Mărturii din Siberia de Gheață: Istoria Anei Borș din s. Condrătești, r. Ungheni, deportată de către regimul comunist în primu val de deportări – 13 iunie 1941

13
Iun,2017

5

Operațiunea de deportare a Românilor din Basarabia și Bucovina de Nord a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.

Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportaților le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar – în unele sate – în căruțe, fiind duși până la gara de trenuri.

În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari.

În Basarabia, 90 vagoane au pornit din stația Taraclia, 44 vagoane – din stația Basarabeasca, 44 vagoane – din stația Căușeni, 48 vagoane – din stația Tighina, 187 vagoane – din stația Chișinău, 48 vagoane – din stația Ungheni, 83 vagoane – din stația Ocnița, 133 vagoane – din stația Bălți, 73 vagoane – din stația Florești, 40 vagoane – din stația Râbnița, 38 vagoane – din stația Bolgrad, 103 vagoane – din stația Arțiz, 340 vagoane – din stația Cernăuți.[5]

Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea II

5
Iun,2017

1

Cum a putut Vasile a trăit după despărțirea cu familia?

Trenul (eșalonul) din 10 iulie 1941, a ajuns în regiunea Sverdlovsk, or. Kozilchak, tabără NKVD – Ivdelski . În cîteva zile, fost întocmite toate documentele necesare (de incriminare), au fost preluate amprentele digitale, a fost petrecută interogarea și salubrizarea vagoanelor. Cîteva dintre actele de incriminare:

Formular pentru dosarul personal №6
1. Nume – Nastas
2. Nume – Vasile
3. Prenume – Safronie
4. Anul nașterii – 1909
5. Locul nașterii – s. Condrătești, județul Bălți
6. Reședința – s. Condrătești, județul Bălți
7. Naționalitatea – Moldovean / Român
8. Poziția socială – țăran – chiabur / culac
9. Afilierea politică – membru al Partidului Liberal
10. Serviciu în organe – nu
11 Ocupații și profesia – Fierar
12. Locul aflării – în tabăra NKVD Ivdelsky, „10” iulie 1941
Or. Kozilchak, pe etape
Înălțimea – 1,66 metri
Structura corpului – normală
Culoarea părului – maro
Culoarea ochilor – gri
Nasul – drept
Întocmit în Punctul de control al taberei NKVD Ivdelsky
„15” iulie 1941
Șef al Taberei
Semnătura grefierului
„Controlul medical primar
08.06.1941 – a fost sănătos ( semnătura medicului)
30.10.1941 se observă malnutriție slabă (semnătura medicului)
22.02.1942 – Pelagra de Kokeksiya
I și II în 6 luni (semnătura medic)
Din certificat se poate observa că Vasile a ajuns sănătos în tabără, dar dupa 3 luni, a fost diagnosticat „malnutriție slabă“ și deja peste 10 luni era bolnav de „Pelagra de Kokeksiya”.

În tabără, Vasile a lucrat la prelucrarea lemnului. În cazul în care deținuții efectuau zilnic rata de tăiere, acestea primeau 600 de grame de pâine per 24h. În cazul în nu aveau puterea de a îndeplini norma – acesta primea doar 300 gr. de pâine.

Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Năstas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea I

2
Iun,2017

6

După capturarea Basarabiei în 1940, a început, ca de obicei sovietizarea: arestări, execuții și deportări. O pagină tragică în istoria Moldovei este „epurarea din spatele frontului“: deportarea din 13 iunie 1941, când 22.5 mii de oameni au fost deportați în Siberia și Kazahstan .. Printre fiind și familia strămoșilor ei.

Exilații din RSS Moldovenească, au fost deportați în Republica Sovietică Socialistă Kazahă, regiunile Republica Komi, Krasnoiarsk, Omsk și Novosibirsk. În general, numărul de victime ale represiunii în Moldova, potrivit estimărilor diferite este de 30 389 de persoane.

În total, au suferit în timpul deportării în masă din mai-iunie 1941 cca 106000 de persoane: 87.000 exilați și 19 de mii de prizonieri în lagărele de muncă.

