Noua Europă. Hartă Europei în cazul în care toate regiunile separatiste ar obține independența.

13
mart.,2017

10

Harta politico-administrativă a Europei are tendințe continui de modificare, datorită mișcărilor secesioniste și tendințelor separatiste ale unor regiuni. Pe site-ul Reddit a fost plasată o hartă, intitulată Independence Day care înfățișează cum ar arăta bătrîna Europă dacă toate aceste teritorii și-ar obține independența. În acest caz, Noua Europă ar arăta așa?

Astfel, pe lîngă obișnuitele, deja pentru noi state, ar apărea așa formațiuni independente ca: Occitania, Andalusia, Boemia, Bavaria, Moravia, Tatarstan, Kalmîkia, Bașkortostan, Urdmuntia, Mordovia, Mari El, etc.
În spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, s-ar forma Transilvania, Ținutul Secuiesc (România), Transnistria și Găgăuzia (Republica Moldova), Novorusia (Sudul Basarabiei, Ucraina).
Unicele state care, în viziunea Wykop, care ar rămîne indivizibile și integre teritorial, ar fi Portugalia, Belarus, Bulgaria, Estonia, Irlanda, Islanda, Vatican, Malta, Liechtenstein, Macedonia.

I like Poșta Moldovei.

28
feb.,2017

0

stăzi, 28 februarie 2017, am avut un incident neplăcut cu o angajată a Î.S. „Poșta Moldovei”, care m-a enervat la culme.
În jurul orei 11:50 am intrat în incita Oficiului Poștal MD-2008 din str. V. Lupu nr.31, sectorul Buiucani, pentru a achita niște facturi. Abia pășind pragul încăperii unde sunt deserviți clienții, că o doamnă, angajată a ÎS „Poșta Moldovei”, mi-a spus cu un ton agresiv și cu un puternic accent slav că „la noi masa”. Am verificat ora la telefon – „11:50”. Atunci i-am reproșat angajatei că conform orarului, pauza de masă a oficiului este între orele 12:00 – 13:00, și nicidecum 11:50. Atît a trebuit, gaz pe foc, nu alta. În rînd, mai erau 2 persoane în vîrstă.

În continuare, doamna mi-a reproșat de cca 4 ori să nu aștept la rînd, că ele nu mai primesc, masa. În aceste 10 minute pînă la „pauza de masă”, cu chiu cu vai au fost calculate facturile celor două persoane, aflate inițial în rînd. Eu, nu am reușit …

P.S. Chiar de nu se reușea să îmi proceseze și facturile mele, contează foarte mult omenia și atitudinea față de oameni pe care o manifești la locul de muncă.

Efectul „TRUMP”. Trumpomania în Federația Rusă.

13
feb.,2017

0

Odată, cu alegerea lui Donald Trump în calitate de președinte al SUA, candidat cu „viziuni pro-ruse”, cel puțin conform perceperii imaginii sale de către „lumea rusă”, imaginea sa a devenit virală și sursă de inspirație în domeniul, markentingului. Mai jos puteți vedea cîteva exemple, culese din mediul virtual rusesc.

Relațiile Ruso-Belaruse la moment. Video.

7
feb.,2017

0

Odată cu semnarea de către Alexandru Lucașenco a Decretului referitor la liberalizarea regimului de viză pentru 80 de state (5 zile de aflare pe teritoriul Belarus), inclusiv UE, SUA, Indonezia, Brazilia și Japonia, relațiile Ruso – Belaruse s-au pomenit într-un…

10 principii ale manipulării maselor. Noam Chomsky.

7
feb.,2017

1

Noam Chomsky a formulat zece principii manipulării, pe care se bazează democraţia occidentală – strategii ale diversiunii, concepute pentru a confuziona şi deturna atenţia mulţimilor de la manevrele claselor politice şi financiare. Metoda este una simplă, canalizarea atenţiei în direcţii false.

1. Să distragi permanent aten­ţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte mi­no­re, dar cu mare impact emo­ţio­nal. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui reale.

2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia pu­blică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu gu­ver­narea providenţială care sal­vea­ză naţiunea în temeiul legilor re­presive cerute de popor, cu pre­ţul limitării libertăţilor democratice.

3. Să aplici treptat toate mă­su­rile dure. Ceea ce ar duce la miş­cări populare, dacă se aplică într-un singur pachet şi dintr-odată, de­vine suportabil, dacă este livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

5. Să te adresezi mulţimilor ca şi cum toţi oamenii au o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre o gândire infantilă care nu face relaţia dintre cauze şi efecte.

6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.

7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţionaleste instrumentul ide­al de a tâmpi lumea şi a o controla.

8. Să încurajezi financiar me­dia, aceea care îndobitoceşte pu­bli­­cul şi-l ţine legat de emisiuni şi se­ria­le vulgare ce trag inteligenţa în jos.

9. Să stimulezi simţământul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Omul care nu mai are îndemnul să se revolte, devine turmă şi e uşor de controlat.

