Emanciparea feminină // Amazoanele din Dahomey – cele mai temute femei din istorie

Home  >>  Articol preluat  >>  Emanciparea feminină // Amazoanele din Dahomey – cele mai temute femei din istorie

Emanciparea feminină // Amazoanele din Dahomey – cele mai temute femei din istorie

23
Dec,2017

0

Povestea amazoanelor, femei neînfricate care luptau cu dârzenie până la ultima, este una dintre cele mai cunoscute din mitologia greacă. În Iliada acestea purtau supranumele de Antianeirai („cele care luptă ca bărbaţii”), iar unele poveşti susţineau că ele şi-ar fi tăiat un sân pentru a putea folosi mai uşor arcul şi suliţele. Mitul amazoanelor a dăinuit peste milenii, deşi istoria nu a confirmat existenţa lor.

Puţini cunosc însă povestea veritabilelor amazoane: cele din Dahomey. Armata femeilor războinice din vestul Africii a terorizat această regiune a continentului negru timp de mai bine de 150 de ani, de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.



Dahomey, regatul amazoanelor

Regatul Dahomey a fost întemeiat în secolul al XVII-lea în zona în care astăzi se găseşte statul Benin, mărginit la vest de Togo şi la est de Nigeria.

Femeile războinice cunoscute astăzi drept „amazoanele din Dahomey” se trag dintr-un grup ce avea ca ocupaţie de bază vânătoarea de elefanţi: gbeto. Acesta a fost fondat în timpul domniei regelui Wegbaja, în primul secol de existenţă al regatului Dahomey.





În secolul al XVIII-lea, aceste femei începuseră să joace rolul de gărzi ale palatului regal, având totodată misiunea de aplicare a edictelor emise de rege, însă nu beneficiau de un antrenament special. În Dahomey, niciun bărbat (cu excepţia eunucilor) nu avea voie să pătrundă în palatul regal după asfinţit, prezenţa acestora în clădirea regală fiind redusă chiar şi în timpul zilei. Eunucii şi femeile jucau rolul de paznici ai palatului.

Sub conducerea regelui Agadja, care a domnit între 1708 şi 1740, numeroase femei au fost încorporate în armata regală, pentru ca aceasta să pară mai numeroasă, intimidând astfel adversarii. În ciuda faptului că ele nu erau dotate cu arme, purtând doar steaguri, au impresionat prin curajul lor, câştigând astfel încrederea regelui. Acesta a luat decizia de a le include într-un corp de elită al armatei, iar încrederea sa avea să fie răsplătită prin victoria obţinută în lupta pentru cucerirea regatului Ouidah. Amazoanele din Dahomey au jucat un rol important în această victorie cheie, prin care regele obţinea un oraş pe coasta Atlanticului. Accesul direct la ocean i-a permis regelui să câştige mulţi bani din comerţul cu sclavi.

Succesorii lui Agadja au dus mai departe obiceiul folosirii amazoanelor în luptă, sporind cu timpul numărul acestora. În jurul anului 1830, gardienii palatului au început să fie transformaţi într-o forţă armată. Decizia a fost luată de Regele Guézo în scopul întăririi forţelor sale, deoarece regatul intra în numeroase conflicte cu adversari ce deţineau armate mai numeroase. În timpul domniei lui Guézo, numărul amazoanelor a crescut de la 600 la 6.000.





Joseph Adrien Djivo, autorul cărţii “Guézo: la rénovation du Dahomey”, relatează modul de gândire al amazoanelor din armata regală: “Cele care se întorc din război fără a fi cucerit trebuie să moară. Dacă ne retragem din luptă, viaţa noastră este la dispoziţia regelui. Orice oraş atacăm trebuie cucerit, dacă nu, trebuie se ne îngropăm în ruinele sale. Guézo este regele regilor, iar cât timp trăieşte nu avem de ce să ne temem. Guézo ne-a dat din nou naştere. Suntem soţiile, fiicele, soldaţii lui. Războiul este ocupaţia noastră, războiul ne îmbracă şi ne hrăneşte”.

