Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea III

Home  >>  Al II-lea Război Mondial  >>  Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea III

Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea III

6
Iun,2017

2

Un articol de Iulia Seeleva
or. Tomsk, Gimnaziul № 24, Clasa a 11-a.
Conducător științific: A. V. Kolomieț

Continuarea:
Partea I: Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea I
Partea II: Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea II

Sub Comendament / Supraveghere (Под комендатурой)

Între timp, viața continua fără mari schimbări. Exilații erau sub supravegherea constantă a organelor securității și de două ori pe lună mergea la instituția penitenciară (Comendatura) pentru a se marca, uneori fiindu-le organizate interogatorii.

Acesta este un act, despre care cred că nu ia făcut viața mai ușoară lui Vasile:

„Aprobat“
Șef Departament MGB (Ministerul Securității de Stat – KGB)
Regiunea Tomsk
Colonel de securitate (Giants)
DECIZIE

13 noiembrie 1952

Locotenentul superior al securității de stat, al secției nr. 9, direcția nr. 3 al Departamentul MGB Tomsk  –  Renzyaev, am examinat materialele lui Nastas Vasile Sofronie, născut în  1909,  satul Condrătești, raionul Cornești, RSS Moldovenească (Basarabia).

Identificat:

Dl Nastas Vasile Sofronie, la 11 iulie 1942, prin decizia Consiliul Special al NKVD-ului a fost condamnat, ca element social periculos, la 5 ani de exil în zona Asino din regiunea Tomsk. În timpul aflării sale în exil, Nastas Vasile Sofronie nu a părăsit tabăra Asino din regiunea Tomsk.

Familia este compusă din:
soția – Nastas Vasilița (Sofia / Sonia) Constantin
fiul – Nastas Eugen Vasile
fiica – Nastas Lucica Vasile
(lipsește informația despre Aurica, posibil deja decedase)
În 1941, a fost evacuați (deportați) din RSS Moldovenească raionul Bacciar din regiunea Tomsk

La 13 iunie 1946, Nastas Vasilița Constantin a fost eliberată din tabăra în care își ispășea pedeapsa, de către Autoritățile  MAI din Asino, regiunea Tomsk și a plecat la ex-reședința sa din satul Condrătești, RSS Moldovenească.

Nastas Vasilița Constantin, este dată în căutare de către Secției nr. 9 a Departamentul special al Ministerului Securității Statului, din regiunea Tomsk pentru a fi plasată repetat la fosta reședință de ispășire a pedepsei.

Având în vedere că Nastas Vasile Sofronie se afla în arest / exil în această perioadă,  simultan deportat cu membrii familiei în tabere specializate deportată în așezări speciale, conform Decretului Sovietului Suprem al URSS din 11 martie 1952 și ordinul Ministerului Afacerilor Interne și Ordinului „MRB” nr. 00219 \ 00374 din 1 aprilie 1952.

DECIDE:

Nastas Vasile Sofronie, este luat la evidență specială, informînd-ul despre faptul că se va afla în exil permanent  și în cazul evadării ori părăsirii locației, va fi supus urmăririi penale în conformitate cu Decretul Sovietului Suprem al URSS din 26 noiembrie 1948.

Locotenent superior al securității statului,Secției 9 al Ministerului Securității Statului, regiunea Tomsk

Semnătură (Renziaev)

Confirmă :Șef adjunct al secției nr. 3, direcția nr. 9 al Ministerului Securității Statului, regiunea Tomsk
Căpitan de securitate
Semnătură (Triufin)

Șef direcția nr. 9 regiunea al Ministerului Securității Statului, regiunea Tomsk
Locotenent colonel al securității de stat
Semnătura (Tolstoi)

Eugen învăța la școală. În ajunul zilei sale de naștere, făcea 16 ani,  de asemenea, a fost luat la evidență specială. Se întâmplat la 24 aprilie 1953. Autoritățile i-au pregătit rapid un dosar și Eugen a fost nevoit să completeze toate anexele:

„CHITANTA (РАСПИСКА)

Eu, subsemnatul Nastas Eugen Vasile, născut în 1937, depun această chitanță  (РАСПИСКА) departamentului special al MGB, nr.  _____, prin care sunt informat că, împreună cu familia, conform deciziei Consiliului de Miniștri al URSS, în cazul în care părăsesc locul de ispășire a pedepsei (exil) voi fi supus urmăririi penale, în baza prin decretului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 26 noiembrie 1948, care prevedea pedeapsa – 20 de ani de muncă grea.