Exilarea în lagărul de muncă a străbunicilor Iulie a început cu satul Asino, regiunea Novosibirsk, și sa încheiat în acelaș sat Asino, numai de data aceasta din regiunea Tomsk.

Zeci de mii de oameni ca bunicii mei, au fost exilați în regiunile Novosibirsk și Tomsk. Supraviețuitorii au putut să se întoarcă acasă doar în a doua jumătate a anilor 1950. Cei mai mulți nu mai sunt în viață, iar copii lor astăzi în sunt bătrîni. Povestea exilului lor pe pământurile Tomskului nu a fost încă scris. Sunt prea multe „pete albe“ – pentru mulți ani s-au ascuns cu atenție faptele inumane ale autorităților: represiunea sângeroasă, existența bestială și distrugere în masă, în special a persoanelor în vârstă și a copiilor. Nu există nici măcar numărul exact de basarabeni – deportaților de autoritățile sovietice.

Evoluţia reţelei feroviare pe teritoriul Basarabiei: Razdelinaia – Chișinău – Ungheni

12
Mai,2017

11

Evoluţia reţelei feroviare pe teritoriul Basarabiei a pornit de la linia de cale ferată Balta—Odesa—Tiraspol. Partea integrantă a magistralei se constituia din secţiunile construite între staţiile Razdelinaia şi Kuciurgan şi tronsonul prelungit doi ani mai tîrziu (1865) Kuciurgan—Tiraspol.
Anume în acea perioadă în cercurile de „vîrf” ale puterii demarează discuţii aprinse privind continuarea lucrărilor de construcţie a primei căi ferate pe teritoriul Basarabiei. S-a decis a se relua construcţia liniei deja existente pe traseul Odesa—Raz­delinaia—Tiraspol. Prima linie de cale ferată urma să tra­verseze Basarabia de la est la vest, înspre Prut, urmînd să ajun­gă la Iaşi.
Magnatul feroviar baronul von Ungern-Sternberg a obţinut concesiunea din partea guvernului pentru continuarea con­strucţiei tronsonului feroviar Tiraspol pînă la Chişinău. Lucrările de construcţie înaintau cu greu, din cauza instabilităţii albiei rîului Nistru. În cele din urmă, podul feroviar peste rîu a fost construit.

Grigore Baștan, născut în s. Flămînzeni (com. Coșcodeni) – Inventatorul paraşutei militare româneşti, necunoscut acasă, în Republica Moldova!

16
Mar,2017

3

Despre generalul Grigore Baștan, inventatorul paraşutei militare româneşti, care a deţinut 45 de ani un record naţional şi a sărit din avion cu fiul în braţe, pentru a face o demonstraţie, nu am aflat, cum ar fi fost firesc, de la școala din satul natal al său și al meu – satul Coșcodeni. Atât de bine au știut sovieticii să șteargă urmele istoriei… Dar azi, la peste douăzeci de ani de la ieșirea din URSS, să nu aibă acest mare erou al tuturor românilor un monument în satul unde a văzut lumina zilei și să rămână încă un necunoscut peste Prut, mi se pare nu doar o mare greșeală, dar și ignoranță crasă. Și dacă la Buzău există un monument în amintirea acestui mare om, la Coșcodeni de ce nu e? Sper că acest articol va ajunge și sub ochii celor în a căror puteri stă repararea acestei greșeli istorice și nu vor trece impasibili. În timp ce în România s-au scris cărți, s-a făcut „Fundația General Grigore Baștan” și s-au scris nenumărate articole despre această personalitate, în R. Moldova nimeni nici măcar nu pomenește acest nume.

Bradul de Crăciun, Ungheni și Politicul

12
Dec,2016

7

La 9 decembrie 2016, Primăria orașului / „municipiului” Ungheni a început instalarea în Piața Independenței din oraș a Bradului de Crăciun. Un brad destul de frumușel, după părerea mea, care din cîte se vede nu se compară cu Bradul de „milioane” instalat de către „administrația lui Șhor” din Orhei , „administrația lui Usatîi” din mun. Bălți, bradul exotic din cicleji a lui Marin Pînzaru din Heciul Vechi (r-nul Sângerei) și nici cu „Mărețul” brad a lui Chirtoacă din inima capitalei. Dar e bradul nostru, al Unghenenilor. Un simbol al sărbătorilor de Crăciun, așteptat cu nerăbdare de către toată suflarea, de la mic la mare, din or. Ungheni cît și din localitățile raionului.

