News alert // Guvernul convocat de urgență în ședință specială

Home  >>  Articol preluat  >>  News alert // Guvernul convocat de urgență în ședință specială

News alert // Guvernul convocat de urgență în ședință specială

19
Sep,2017

2

19 septembrie 2017

„Înainte de plecarea sa la New York, prim-ministrul Pavel Filip a convocat în această dimineață o ședință ad hoc a Guvernului în cadrul căreia s-a decis sesizarea Curții Constituționale în legătura cu refuzul președintelui Igor Dodon de a îl desemna pe Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării”, scrie portalul Deschide.md

Totodată, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, publicat în această dimineață:

„Guvernul a aprobat o decizie, într-o ședință specială în această dimineață, prin care sesizează Curtea Constituțională privind interpretarea articolului 98,  alineatul (6) din Constituția Republicii Moldova, în vederea clarificării acțiunilor care pot fi întreprinse de către Prim-ministru și deciziilor care pot fi adoptate de Parlamentul ţării în cazul în care Președintele Republicii Moldova refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru. Hotărârea Guvernului este orientată spre evitarea unui blocaj instituțional la Ministerul Apărării.

În context, Curtea Constituțională  s-a expus parțial asupra acestei probleme, dar nu în măsura excluderii oricărei interpretări ambigue. Astfel, Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 23 martie 1999 specifică că exercitarea atribuției de numire a Guvernului de către Președintele Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament, este obligatorie și nu depinde de voința Președintelui țării. Președintele nu poate refuza numirea Guvernului, ea trebuie să fie conformă exigențelor ce rezultă din votul de încredere acordat de Parlament.

Totodată, Curtea a concluzionat că Președintele Republicii Moldova nu este în drept să refuze numirea Guvernului, chiar dacă nu este de acord cu componența nominală a acestuia. Neexecutarea atribuțiilor constituționale de către Președintele țării ar conduce în acest caz la încălcarea principiului separației și colaborării puterilor în stat stipulat de art. 6 din Constituție.”

În acest sens, stimați cetățeni ai Republicii Moldova, începe toamna politică și pe meleagurile mioritice.

sursa:
1. Guvernul Republicii Moldova / gov.md
2. Deschide.md

 

Comments

comments

2 Comments so far:

  1. […] 19 septembrie 2017, în cadrul ședinței speciale a Guvernului Republicii Moldova, Cabinetul de miniștri a aprobat, listele studenţilor din instituţiile de învăţământ […]

  2. […] Vedeți și News alert // Guvernul convocat de urgență în ședință specială […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moldova