Prezentarea circumscripției uninominale nr. 16, mun. Ungheni

7
dec.,2018

1

Până la startul oficial al scrutinului electoral pentru alegerile parlamentare și formarea legislaturii XXI din 24 februarie 2019 au mai rămas mai puțin de 1 lună și jumate.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare va începe oficial pe data de 25 ianurie 2019. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de miercuri al Comisia Electorală Centrală după ce a fost aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din data de 24 februarie 2019

Campania electorală parlamentară din 2019 este una mai specifică. Până în 2018, circumscripțiile electorale erau formate în baza unităților administrative de nivelul doi, adică raioanele. De această dată, circumscripțiile electorale uninominale au fost create prin contopirea de localități din diferite raioane învecinate.

În conformitate cu noua organizare a circumscripțiilor uninominale, Raionul Ungheni, a fost divizat în Circumscripția nr. 16 (Ungheni) cu 16 primării și Circumscripția nr. 15 (Ungheni, Călărași) cu 17 primării din Ungheni și 16 primării din Călărași.

Astfel, Circumscripția nr. 16 Ungheni mai poate fi supranumită și Circumscripția Prutului de Mijloc.

În Circumscripția uninominală nr. 16 sunt incluse 1 municipiu și 15 primării. Împreună, circumscripția însumează 65 951 alegători:

Personalități Basarabene: Petru Cazacu – înaintaș al Unirii

29
nov.,2018

0

Stimați cititori și abonați ai Bodrug.eu! Ca locuitor al cartierului Danuțeni din municipiul Ungheni, am scris mult despre baștina mea iubita. Sunt sigur că datorită a mai multor articole de pe blog, foarte multă lume a aflat ca în cel…

Foto, Video // La Ungheni a avut loc ediția a XX-a a Cursei Internaționale de alergări pe șosea

10
nov.,2018

0

Ediția a XX-a a Cursei Internaționale de alergări pe șosea, denumită simbolic „Tinereţe” a avut loc în astăzi, 10 noiembrie 2018, în Poarta de Vest a Republicii Moldova. În cadrul cursei, a fost dat startul pentru următoarele probe de concurs:

Prima ediție a Cupei la hipism „Iacob Ciachir” în imagini

9
oct.,2018

1

La 22 septembrie 2018, în Municipiul Ungheni a fost organizată prima ediția a Cupei la hipism „Iacob Ciachir”. În cadrul evenimentului au fost implicați 20 de cai, dintre care 5 de la Şcoala de hipism din Ungheni şi alţi 15 de la alte şcoli din ţară.

Ultimul campionat la hipism a avut loc la Ungheni în anul 1989. Fosta fermă de cai din Ungheni, înființată de Iacob Ciachir, era renumită în tot spațiul ex-sovietic, aici fiind crescuți cai pur sânge, foarte scumpi și solicitați la acea vreme. Actuala competiție a fost de JCI Ungheni împreună cu Școala Republicană de Hipism din mun. Ungheni, în parteneriat cu Primăria Municipiului și a Consiliului Raional.

Proiectul fotografic „36” // Băncile municipiul Ungheni prin prisma obiectivului lui Sergiu Cotruță

8
oct.,2018

4

Talentatul fotograf Unghenean – Sergiu Cotruță, ne uimește din nou cu fotografii ce promovează ,umicipiul Ungheni. De această dată, cu lansarea primului său album tematic, denumit – „36”. De ce „36”? .. Sergiu a menționat că vom afla în curând.
Din descrierea proiectului său, postat pe pagina sa de facebook:

„Salutare, prieteni! Astăzi, vreau să vă fac cunoștință cu primul meu ALBUM din cadrul unui proiect pe care vreau să-l lansez. Proiectul este intitulat ”36”, istoria lui o veți afla mai târziu.
În cadrul acestui proiect vor fi 36 de albume a câte 36 de fotografii cu tematici diferite. Scopul meu e să închei acest proiect în 36 de luni. 
Nu va fi deloc ușor, dar sper să vă impresioneze fotografiile. 
În prima tematică vă prezint Băncile din orașul Ungheni. Sper să vă placă! 
Un sfat, un like, o distribuire? Mulțumesc anticipat!”

