Straie naționale, vin și plăcinte – Ziua Independenței la bordul Air Moldova

27
Aug,2017

0

ÎN PREMIERĂ: Compania aeriană Air Moldova a sărbătorit alături de pasagerii săi, Ziua Independenței. Însoțitorii de la bord şi-au schimbat uniforma clasică, pe una tradiţională, la toate cele 21 de curse aeriene și au servit pasagerii cu vin și plăcinte.

„Din numele companiei Air Moldova ave onoarea să vă transmitem sincere felicitări cu prilejul sărătorii naţionale, Ziua Independenţei Republicii Moldova. Vă dorim un viitor cu realizări măreţe, pentru că succesul fiecărui cetăţean înseamnă defapt succesul statului. Iar independenţa presupune sentimentul de demnitate, dacă fiecare dintre noi vom purta acest sentiment în suflet, atunci cu încredere putem spune că ţara noastră va avea un viitor frumos. Să fii fericită Moldova, iar compania Air Moldova îţi va purta cu demnitate culorile prin lume”, a declarat Tamara Luca, managerul companiei Air Moldova.

Programul Hramului, Zilei Indepenenței și Ziua Limbii cea Română în municipiul Ungheni

27
Aug,2017

0

Conform informațiilor e pe site-ul Primării municipiului Ungheni, în acest an, Programul Hramului Municipiului Ungheni, Zilei Independenței și Ziua Limbii cea Române, este următor:

(FOTO / INFO) Strada Petru Rareș din cartierul Dănuțeni al mun. Ungheni a intrat în reparație

25
Aug,2017

3

Stimați Ungheneni și oaspeți ai municipiului!
Încetul cu încetul, drumurile publice din cartierul Dănuțeni cît și în întreg municipiu, încep a fi reparate. Ca exemplu poate servi strada Petru Cazacu.

Începând cu 19 august 2017, strada Petru Rareș a intrat în reparație capitală.

Conform informațiilor obținute de la Primăria Municipiului Ungheni, reparaţia străzii Petru Rareş din mun. Ungheni face parte din proiectul de reabilitare a porţiunii de drum Ungheni – Alexeevca.

Suprafaţa totală care va fi supusă reparaţiei este de 17,5 km.

Cost total – 92 mil lei.

Distanţa de drum care va fi reparată pe teritoriul municipiului Ungheni este de 1,4 km. Termen de executare a lucrărilor pe această distanţă este de 1 an.

Pe traseul cuprins între str. Ştefan cel Mare şi str. Burebista vor fi amenajate trotuarele pe ambele părţi ale străzii, în continuare, la ieşirea din oraş – trotuare vor fi amenajate doar pe partea stîngă a străzii.

Pentru prima etapă, transportul va fi redirecționat pe strada Răzeșilor.

Photo: History of „Covoare Ungheni”

25
Aug,2017

0

On December 10, 1980, one of the most important economic agents in the Republic of Moldova started its activity and became one of the brands of Ungheni district and municipality: Covoare-Ungheni. In its 37 years of activity, the final product…

Poze de epocă: Istoria „Covoare UNGHENI”

25
Aug,2017

2

La 10 decembrie 1980, îşi începe activitatea unul din cei mai importanţi agenţi economici din Republica Moldova, care peste ani devine unul din brandurile raionului și municipiului Ungheni: Covoare-Ungheni. În 37 de ani de activitate, produsul final al întreprinderii ajunge să fie recunsocut la nivel…

Istoricul Anatol Petrencu despre „eliberarea”, celebrată de Igor Dodon

24
Aug,2017

0

Numai în raioanele Corneşti şi Ungheni au fost curăţate 105 ha de teren minat, pe care şi-au găsit moartea sau au fost răniţi 377 de persoane civile[1], basarabeni. Oamenii erau impuşi să se ia la braţ unul cu altul şi să meargă pe câmpul minat. Nenorociţii care călcau pe mine erau sau ucişi, sau grav răniţi. Ultimii au fost împuşcaţi de trupele NKVD, altfel spus – au fost „eliberaţi” de chinuri.

Declarațiile lui Gheorghe Bălan după ședința Guvernului 23 august 2017, în contextul întrevederii în formatul „1+1” dintre Chișinău și Tiraspol

24
Aug,2017

0

La 23 august 2017, la sediul din or. Bender (Tighina) al Misiunii OSCE din Moldova a avut loc o nouă întâlnirea de lucru a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană Gheorghe Bălan şi Vitalii Ignatiev. La întâlnire au asistat reprezentanţii mediatorilor şi ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

O nouă rundă de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol în formatul „1+1”

23
Aug,2017

1

Astăzi 23 august, la sediul din or. Bender (Tighina) al Misiunii OSCE din Moldova a avut loc întâlnirea de lucru a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană Gheorghe Bălan şi Vitalii Ignatiev. La întâlnire au asistat reprezentanţii mediatorilor şi ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Live // Şedinţa Guvernului Republicii Moldova din 23 august 2017

23
Aug,2017

0

Astăzi are loc o nouă ședință a Cabinetului de miniştri, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip

Ședința va începe la ora 15:00.

Ordinea de zi a Ședinței Guvernului Republicii Moldova din 10 august 2017 este următoarea

Accident auto cu numere MD în apropiere de stațiunea Primorscoe din raionul Chilia (reg. Odesa, Ucraina, Sudul Basarabiei)

23
Aug,2017

0

La 22 august 2017, pe traseul Spasca /Спасское – Chilia – Vâlcov / Вилкове din regiunea Odesa (Sudul Basarabiei, Ucraina), a avut loc un accident grav cu implicarea unui automobil înmatriculat în Republica Moldova.
Conform portalului Basarabia Inform (bessarabiainform.com), se cunoaște co șoferul automobilului de model „Opel” cu numere înmatriculare emise de autoritățile Republicii Moldova, se deplasa în direcția stațiunii Primorscoe / Приморское (în trecut Jibrieni) din r. Chilia. Din circumstanțe necunoscute, a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara traseului, ciocnindu-se de un pilon de electricitate.

Din informațiile postate în grupul Килия Сегодня (ro: Chilia astăzi / în prezent) de către ‎Анна Сафроновна (ro: Ana Safronova):

Очередная страшная авария на трассе Спасское – Вилково на повороте на Десантное. Женщины „вырезали” спасатели. В тяжёлом состоянии она доставлена в больницу.

Ro: Încă un accident grav pe traseul Spasca / Спасское – Vâlcov / Вилкове, în apropierea intersecției cu loc. Desantne / Десантн (în trecut Galilești). O femeie a fost „scoasă” de către o echipă de descarcerare. În stare gravă, a fost transportată la spital.