Minunea de Crăciun: O zi de pace în toiul primului război mondial sărbătorită de trupele beligerante

25
dec.,2017

0

Când ne gândim la Primul Război Mondial, avem în minte doar imagini cu tranșee, morți, explozii, bombardamente, inamici care se urăsc de moarte. În cea mai mare parte, astfel a fost războiul. Un scurt episod face însă notă discordantă cu distrugerea și disperarea aduse de conflagrație:fraternizarea inamicilor, cu ocazia Crăciunului anului 1914, o ultimă insulă de umanitate și speranță într-un război care, conform comandamentelor statelor beligerante, ar fi trebuit să fie gata până la Crăciun, scrie portalul Historia.ro.
Subiectul nu a fost discutat foarte mult în Franța sau Germania, fiind nevoie de filmul „Joyeux Noel”, din 2005, pentru a se vorbi din nou despre acest episod. Evenimentele au fost mușamalizate încă din zilele cu pricina, pentru a nu se încuraja astfel de manifestări și a nu se da impresia celor de acasă că războiul e o joacă și o distracție care costă bani și sute de mii de morți.

Cine sunt viitorii monarhi ai Europei?

20
dec.,2017

1

Urmare a funeraliilor Majestății Sale Regele Mihai I al României, subiectul legat de monarhie, rege, prinți și principese a devenit unul foarte căutat. Problema vine din dezinteresul oamenilor făță de acest subiect, într-un context al statelor republici.
În continuare, vă prezint un articol, elaborat de redacția portalului Historia.ro în care acest subiect este abordat cu lux de amănunte.
Vedeți și Foto // Un ultim omagiu Majestății Sale Regele Mihai I al României

La începutul secolului XX, în Europa existau doar trei state republicane: Franța, Elveția și San Marino), restul erau monarhii.

Hotarele unor state, dovadă a dezvoltării economice și geopolitice (foto)

23
ian.,2015

6

Procesele politice moderne și contemporane, au servit ca catalizator la apariția unor imagini stranii a hotarelor lor. 1. Norvegia și Suedia 2. Olanda și Belgia 3.Hotarul „imaginar” care despărțea Berlinul de Vest (RFG) de Berlinul de Est (RDG) Pînă la 1990,…

Harta focarelor de secesiune din Europa.

13
sept.,2014

0

La moment, pe continentul European și Asiatic, există mai multe focare secesioniste. Unele din ele sunt susținute indirect de state independente, cu tendințe imperialiste, altele – au la bază trecutul istoric, identitatea etnică și religioasă, diversitatea lingvistică.

În continuare, vă prezint două hărți în care sunt redate topografic regiunile secesioniste din Europa și Asia.

Noua Ordine Mondiala urmăreşte fragmentarea Europei şi distrugerea statelor-naţiune. “A.M.R.”… 5 zile până la referendumul pentru independenţa Scoţiei!

13
sept.,2014

0

Balcanizarea Marii Britanii: “A.M.R.”… 5 zile până la referendumul pentru independenţa Scoţiei! Vineri, 18 septembrie 2014, va rămâne în istoria Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord drept data la care în Scoţia (în engleză: Scotland, în gaelică scoţiană: Alba), după…

Conspirația pentru distrugerea României

5
iun.,2013

0

         Analiza datelor si informatiilor provenite pe linia unor surse ce fac parte din masoneria româna a scos în evidenta unele aspecte de interes operativ care explica situatia grea în care se gaseste România la ora actuala,…

Conspirații ce au schimbat cursul istoriei.

23
apr.,2013

3

Se spune ca oamenii nu cred ca guvernul ar putea planui crime impotriva propriilor cetateni. La urma urmei sunt alesi de catre noi pentru a promulga legi in favoarea noastra si pentru a conduce tara spre o crestere economica si…

Harta Noii Ordini în Europa: Acordul de la Malta.

7
apr.,2013

19

În 1992, William B. Wood, geograf șef al Departamentului de Stat american (fost ambasador SUA în Afganistan), dădea publicității o hartă cu noile granițe ale statelor Europei, granițe care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist. Adică înțelegerea de la Malta.