• Marin BODRUG Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit. Aenean commodo ligula eget dolor.

Blogul lui Marin Bodrug

(Video) Podgoria aflată la cea mai mare altitudine din Republica Moldova – s. Mircești, Ungheni.

27
iul.,2017

3

Recent, jurnaliștii redacției Unimedia au efectuat o vizită în raionul Ungheni. Ținta a fost podgoriile din s. Mircești, aflat pe versantul nordic al masivului Cornești, pe direcția dintre or. Cornești și localitățile de pe Valea Culei.

„Ultimii ani au arătat din plin că industria vinului este în ascensiune ăn Moldova. În ciuda, sau tocmai, datorită embargourilor impuse de Federația Rusă, Vinul Moldovei a câștigat prin calitate, dar mai ales, prin noile podgorii care apar.

Guvernul continuă să susțină în continuare Copiii şi tinerii din raioanele de est ale ţării şi din mun. Bender (Tighina)

26
iul.,2017

0

Conform practicii anterioare, pentru vara anului 2017 autorităţile moldoveneşti organizează cu titlu gratuit odihna estivală în taberele din ţară pentru copiii şi adolescenţii ce domiciliază în localităţile din Zona de Securitate şi cele din stânga Nistrului, iar absolvenții instituţiilor de învăţământ din regiune, subordonate Ministerului Educaţiei vor beneficia de burse de studii. Acţiunile în cauză sunt finanţate din bugetul de stat şi se încadrează în priorităţile obiectivului guvernamental de reintegrare a ţării.” scrie într-un comunicat de presă emis de către Biroul politici de Reintegrare.

Şedinţa Guvernului Republicii Moldova din 26 iulie 2017

26
iul.,2017

0

Atăzi are loc prima ședință a Cabinetului de miniştri, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip, în „noua” structură.

Ședința va începe la ora 15:00.

Ordinea de zi a Ședinței Guvernului Republicii Moldova din 26 iulie 2017 este următoarea:

Oficial: Stema și Drapelul or. Cornești, aprobată prin Decretul Președintelui Republicii Moldova

26
iul.,2017

1

Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 237 din 26.06.2017 privind înregistrarea stemei şi drapelului orașului Cornești, raionul Ungheni, încă o localitate din Ungheni dispune de simboluri heraldice.

Astfel, prin s-a dispus înregistrarea în Armorialul General al Republicii Moldova a stemei şi drapelului orașului Cornești, raionul Ungheni, aprobate prin Decizia Consiliului Orășenesc Cornești nr. 4/6 din 26 mai 2017 .

Oficial: Localitățile prin care va trece gazoductul Ungheni – Chișinău

26
iul.,2017

4

Astfel, prin Legea nr. 105 din 09.06.2017 privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a conductei de transport gaze pe direcția Ungheni-Chișinău, obiecte ale exproprierii (inclusiv temporar, pe perioada de construcţie a obiectivului specificat la art.1 al prezentei legi) sunt bunurile imobile (terenuri) proprietate privată şi proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale, situate în intravilanul mun. Chişinău și extravilanul următoarelor localităţi:

1. Mun. Chișinău – comunele Tohatin, Stăuceni, Grătiești și satul Ghidighici;
2. Raionul Strășeni – satele Sireți, Roșcani, Negrești, Căpriana, Vorniceni și comunele Rădeni, Ghelăuza, Pănășești;
3. Raionul Călărași – comuna Tuzara, satele Pitușca, Nișcani, Temeleuți, Peticeni, Vălcineț, Sadova și orașul Călărași;
4. Raionul Nisporeni – satul Milești;
5. Raionul Ungheni – comunele Alexeevca, Pîrlița, Todirești și satul Rădenii Vechi.

În Ungheni își începe activitatea „Tabăra internațională de Sculptură Ungheni – 555 de ani”, ediția a VI-a

25
iul.,2017

2

Proiectul „Tabăra de Sculptură Ungheni – 555 de ani” se va implementa în perioada are drept scop dezvoltarea profilului cultural al municipiului Ungheni cu valorificarea creativă a potențialului local și poziției regionale.

Începînd cu ziua de Luni, în municipiul Ungheni a început al VI-lea simpozion de sculptură: Ungheni 2017, care va avea loc în perioada 24 iulie – 10 august 2017.

Petiție online: Cerem autorităților declararea lui Dmitrii Rogozin persoană non grata!

25
iul.,2017

1

„Experții IDIS „Viitorul” au lansat o petiție online în sensul aplicării interdicției de intrare în țară și declararea lui Dmitri Rogozin persona non grata. Petiția cu titlu „STOP sponsorilor regimului separatist” a fost adresată către Guvernul, Parlamentul și Președinția Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de către expertul Rosian Vasiloi pe pagina sa de Facebook.” scrie portalul Deschide.md

A fost votată Noua structură a Guvernului Republicii Moldova

21
iul.,2017

0

Noua structură a Guvernului, prezentată astăzi în Parlament de Prim-ministrul Pavel Filip, a fost adoptată cu majoritate de voturi.

În discursul rostit în plenul Legislativului, Premierul a menţionat că principalul obiectiv pe care și l-a propus Guvernul în Programul său de activitate este să asigure creșterea bunăstării și calității vieții cetățenilor. Acest deziderat este însă de neconceput fără a asigura eficiența actului de guvernare, fără a implementa un management public modern, flexibil, capabil să se adapteze schimbărilor și transformărilor sociale și să răspundă nevoilor cetățenilor.

După 10 ani, din nou în Campionatul Național de Fotbal – FCM Ungheni

21
iul.,2017

3

FCM Ungheni revine în Campionatul Național de Fotbal. Începem de jos, așa cum e și firesc. Aceștia vor juca în Divizia B, seria Nord.
„Ne asumăm întreaga moștenire a fotbalului unghenean și ne propunem să fim un Athletic Bilbao de Moldova. Vom juca doar cu ungheneni pentru Ungheni! E un club al prietenilor și a iubitorilor de fotbal din Ungheni. Avem un singur obiectiv: să jucăm fotbal pentru Ungheni.

Vom juca pe stadionul din oraș și sperăm să aducem bucurie suporterilor noștri.

De la început, ca să fie clar, nu avem nicio legătură cu CF Ungheni și suntem 2 echipe diferite.

25 ani de la semnarea Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova – 21 iulie 1992

21
iul.,2017

0

Acordului de încetare a focului, a fost semnat la 21 iulie 1992 la Moscova, de către Mircea SNEGUR și Boris ELȚÎN.

Conținutul Acordului a subliniat caracterul urgent (imediat) al măsurilor necesare de încetare a ciocnirilor militare din 1992 (preambul: „cu scopul încetării complete şi cât urgente a focului şi pentru reglementarea prin mijloace paşnice a conflictului armat în raioanele transnistrene”) şi defineşte aceste măsuri în calitate de subiect al înţelegerilor. Astfel, trebuie de înţeles că subiectul acordului este expirat la atingerea de către acord a rezultatului scontat, urmare a măsurilor întreprinse cu caracter urgent, iar efectul documentului trebuie să fie încetat. În preambulul acordului, de asemenea, se face
referinţă la „înţelegerea mutuală de principiu” atinsă anterior între Preşedinţii Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse intuitiv presupunînd consfinţirea juridică a acelor principii „mutual înţelese”.

Moldova