Republica moldova – Stat laic sau cum Episcopul Marchel (Bălți și Fălești) îndeamnă cetățenii să-l voteze pe Igor Dodon (II).

7
Noi,2016

6

„Maia San­du în 2013 a intro­dus în bibli­o­te­ci­le șco­la­re o car­te foar­te noci­vă prin­tre copii și ele­vi, enci­clo­pe­dia care se numea, Via­ța sexu­a­lă, și a refu­zat să o retra­gă după nume­roa­se pro­tes­te”. Mar­chel a mai amin­tit că, în august 2014, San­du ar mai fi inter­zis rugă­ciu­nea de la fes­ti­vi­ta­tea de la înce­pu­tul anu­lui șco­lar. „Ce-i împie­di­ca aces­tei femei aghia­zma cu care se stro­pesc ele­vii? De ce a dat dis­po­zi­ția să fie anu­la­tă aceas­tă tra­di­ție?”, s-a întrebat acesta.

Momente din activitatea organelor informative militare româneşti în preajma declanşării războiului antisovietic (1940-1941).

17
Oct,2016

1

În preajma războiului antisovietic, organele informative ale Armatei române paralel cu acţiunile informative desfăşurate de Serviciul Special de Informaţii al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri (S.S.I.),[2] s-au implicat activ în activitatea de culegere a informaţiilor de pe Frontul din Est privind predispoziţia politico-militară şi potenţialul militar al Uniunii Sovietice.

Sursa informativă cea mai importantă o reprezentau refugiaţii din parte stângă a Prutului, veniţi în Vechiul Regat după anexarea Basarabiei şi nordului Bucovinei de către U.R.S.S. (în iunie 1940). În ziua de 2 septembrie 1940, a fost prins la trecerea Prutului, de către Compania de Grăniceri Răducăneni, basarabeanul Mihai Vidraşcu. În timpul interogatoriilor la care a fost supus, acesta a declarat că autorităţile sovietice din Basarabia l-au forţat să treacă în România şi să culeagă informaţii referitoare la starea de spirit din Armata română şi a populaţiei civile, să afle amplasamentele trupelor de grăniceri şi a unităţilor armatei de pe malul Prutului. În urma exploatării lui informative s-a stabilit că, în fiecare sat de pe malul Prutului sovieticii au amplasat câte un pichet de Grăniceri (Zastava), fiecare cu un efectiv de 34-36 soldaţi, dotat cu câte 4 cai, 2 câini şi un camion (cu capacitatea de 2 tone, vechi, de fabricaţie sovietică); la Nisporeni se afla Artileria Antiaeriană (A.A.) motorizată, cu circa 30-40 de piese; la Vărzăreşti s-au expropriat 100 ha. de pământ pe care s-a construit un aerodrom, unde se afla aviaţia sovietică (fără a se preciza ce unităţi şi câte aparate de zbor). Tot la Vărzăreşti se mai aflau vreo 20 de tancuri, foarte vechi; la Dănuţeni era un aerodrom cu 50-60 de avioane (bimotoare); la Brătuleanca se găsea un Centru de Informaţii, iar la Ungheni sovieticii aveau un Regiment de Infanterie (Nr. 53), cu o coloană de camioane (60-70 de maşini).

Ion Coşcodan – un luptător şi după detenţie. Armata Neagră.

19
Sep,2016

7

Valea Culei este o regiune care nu a beneficiat de „progresul” civilizaţiei sovietice, de aceea locuitorii raionului Ungheni, când vorbesc despre această zonă, o fac cu o anumită mândrie. Щdată ce calci în aceste sate, fiecare om trecut de prima tinereţe îţi povesteşte cu entuziasm de grupările militare care au luptat împotriva regimului sovietic. Astfel este şi istoria lui Ion Coşcodan, membru al Armatei Negre, basarabeanul care 25 de ani a fost în detenţie departe în GULAG (din 1951 pînă în 1975).