Guvernul a aprobat Hotărârea privind edificarea bustului lui Dimitrie Cantemir în municipiul Ungheni

4
oct.,2018

1

Un bust al domnitorului, filosofului și marelui cărturar Dimitrie Cantemir va fi instalat în municipiul Ungheni, în scuarul Bibliotecii publice raionale ce îi poartă numele. În ședința cabinetului de miniștri din 3 octombrie 2018,  a fost aprobat proiectul Hotărârii Guvernului privind edificarea bustului lui Dimitrie Cantemir în municipiul Ungheni.

Toate drumurile duc la Ungheni (Dănuțeni), cu excepția trotuarelor

29
sept.,2018

1

Toate drumurile duc la Ungheni / Dănuțeni, cu excepția trotuarelor – ele practic lipsesc, în perimetrul unor străzi. Această este una din multitudinile de probleme cu care se confruntă locuitorii sectorul Dănuțeni, în special părinții cu copii mici, elevii și simpli pietoni.
Începând cu indicatorul „Ungheni”, intrarea în municipiul Ungheni din direcția Nisporeni și până la intersecția străzii Ștefan cel Mare și Sfânt cu str-la cu acelaș nume, lipsește complet, pe ambele părți ale carosabilului, spațiu amenaja pentru pietoni – trotuarul.

Cupa „Iacob Ciachir” – eveniment inedit întru renașterea hipismului la Ungheni

17
sept.,2018

2

În această sâmbătă (22 septembrie 2018), Junior Chamber Ungheni organizează un eveniment deosebit în Municipiul Ungheni – Cupa „Iacob Ciachir”. Scopul evenimentului este renașterea hipismului la Ungheni.
Cupa „Iacob Ciachir” va culmina cu o competiție unde vor participa cei mai buni cai din Republica Moldova

Pagina evenimentului pe facebook: Cupa „Iacob Cechir”
Junior Chamber Moldova reprezintă o organizaţie de tineri lideri, antreprenori şi profesionişti afiliată reţelei mondiale Junior Chamber International (JCI). La momentul de față există cinci comitete locale în Moldova: JCI Chișinău, JCI Ungheni, JCI Rezina, JCI Hîncești și JCI Orhei.

Vocea cartierului tău: „Nu regret nici un pic că am rămas acasă. În Moldova tot poți face carieră”. Interviu oferit ziarului regional Expresul

12
sept.,2018

1

Stimați cititori ai blogului, Vă prezint în continuare un Interviu realizat de jurnalista Veronica Gorea pentru ziarul regional Expresul. Interviul a fost elaborat în contextul Proiectului „Vocea cartierului tău” din cadrul programului ”Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO ”Centrul Media pentru Tineri”, finanțat de Uniunea Europeană. 
Titlu: De vorbă cu tinerii despre… tineri. Marin Bodrug: ”Nu regret nici un pic că am rămas acasă. În Moldova tot poți face carieră”

Acum un an, Primăria Municipiului Ungheni lansa proiectul „Stații moderne de așteptare în municipiul Ungheni”. În 2018 – nici o schimbare

6
sept.,2018

1

Exact un an în urmă, Primăria Municipiului Ungheni anunța proiectul „Stații moderne de așteptare în municipiul Ungheni”. Suntem în 2018 – nimic materializat.

Atunci, Primăria invita locuitorii și oaspeției urbei să contribuie, cu idei, la proiectul „Stații moderne de așteptare în municipiul Ungheni”. În comunicatul autorității publice locale se menționa următoarele:

Fiecare cetățean poate să vină cu propuneri și recomandări cum ar trebui să arate stațiile de așteptare în municipiul Ungheni.

Cele mai bune, inovative și la costuri accesibile schițe pentru stațiile de așteptare din Ungheni vor fi apreciate, iar persoana care va înainta aceste propuneri va fi invitată să facă parte din Grupul de lucru pentru implementarea proiectului „Stații moderne de așteptare în municipiul Ungheni”.