„Râpa de la Mândrești” – teritoriul Moldovei la Dunăre sub controlul Ucrainei

Home  >>  Basarabia  >>  „Râpa de la Mândrești” – teritoriul Moldovei la Dunăre sub controlul Ucrainei

„Râpa de la Mândrești” – teritoriul Moldovei la Dunăre sub controlul Ucrainei

2
Oct,2017

0

Deși în tratatul bilateral moldo-ucrainean din 23 octombrie1992 nu se menționa nici o referire la un eventual schimb de teritorii între cele două state, un Schimb teritorial între Republica Moldova și Ucraina propus în 1997 și studiat în 1999 a fost consemnat într-un proiect de protocol adițional în 2001, deoarece frontiera între Republica Moldova și Ucraina nu lasă decât 340 m de mal dunărean Republicii Moldova și taie, la Palanca, șoseaua ucraineană Reni–Odesa. Aplicarea concretă pe teren a fost însă întârziată, dat fiind că statutul unuia din teritoriile date în schimb, anume „Râpa de la Mândrești” de lângă Giurgiulești, nu este lămurit.

Protocolul adițional al tratatului bilateral moldo-ucrainean din 23 octombrie 1992, a fost semnat în 1999 de către deputatul Vasile Șova, reprezentantul moldovean, și ministrul de externe al Ucrainei – Petro Poroșenko (actualul președinte al acestei țări), și dispune că:

Republica Moldova îi va transfera Ucrainei terenul inclus în bucla fluvială Nișaliu situată în raza comunei Crocmaz (107,7 ha), sectorul șoselei Reni–Odesa situat în raza comunei Palanca cu o lungime de de 7,77 km, o lățime de 23 m și o suprafață de 18 ha, cu subsolul corespunzător, precum și părțile din moșia comunală situate la sud de șosea, anume Piscicola, Pășunea, Abdiv și Baibol (9,26 kmp), formând în total 10,5 kmp, în schimbul unui teritoriu corespunzător situat între comunele Giurgiulești din Republica Moldova și Reni din Ucraina, teritoriu comportând o porțiune de mal de-a lungul fluviului Dunărea.

Aplicarea pe teren a protocolului este blocată, deoarece „actualul” teritoriul ucrainean denumit „Rîpa de la Mîndrești” situat la răsărit de Giurgiulești are un statut nedefinit. Conform poziției ucrainene, este un teritoriu ucrainean ce poate fi cedat Republicii Moldova în schimbul teritoriilor situate în raza comunelor Crocmaz și Palanca.

Potrivit dreptului internațional însă, „Rîpa de la Mîndrești” este de jure deja un teritoriu moldovenesc, dat fiind că din august 1940 (când a fost stabilită frontiera între RSSM și RSSU în cadrul Uniunii Sovietice) până în 1992 (când s-au întâlnit premierii moldovean și ucrainean Valeriu Muravschi și Pavel Lazarenko) frontiera trecea la est de „Rîpa de la Mîndrești”, ce făcea parte din raza comunei Giurgiulești. Iar schimbarea din 1992 nu a fost consemnată prin nici un protocol, acord sau proces-verbal.

Din aceste motive, teritoriul propus la schimb de Ucraina, cu o întindere de 89,25 ha și 430 m de mal dunărean, este după dreptul internațional parte a unui teritoriu mai mare, cu o întindere de 4,7 kmp și 1.237 m de mal dunărean, deja moldovenesc; teritoriu a cărui întindere este, oricum, inferioară celor 10,5 kmp pe care guvernul moldovean ar ceda Ucrainei.

Din vara lui 2011 până în noiembrie 2012 autoritățile moldovene și cele ucrainene au lucrat la găsirea de soluții la litigiul ce a avut ca obiect Palanca și Giurgiulești, reușind în final, sub coordonarea ambasadorului moldovean Ion Stăvilă, să-i pună capăt prin menținerea unui „statu-quo” teritorial cu drepturi de circulație rutieră la Palanca și fluvială la Giurgiulești.

Dumitru Niculiseanu, ex-primar primar al comunei Giurgiuleşti timp de aproape două decenii, între anii 1979 şi 1995, a confirmat pentru cotidianul Flux hotarele staului Giurgiulești:

„Ucrainenii ne-au luat şi încă nu 430 de metri, ci 1200 de metri la Dunăre, care au fost dintotdeauna ai Giurgiuleştiului!. Când au fost aici Muravschi cu Lazarenko i-am spus ucraineanului că nu numai Mândreştii, dar şi tot sudul Basarabiei au fost teritoriile noastre din moşi strămoşi, aşa că să o lase mai moale cu vorbe din astea că ei ne-ar fi cedat ceva.

Eu sunt fost grănicer şi ştiu că lucrurile astea sunt serioase, nu te joci cu ele. Dacă, să zicem, că şi transmiţi cuiva un teritoriu, o faci cu Tratat, cu document, cu Act de predare-primire, altfel e doar vorbă în vânt şi amăgeală. Ucrainenii nu ne-au dat nimic. Nu am primit nimic de la ei şi o spun ca fost primar şi locuitor al comunei, nu din auzite, dar din cunoaşterea lucrurilor. Noi suntem păgubiţi şi încă trebuie să mai şi mulţumim pentru asta! Ceea ce spune Filat nu-i deloc adevărat. Iar problema de la Palanca nu are nici o legătură cu situaţia de la Giurgiuleşti.”

sursa:
1. Wikipedia
2. Cotidianul Flux

Comments

comments

Lasă un răspuns

Moldova