Trăind cu un singur scop: acela de a ucide pentru rege





Femeile-soldat din Dahomey au fost supranumite “amazoane” de către primii europeni care au pătruns în regiune, iar aceste trupe de elită ale regatului îşi meritau cu prisosinţă supranumele. În limba fon, cea vorbită de locuitorii din Dahomey, amazoanele purtau numele de mino, însemnând “mamele noastre”.

Amazoanele din Dahomey erau antrenate de mici cu un singur scop: să devină luptătoare de elită. Încă din primii ani de viaţă, acestea erau antrenate să mânuiască arme, să fie puternice, rapide şi să reziste la durere. Printre metodele folosite pentru călirea trupului se numărau săriturile peste ziduri din ramuri de acacia acoperite cu spini sau expediţiile de durată lungă prin junglă, fără niciun fel de provizii.

Conform relatărilor exploratorilor europeni, armata feminină organiza simulări ale bătăliilor în cadrul ceremoniilor regale, iar talentul femeilor în luptă îl depăşea pe cel al bărbaţilor din armata dahomiană. De asemenea, copilele crescute pentru a deveni soldaţi erau supuse unui antrenament intens de desensibilizare încă de mici.

Tinerele fete care nu participaseră încă la lupte erau testate în cadrul acestor ceremonii. Un ofiţer naval francez, Jean Bayol, a fost martorul unui astfel de eveniment în decembrie 1889. Bayol a povestit cum o fată “care nu omorâse încă pe nimeni” a fost dusă în faţa unui prizonier capturat recent. Francezul povesteşte cum fata a păşit veselă spre prizonier şi i-a retezat capul din trei lovituri de sabie, pe care o ţinea cu ambele mâini. Cu ultima lovitură, a tăiat şi ultima bucată de ţesut care ţinea capul ataşat de corp, iar apoi a şters sângele de pe sabie şi l-a băut.

Toate femeile din armata regelui erau soţiile acestuia, însă denumirea era mai degrabă una formală, fiind de fapt o formă a unui jurământ de castitate. Nicio femeie din trupa amazoanelor nu avea voie să întreţină relaţii sexuale cu vreun alt bărbat, fiind în totalitate dedicate regelui, pe care îl idolatrizau.

În luptă, amazoanele din Dahomey erau lipsite de frică şi de milă, aruncându-se cu furie asupra inamicilor. Bărbaţii din armatele regatelor învecinate le considerau inamici de temut.

Amazoanele au făcut parte din armata statului Dahomey timp de mai bine de 150 de ani, reprezentând un sfert din forţele armate. În perioada de apogeu, în jurul anului 1850, armata amazoanelor număra 6.000 de femei-soldat.

Principalele arme folosite de către amazoane erau muschetele şi macetele, la care se adăuga un brici folosit pentru decapitarea victimelor (în acea vreme, cutuma din regiune era ca războinicii să se întoarcă acasă cu capetele şi organele genitale ale adversarilor).





Deşi majoritatea amazoanelor erau chiar din Dahomey la început, cu timpul femeile capturate din regatele vecine au devenit luptătoare în această armată. Toate amazoanele dovedeau o loialitate până la moarte faţă de rege. Relatările de epocă susţin că amazoanele se vedeau ca „bărbaţi”, batjocorindu-i pe adversari cu apelativul de „femei”.

La o paradă regală ce a avut loc în 1850, la care au participat peste 2.000 de femei din trupele regelui, una dintre acestea ţinut un discurs ce începea cu următoarea frază: „Aşa cum fierarul ia o bară de fier şi, cu ajutorul focului, o transformă, aşa şi noi ne-am schimbat felul de a fi. Nu mai suntem femei, suntem bărbaţi”.

Relatările coloniştilor europeni





Primii europeni martori la o bătălie purtată de femeile din armata statului Dahomey au fost misionarii care trăiau în Abeokuta. Acest oraş, situat astăzi în Nigeria, a fost atacat în 1851 şi 1864 de către forţele regatului Dahomey. În ciuda faptului că armata din Dahomey a pierdut ambele bătălii, din relatările lăsate în urmă de misionarii din Abeokuta reiese că femeile luptau cu semeţie şi înverşunare, fiind singurele detaşamente ale invadatorilor care au reuşit să penetreze zidurile de apărare ale oraşului.

