„Planul Marshall” pentru Ucraina. Autorii proiectului doresc să prevină „DODONIZAREA” și se bazează pe sprijinul UE și SUA.

Home  >>  Articol preluat  >>  „Planul Marshall” pentru Ucraina. Autorii proiectului doresc să prevină „DODONIZAREA” și se bazează pe sprijinul UE și SUA.

„Planul Marshall” pentru Ucraina. Autorii proiectului doresc să prevină „DODONIZAREA” și se bazează pe sprijinul UE și SUA.

28
Iun,2017

0

Fostul prim-ministru al Lituaniei, Andrius Kubilius, este convins că este necesar să se discute despre investiții în valoare de 5 miliarde de euro pe an, ceea ce va contribui la creșterea economică de 5-6%, comparativ cu 2%, care este în prezent în Ucraina,
scrie Agenția de Informații UNIAN.

În Lituania au început să vorbească despre „Plan Marshall“ pentru Ucraina / Ilustrație UNIAN.net

Politicienii lituanieni, care au inițiat elaborarea unui „Plan Marshall“ pentru Ucraina, împreună cu colegii ucraineni au început formarea în jurul acestei idei a unei coaliții internaționale, în speranța sprijinul Uniunii Europene și al Statele Unite ale Americii. Potrivit corespondentului UNIAN, acest lucru a fost discutat în timpul prezentării proiectului planului, care a avut loc astăzi, la Bruxelles, în incinta Reprezentanței Lituaniei în Uniunea Europeană.

În special, la eveniment au participat membrii grupului de lucru pentru care au elaborat proiectul: ex prim-miniștrii ai Lituaniei – Andrius Kubilius și Gediminas Kirkilas, președinte Comisiei pentru afaceri externe al Radei Supreme a Ucrainei – Anna Gopko și deputatul Ostap Ednak.

Potrivit lui Kubilius, un impuls pentru proiect a fost scopul pe care președintele rus Vladimir Putin „vrea să îl obțină în Ucraina.“

„Am ajuns la concluzia simplă că scopul principal al lui Putin – de a nu permite Ucrainei să devină un stat de succes, deoarece succesul Ucrainei pentru regimul Putin este cel mai mare pericol. Pentru strategia sa, am inventat un nou termen – DODONIZAREA (Igor Dodon – președintele pro-rus al Republicii Moldova)” – a spus el.

Kubilius a mai menționat că prin termenul „DODONIZAREA UCRAINEI“, se înțelege că Putin vrea să „aștepte, pînă cînd cei nemulțămiți de efectele reformelor, vor vota în viitoarele alegeri pentru cei care nu vor promova reformele necesare.“

„Acest lucru va duce la revenirea dominației politice a regimului lui Putin în Ucraina. Când am ajuns la această concluzie, am pus o altă întrebare: „Există o strategie clară din partea noastră, a Occidentului, cu privire la modul de a nu permite lui Putin să câștige?“. Răspunsul nostru a fost nesatisfăcător – din păcate, o strategie clară, noi nu vedem“, – a declarat fostul șef al guvernului lituanian.

Kubilius, de asemenea, a menționat că următoarea întrebare a fost despre ceea cum poate fi o astfel de strategie.

„Am ajuns la concluzia că, în istoria Europei, există doar două instrumente politice de succes, care au fost capabile să implementeze Occidentul pentru a nu pentru a permite Uniunii Sovietice să își extindă dominația politică în țărilor europene. Primul – Planul Marshall din 1947, iar al doilea – extinderea Uniunii Europene spre est. În contextul în care extinderea UE, pentru Ucraina la moment nu este disponibilă, atunci ajungem la concluzia că este necesar a se elabora un nou Plan Marshall”, – a spus el.

Potrivit lui Kubilius, pachetul de investiții în economia reală din Ucraina va fi un mare ajutor pentru economia ucraineană.

Totodată, Kubilius este convins că este necesar să se vorbească despre investiții în valoare de cca 5 miliarde de euro pe an, ceea ce va contribui la creșterea economică de 5-6%, comparativ cu 2%, care este acum.

„Acest nivel de creștere economică reprezintă esența proiectului, despre care vorbim,“ – a subliniat el.

Kubilius a declarat că fondurile vor fi protejate contra actelor de corupție și deturnări de fonduri,  printr-o instituție specială, care va reprezenta un analog al instituției existente la momentul implementării Planului Marshall de către Banca Germană de Dezvoltare.