24 aprilie 1953. Semnătura persoanei.

Comandantul subdiviziunii speciale al taberei Asino
Semnătura:  Sergent (I. Anop) 

Și, tînărul de 16 ani, Eugen, a început a „frecventa” comendatura specială pentru evidență, de două ori pe lună.

În dosarul lui Eugene din arhivă, am găsit documente despre darea lui în căutare, și mi-am adus aminte despre această istorie, povestită anterior chiar de Eugen:

„Comendantul a transmis lui Vasile ca Eugen să se prezinte la apel. Băiatul avea o urgență la școală, așa că a decis să se prezinte a doua zi. Când a venit la birou a doua zi, comandantul era furios, înjurîndu-l necenzurat, fluturând pumnii prin fața ochilor și striga: „Eu nu am de gînd să mă joc în nisip cu tine!“

Este vorba despre comandamentul special al taberei Asino – I. Anop, apare și în documente.

Posibil în baza acestui eveniment eveniment asupra lui Eugen a fost inițiat ancheta de dare în căutare, cu nr. 45 cu nr. de ordine în arhivă 53745 :

„Strict secret
FISA (scris de mână)

Deportatul Nastas Eugen Vasile, născut în 1935, asupra căruia, din incapacitate juridică (minor) răspunderea penală pentru o evadare din locul de exil / deportare nu se aplică, iar foaia de înregistrare lunar este incompletă, este luat la evidență specială împreună cu părinții lui.

Șeful Inspectoratului Teritorial Al MAI, r. Bacciar
Maior de securitate – semnătura (Haritonov)
Comandantul Inspectoratului Teritorial al MAI, r. Porotnikova
Locotenent al securității – semnătură (Crasnoșapca)
03 iulie 1953

 

„Scurtă descriere (scris de mână)
05 iunie 1953.

Nastas Eugen Vasile, născut în 1935, etnie / naționalitate – moldovean / român

S-a angajat / ajuns la colhozul „Ударник / Lovitura” în 1941, învăța la școală. Avea o atîrnare satisfăcătoare către muncă. În 1942, în mod voluntar / fără permisiune a plecat din colhoz într-o direcție necunoscută. După aceasta, în cadrul colhozului nu sa mai întors.

Președintele colhozului – semnătura
Contabil – semnătură
Ștampila ”

(Posibil aceasta este foaia nr. 4 din dosarul nr. 45)

Această caracteristică îmi provoacă mari dubii:
1. abia în 1945 Eugen a pleca din localiatea Bacciar, unde încă nu studia la școală;
2. despre ce fel de „atîrnare satisfăcătoare” asupra muncii poate fi vorba, cînd Eugen în 1941 avia abia 6 ani!

„Demers (scris de mână)

Referitor la deportatul Nastas Eugen Vasile, născut în 1935:   în tabara special din Bacciar, regiunea Tomsk nu locuiește nimeni din familie și rudele sale.

Șef al Inspectoratului Teritorial al MAI, loc. Bacciar
Ștampila maiorului / semnătura  (Celobitcencov)

Judecând după documentele anterioare, Eugene a fost dat în căutare. Deși el spune că „fugar” nu a fost niciodată și nici nu prea aveai încotro evada.

Mi se crează impresia că autoritățile nu permiteau deportaților niciodată să uite cine sunt și le amintea mereu „unde le este locul”.

După moartea lui Stalin, regimul totalitar a început să se înmoaie. Pînă în aprilie 1954, Eugen era obligat să meargă la apel de 2 ori pe lună, după – 1 dată în lună.

Relația lui Eugen cu Pelaghea nu s-au îmbunătățit. Ura unuia contra celălat doar a crescut. În 1955, Vasile și fiul său a construit o casă nouă. Atunci Eugen a pus o condiție în care picior de-al Pelaghei nu are ce căuta în ea. Din 1955, căsnia civilă a lui Pelaghea cu Vasile s-a întrerupt. Astfel, în noua casă, au început să locuiască doar Eugen și Vasile.