10. Să apelezi la toate cuceri­rile ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp să le discreditezi prin media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

Toate, dar toate cele zece principii formulate de Chomsky le-ați simțit și le simțiți prezente în fiecare zi, în orice colț de lume sau de societate ați trăi, insinuându-se, acționând împotriva noastră, făcându-ne mai nesiguri, mai temători pentru ziua de mâine, mai puțini liberi și mai incapabili să ne construim o viață demnă.

5 idei de promovare a mun. Ungheni în contextul proiectului „Ungheni-555”.

1
feb.,2017

24

„Știați că, în anul 2017 orașul Ungheni marchează 555 ani de la prima sa atestare documentară. În scopul consemnării celor mai importante date istorice legate de orașul Ungheni, Primăria orașului , în parteneriat cu IP Centrul de Resurse pentru Dezvoltarea Durabilă Locală și Regională, a lansat inițiativa de implementare participativă a proiectului „Ungheni – 555” . Cu acest prilej, pe întreaga durată a anului 2017 se vor organiza 555 evenimente de promovare a orașului nostru”. scrie Primăria mun. Ungheni

În acest context, ca cetățean al mun. Ungheni și prin faptul că îmi iubesc foarte mult localitatea natală, am să vin cu 10 propuneri / idei de promovare a mun. Ungheni pe arena Națională și Internațională, inclusiv în cadrul Proiectul inovativ, unic în Republica Moldova, „Ungheni – 555”.

Proiect. Colectare de fonduri pentru un Parc Modern în Ungheni

16
ian.,2017

13

„Ne adresăm tuturor băștinașilor Ungheneni, celor rămași acasă, dar și celor plecați peste hotarele țării, cu un apel la implicare într-un proiect de colectare a fondurilor pentru reamenajarea Parcului Central din oraș.

Știm că oriunde v-ați afla în lumea mare, purtați în suflet amintiri frumoase despre parcul copilăriei voastre, acolo obișnuiați să vă aventurați după o zi de grădiniță sau să alergați în recreația mare cu colegii de clasă, și tot pe aleile parcului ați legat primele prietenii.

Astăzi parcul nu mai este cel de altădată, starea lui s-a înrăutățit considerabil, infrastructura este învechită și nesigură. Aleile și băncile parcului sunt deteriorate, iar pe alocuri lipsesc. Nu există iluminare, ceea ce face zona neaccesibilă pentru plimbări de seară și incomodă pentru odihnă și relaxare sau alte activități de agrement.

La mulți ani, drag cititor!

31
dec.,2016

2

Dragi cititori ai blogului, vă doresc în 2017 :
– 12 luni de fericire,
– 52 de săptămâni de distracție,
– 365 de zile de succes,
– 8760 de ore de sănătate,
– 525600 de minute de noroc!

Un An Nou fericit!

Prima moneda unică europeană – Florinul.

29
dec.,2016

0

Europa a mai avut o moneda recunoscută în toate țările. Dorită și cumpărată. „Florinul” era „tipărit” de orașul italian Florența. Dar ce a însemnat moneda de aur a bătrânului continent?

Într-un moment în care toată lumea pune sub semnul întrebării soarta monedei unice, aflăm că Europa a mai avut cîndva, prin secolul XV, un simbol economic.
Florentinii au reinventat banii – în forma florinului de aur – acesta fiind motorul care a scos Europa din „Evul Mediu”, un termen inventat de Petrarca (un florentin). Ei au finanțat dezvoltarea industriei în toată Europa, din Scoția la Bruges, de la Lyon in Ungaria. Ei i-au finanțat pe regii englezi în timpul Războiului de 100 de ani.

Așteptări mele pentru Ungheni – 2017.

23
dec.,2016

18

După părerea mea, anul 2016, cel puțin a doua jumate de an, a fost un an al poveștilor electorale: pe de o parte „unele surse” au prezis invadarea Moldovei de către 30 mii sirieni și „excluderea” religiei din școli, de parcă au ceva în comun, pe cealaltă parte – unele „fețe bisericești” au devenit „brusc” actori și „mari apărători ai pseudo-ortodoxismului politic”. Totuși, cireașa de pe tort a fost: Rezultatele alegerilor prezidențiale în raionul care este numit „Poarta de Vest” a Moldovei – Ungheni.

În concluzie, sloganul anul 2016: „Moldova, ai prezident”.

Venim în anul 2017 cu un nou președinte ales și investit, cu o duzină de promisiuni electorale contradictorii, inclusiv și pentru locuitorii urbei și raionului Ungheni. Vorba lui Oazu Nantoi „mămăliga nu exploadează”, astfel, cum a răbdat și a înghițit noduri acest biet popor pînă în 2016, în 2017 nu vor suferi mari modificări, stabilitate în sărăcie, totuşi sperăm.

La capitolul Ungheni, am așteptări foarte mari, și anume:

1.În 2017, în cartierul natal Dănuțeni, mamele își vor putea primbla odraslele prin noul parc.