Limbajul trupului / gesturilor: Strângerile de mână ale lui Donald Trump, preşedintele SUA

10
iul.,2017

3

Știm cu toții că strângerea de mână între Donald Trump și Vladimir Putin ar fi fost foarte controlată. Știam asta, știau asta, toată lumea știa asta. Totuşi, privirile celor doi lideri mondiali în cadrul summitul G20 spuneau alt lucru, ciudat.

În clipul de mai jos, urmeză o serie de strîngeri de mînă executate de Donald TRUMP, prin care se vede cu ochiul liber cum liderul de la Casa Albă, aplică în practică limbajul politic al gesturilor / trupului.

(GIF) Relația Donald TRUMP cu Papa FRANCISC I

25
mai,2017

0

Săptămîna aceasta, președintele SUA Donald TRUMP întreprinde un turneu cu o serie de vizite oficiale în Arabia Saudită, Israel, Cetatea Vaticanului.

În fiecare stat, Donald TRUMP, a fost pus pe „șotii”, conform distribuirilor din mediul online / rețele de socializare:

Copilul problematic – Kim Jong-Un

14
apr.,2017

1

Acestă caricatură nu este un amuzant. Războiul nu este un amuzant. Mai ales perspectiva unui al Treilea Război Mondial. Donald Trump a declarat recent că nu a avut nici o intenție de a începe un alt război inutil în Orientul Mijlociu…

Viața de HIPSTER – Liderii lumii în viziunea artistului Amit Shimoni

20
mart.,2017

10

Artistul caricaturist Amit Shimoni, a redat imaginile unor personalități marcante și lideri mondiali prin prisma Vieții de Hipster. Pe pagina HIPSTORY BY AMIT SHIMONI ILLUSTRATION, au fost expuse imaginile următoarelor personalități:

Efectul „TRUMP”. Trumpomania în Federația Rusă.

13
feb.,2017

0

Odată, cu alegerea lui Donald Trump în calitate de președinte al SUA, candidat cu „viziuni pro-ruse”, cel puțin conform perceperii imaginii sale de către „lumea rusă”, imaginea sa a devenit virală și sursă de inspirație în domeniul, markentingului. Mai jos puteți vedea cîteva exemple, culese din mediul virtual rusesc.