„Aceasta este ceea ce propunem în documentele noastre, atunci când vorbim despre „Planul Marshall” pentru Ucraina. Cu aceste idei, am început să vizităm capitalele statelor de Vest”, – a declarat fostul prim-ministru al Lituaniei.

Într-un interviu acordat agenției UNIAN, fostul șef al guvernului lituanian a anunțat că grupul de lucru este în proces de elaborare a primei etape a proiectului.

„Am avut prima rundă de vizite în capitale – am fost la Washington, Berlin și Bruxelles. Apoi, ne vom deplasa în Londra (6 iulie, Conferință internațională organizată de guvernul britanic și dedicată Ucrainei – UNIAN), în toamna – Paris, Roma și din nou Washington și Berlin”- a declarat Kubilius.

Potrivit lui, există un acord prin care deputații Seim-ului polonez se vor alătura grupului de lucru pentru elaborarea proiectului „Planului Marshall”.

„Trebuie să vedem cum vom construi această coaliție, cum vom colabora toți prietenii din diferite parlamente. Cred că începînd cu toamna această vom avea un instrument pentru a construi o astfel de coaliție”- a declarat ex-șeful guvernului lituanian.

Cu toate acestea, el a declarat că „starea de spirit, per general, este una pozitivă“.

„Toată lumea înțelege că vorbind despre strategia lui Putin și strategia noastră. Toată lumea înțelege că există, de asemenea, o lipsă de noi inițiative în ceea ce privește Ucraina. Acum vrem să inițieze un consens politic. La moment, noi nu intra în detalii de unde vor veni banii și unde vor fi utilizați- este încă foarte devreme pentru acest lucru. Este important ca în acest proiect să se alăture Comisia Europeană și Parlamentul European“, – a declarat Kubilius.

În acest sens, el a informat despre întrevederile cu reprezentanții instituțiile sus-menționate.

Vorbind de sprijin pentru dezvoltarea inițiativei „Planul Marshall“ pentru Ucraina în Parlamentul European, Kubilius a reamintit că rezoluția Partidului Popular European, care a fost adoptată în prezența cancelarului german Angela Merkel și președintele Ucrainei Petro Poroșenko, în rezultatul Congresului PPE din Malta cînd popularii europeni și-au exprimat sprijinul politic „Planului Marshall“ pentru Ucraina.

„Aceasta – este poziția oficială a EPP / PPE, ceea ce înseamnă că majoritatea deputaților din Parlamentul European vor vota în favoarea acestei idei. Cred că, înainte de summit-ul „Parteneriatului Estic“, Parlamentul European va vota o rezoluția, în care aș dori să văd și proiectul „Planului Marshall“. Sper că summit-ul va fi un bun forum pentru discutarea acestei idei. O astfel de coaliție este foarte important pentru a vedea succesul proiectului“, – a declarat Kubilius

La rândul său, Gopko, în comentariile adresate agenției UNIAN, a remarcat faptul că Kubilius și Kirkilas, prim-miniștrii lituaniene „au ajutat statele baltice să devină membri ai UE și NATO.“

„Ei văd ca amenințare – populismul,revanșa forțelor pro-ruse, care vor utiliza sărăcirea populației în scopul de a articula promisiuni populiste și nu ar avea baza economică pentru punerea lor în aplicare. Ei planifică, în baza unor cerințe specifice, să investească cel puțin 5 miliarde de euro în economia reală, astfel încît antreprenorii ucraineni să aibă acces la resurse ieftine, iar creșterea economică ar fi cca 5-8%. Acest lucru ar contracara populismul și ajuta implementarea reformelor cu scopul de a le face ireversibile. Acesta este un instrument important în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale și parlamentare” – a declarat președintele Comisiei pentru afaceri externe al Radei Supreme a Ucrainei – Anna Gopko.

Totodată, amintim că „Planul Marshall“ a reprezentat programul de ajutor pentru Europa după al doilea război mondial. Inițiat în 1947 de către secretarul de stat al SUA –  George C. Marshall și a intrat în vigoare în aprilie 1948.

Punerea în aplicare a planului a implicate 17 țări europene, printre care Germania de Vest. „Planul Marshall a ajutat la crearea „păcii post-război” în Europa de Vest.

Scopul declarat al punerii în aplicare de către SUA a planului a fost de a reconstrui economia europeană devastat de război, eliminarea barierelor comerciale, modernizarea țărilor europene industriei și dezvoltarea Europei în ansamblul său.

sursa: UNIAN.net/”План Маршалла” для Украины: авторы хотят помешать „додонизации” и надеются на поддержку ЕС и США

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moldova