, așa încât și ei au studiat mai puțin. Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit. Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4.

Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzațiile, ura și nimeni nu a vrut să învețe pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriză a studenților, toți au picat. Profesorul le-a spus că socialismul va eșua, în final, deoarece atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, în mod firesc, mare. Dar când statul nu mai acordă acea recompensă, nimeni nu va încerca sau va dori să aibă succes.

Nu putea exista o explicație mai simplă. Iată un scurt paragraf care sintetizează totul:

[Inițiativă] Sondaj: Se caută nume personalizat pentru parcul central din mun. Ungheni!

18
apr.,2017

7

Stimați Ungheneni și oaspeți ai mun. Ungheni, ce părere aveți dacă Parcul Central din mun. Ungheni, după renovare, ar primi și un Nume personalizat. Dacă da, aștept propuneri Dumneavoastră prin sugestii și vot în acest sondaj! Sondaj a fost lansat astăzi, 18 aprilie 2017, în grupul Ungheni pe rețeaua de socializare facebook.

Copilul problematic – Kim Jong-Un

14
apr.,2017

1

Acestă caricatură nu este un amuzant. Războiul nu este un amuzant. Mai ales perspectiva unui al Treilea Război Mondial. Donald Trump a declarat recent că nu a avut nici o intenție de a începe un alt război inutil în Orientul Mijlociu…

Sunt poliglot!

31
mart.,2017

4

Astfel, pot ferm menționa că Eu sunt poliglot!
Odată ce limba română, vorbită în Republica Moldova, după 28 ani de la 31 august 1989 și 26 ani de la destrămarea URSS, stat care a creat acestă limbă, artificial, după principiul amplasării geografice, mai este numită, încă, „limba moldovenească” atunci vin cu argument că Eu sunt poliglot!

Urmând șirul logic, la acest moment, cunosc cca 35 de limbi vorbite în Republica Moldova, și anume:
1. Ungheneneana, a doua limbă maternă pe lîngă limba Română;
2. Chișinăueana, inclusiv cele cinci dialecte: ciocăneana, rîșcanică, botanică, buiucăniana, centrică;
3. Taracliana, Călărășeana, Nisporeana, Strășăneana, Bălțeana, Ieșeana, Tiraspoleana, Tighineana, etc.

În concluzie: E bine să fii poliglot, dar … Poliglot în sensul academic al cuvântului. Orice opinie are dreptul la existență, dar nu aberațiile și manipulările care au scopul distrugerea identității, apartenenței și limbii materne, limbii române, în cazul Republicii Moldova cît și restul teritoriilor unde se vorbește această frumoasă limbă.

Manipularea – scurta clasificare a manipularii. Rezistenta la manipulare.

12
oct.,2016

0

Situațiile sociale exercita un control semnificativ asupra comportamentului uman. Acțiunile si reactiile individului la stimulii dintr-un anumit mediu social sunt determinate de forte si constrangeri specifice acelui mediu, intr-o masura mult mai mare decat ar fi de asteptat daca s-ar avea în vedere doar personalitatea intima a celui în cauza.chiar si aspecte care par banale, nesemnificative, pot determina schimbari semnificative în comportamentul persoanelor aflate intr-o anumita situatie sociala. Cuvinte, etichete, lozinci, semne, regulamente, legi si, intr-o mare masura, prezenta celorlalti sunt factori cu o mare putere de influenta asupra individului, dirijandu-i reactiile si comportamentul uneori chiar fara ca respectivul sa-si dea seama.

In termeni psihologici putem vo