Richard F. Burton, un explorator britanic care a vizitat regatul Dahomey în 1863, i-a dat acestuia supranumele de “Sparta neagră”. Asemănările văzute de exploratorul britanic constau în subordonarea individului faţă de stat (toţi bărbaţii din Dahomey erau sclavii regelui, iar toate femeile erau nevestele sale) şi în importanţa armatei.

Cele mai detaliate relatări vin dinspre ultimii europeni care au fost martori ai luptelor armatei amazoanelor din Dahomey: cei din armata franceză.

Primele conflicte cu interesele franceze din zonă au avut loc în 1889. În acel an, forţele din Dahomey au atacat un sat aflat sub dominaţie franceză. După ce şeful de trib şi-a liniştit sătenii, arătându-le invadatorilor steagul Franţei şi spunându-le că vor fi protejaţi de tricolor, comandatul forţelor din Dahomey i-a replicat: “Îţi place acest steag? Foarte bine, îţi va fi de ajutor”. Îndată, acesta i-a făcut semn uneia dintre luptătoare, iar aceasta l-a decapitat pe şeful de trib cu o singură lovitură de sabie, aducând regelui din Dahomey capul acestuia înfăşurat în tricolorul francez.

Un an mai târziu, în 1890, regele Béhanzin a declarat război trupelor franceze. Ca de obicei, amazoanele din Dahomey se găseau în primele rânduri ale armatei sale. Iniţial, trupele franceze au ezitat să tragă în femei, însă după ce soldaţii din primele rânduri au simţit pe pielea lor forţa trupelor de elită a regelui Béhanzin, francezii şi-au revizuit atitudinea.





Relatările soldaţilor francezi menţionează ferocitatea cu care femeile din Dahomey luptau împotriva unei armate mult mai bine dotate.

După ce au pierdut mai multe bătălii în faţa luptătoarelor din Dahomey, francezii au apelat la întăriri din Legiunea Străină, cavaleria senegaleză şi trupe de artilerie. În cel de-al doilea război purtat împotriva regatului Dahomey, în 1892, francezii au învins, graţie superiorităţii tehnologice (un rol cheie jucându-l mitralierele).

Un membru al Legiunii Străine afirma că femeile din Dahomey erau “războinice ce luptă cu vitejie, mereu în faţa celorlalte trupe”. “Sunt extraordinar de curajoase, extrem de disciplinate şi bine antrenate pentru luptă”, scria admirativ francezul.

În ciuda calităţilor de care au dat dovadă, luptătoarele din Dahomey nu au putut face faţă armelor superioare deţinute de francezi. Cea mai mare parte a amazoanelor a pierit în cele 23 de bătălii purtate cel de-al doilea război. Chiar şi aşa, femeile au fost ultimele forţe ale regatului care s-au predat.

Ba mai mult, imediat după război temutele luptătoare au continuat să ucidă soldaţi francezi printr-o metodă inedită: se infiltrau printre prostituatele populare în rândul trupelor colonizatoare, aşteptau ca ofiţerii francezi să adoarmă, ca apoi să le taie beregata cu propria lor baionetă.

În 1894, Dahomey a devenit parte a Afrique occidentale française, federaţia ce cuprindea cele 8 colonii franceze din Africa. După victorie, francezii au ales alt rege, iar acesta a desfiinţat armata amazoanelor.

Multe dintre amazoanele care au supravieţuit luptelor contra francezilor au trăit până în 1960, când Dahomey şi-a obţinut independenţa. Ultima reprezentantă a celei mai temute armate feminine din istorie a fost descoperită de un istoric beninez în 1978 în satul Kinta. Aceasta s-a stins din viaţă un an mai târziu, la vârsta de peste 100 de ani. În aceeaşi lună în care a pierit ultima amazoană, noiembrie, Dahomey avea să devină Republica Benin, nume pe care îl poartă şi astăzi această ţară africană.



Comments

comments

Lasă un răspuns

Moldova