Ion Coşcodan s-a născut la 21 septembrie 1929 în comuna Condrăteşti, plasa Corneşti, judeţul Bălţi, într-o familie de ţărani mijlocaşi. A decedat în anul 2013.

În timpul României Mari a învăţat la şcoală în satul natal, unde a terminat patru clase primare. În momentul cînd teritoriul Basarabiei a fost ocupat de sovietici, familia sa se ocupa cu agricultura. Ion a învăţat la şcoala de mecanizaţie din orăşelul Corneşti şi a obţinut profesia de mecanizator. În anul 1949 a lucrat tractorist în localitate. În acelaşi an 1949 urma să fie recrutat în Armata Roşie. El, auzind că urma să fie înrolat în armată şi să fie dus pe front în Coreea, a evadat de la centrul de recrutare. Eschivarea de la înrolarea în armată era una dintre formele de rezistenţă antisovietică. Din momentul dezertării el a hotărît să se ascundă prin pădurile din zona Culei pînă cînd se va încheia perioada de recrutare, însă aici s-a întîlnit cu consăteanul său Ion Borş şi cu Ion Ganea, care l-au convins să li se alăture în Armata Neagră, pentru a lupta împotriva autorităţilor sovietice din această zonă a Culei. Astfel, timp de un an de zile a luptat alături de membrii organizaţiei antisovietice Armata Neagră împotriva regimului, terorizînd comuniştii şi funcţionarii sovietici din zona Culei. Pe parcursul anilor 1949-1950 Armata Neagră a întreprins o serie de măsuri pentru a zădărnici colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti şi îndoctrinarea comunistă a populaţiei. Erau sprijiniţi de populaţia din sate. O astfel de acţiune, la care a participat şi Ion Coşcodan, a fost: „la data de 6 iunie 1950 în urma unui tir de arme a fost scoasă din funcţie maşina Comitetului Raional de partid Corneşti. După aceasta împreună cu Vasile Pleşca, Ion Borş şi Hariton Celpan au devastat clădirea sovietului sătesc Hîrceşti, deteriorînd centrala telefonică şi agresîndu-l pe preşedintele colhozului «Stalinski puti», Zmeevski N.S.”1. Ion Coşcodan a subliniat că Armata Neagră nu comitea acte de represiune asupra cetăţenilor simpli, ci doar asupra activiştilor de partid şi a funcţionarilor de stat.

Originea toponimului Ungheni

11
Mar,2015

28

O legendă populară culeasă de folclorişti, spune despre începutul localităţii că pământul pe care este situat astăzi oraşul Ungheni aparţinea cândva unui oarecare boier Vasile Lupu din satul Unţeşti. Acesta, cică, ar fi avut o fiică frumoasă care într-o zi a fost furată de turci. Îndată s-a organizat o goană şi pe locul unde a fost eliberată, boierul a pus să fie construit un han. În timpul săpării fundaţiei, s-au descoperit copite de oaie, numite “unghii”, de unde şi denumirea – „Hanul Unghiilor”. Cu timpul, locul a devenit sat, iar numele său s-a transformat în Ungheni .

Numele iniţial al localităţii a fost Unghiul. Astfel s-a numit între anii 1462-1587 . Toponimicul respectiv îşi are originea în aspectul geografic al teritoriului pe care s-a constituit iniţial aşezarea, râul Prut formînd aici, prin o cotire brusca, un unghi perfect . Spre deosebire de alte localități Ungheniul n-a avut alte denumiri, fapt ce ne determină să constatăm continuitatea istorică și demografico-istorică a localității.

Așa dar, numele originar cu care apare înregistrat satul este Unghiul. Geografic, sursa îl situiază “mai jos de Fâlfoe pe Jijia…, cu două iezere care sunt între Prut şi între Jijia”. Din punct de vedere a realităţii geografice şi istorice actuale, actul generează o uşoară confuzie, deoarece localizarea aşezării se face pe partea dreaptă a Prutului care poartă aceeași denumire comuna Ungheni (România), iar numele cu care aceasta apare menţionată, astăzi nu mai există, fapt din care rezultă problema identităţii Unghiului de la 1462 cu Ungheniul actual.