În școală, Eugen și-a făcut studiile pînă la jumatea clasei a 10-a. Din motive de sănătate a fost nevoit să o abandoneze. Datorită condițiilor de trai din detenție, pe cînd era mic, își spunea cuvîntul, vederea i se slăbea. Mai tîrziu, învățămîntul secundar, Eugen la obținut în școală serală.

În 1957, Eugen a vrut să meargă în Moldova (Basarabia). Pentru permisiunea de a pleca, s-a deplasat la sediul KGB în orașul Tomsk. Nu a primit acceptul. Telefonic i s-a spus că nu are ce căuta în Moldova.

Libertatea

Abia în 1958, Eugen și tatăl său, au fost scoși din lista persoanelor aflate sub supravegherea serviciilor de securitate ale URSS și emise documentele relevante:

„Aprobat“
Șeful Comitetului executiv al Afacerilor Interne, regiunea Tomsk
Consiliul Deputaților Proletari
Colonelul (Tarasenco)

15 mai 1958

CONCLUZIE
(Excluderea din lista de evidență specială)

24 aprilie 1958, satul Asino

Eu, comandantul taberei speciale din s. Asino, Kravtsov, examinînd dosarul deportatului Nastas E.V., născut în 1937 (1935), originar din s. Condrătești, RSS Moldovenească, de naționalitate moldovean / român, cetățean al URSS, locuitor al s. Asino, regiunea Tomsk.

Am identificat:

Nastas Eugen Vasile a fost deportat în tabăra cu reglementarea specială din regiunea Tomsk, fiind  evacuată în 1941, împreună cu familia: tata – Nastas Vasile Sofronie – 1909. Rezoluția NKGB al RSS Moldovenești din 11 iunie 1941.

Având în vedere că Nastas Eugen sa născut în 1937 și că, la momentul evacuării nu avea 16 ani, astfel ghidat de ordinul Ministerului Afacerilor Interne al URSS № 0126 din 1 aprilie 1958

Presupun că:

Nastas E.V., născut în 1937, este exclus din lista de monitorizare specială. În același timp, în temeiul actului administrativ, că acest lucru nu presupune recuperarea averii deținute pînă la momentul deportării și nici permisiunea de a se reîntoarce la localitatea de baștină.

Dosarul personal va fi remis către Direcția specială nr. 1 al MAI, regiunea Tomsk, pentru arhivare și păstrare.

Comandantul subdiviziunii speciale –  semnătura (Kravțov)
Deacord: Șeful poliției comitetului executiv al s. Asino – Semnătură (Miachin)
Șef al Departamentului Special nr. 4 al Afacerilor Interne, regiunea Tomsk – Semnătură (Tolstîi)
09 mai 1958 
„Recipisă

Eu, Nastas Eugen Vasile, născut în 1937, originar din satul Condrătești, RSS Moldovenească, mi sa adus la cunoștință scoaterea a restricțiilor speciale de deplasare. Dar acest lucru nu presupune recuperarea averii deținute pînă la momentul deportării și nici permisiunea de a se reîntoarce la localitatea de baștină.

30 mai 1958

Recipisă ridicată de Comandantul așezării speciale al MAI  – Asino 
Semnătură (Kravțov)”

Între rîndurile acestei recipise, se poate depista o nedreptate flagrantă.

Abia în 1958, după excluderea din lista de evidență specială, Eugene, a avut posibilitatea să se întoarcă la baștină. După 17 ani de la acea dimineață fatală din 13 iunie 1941, Eugen a revenit în Basarabia / RSS Moldova. Însă, nu a venit înapoi pentru totdeauna. Și-a revăzut mama, a mers în satul natal – Condrătești, și-a revăzut casa părintească. La acea vreme, în casa părintească se afla grădinița satului. Președintelui Consiliului local, nu i-a plăcut  vestea că  fiul fostului proprietar a venit acasă, și încă se „plimbă împrejurul casei părintești”. Prin intermediul mătușii lui Eugen, funcționarul la invitat pe Eugen la o „discuție de suflet”. Dar nu au reușit să se întâlnească oameni. Mai târziu, mătușa a povesti că președintele a dat ordinul să distrugă casa bucată cu bucată.

În Moldova sovietică, Eugen și-a dat seama că i s-a înrădăcinat în sufletul Siberia. La urma urmei, el a crescut în această parte neprielnică a lumii. Aici, îi erau cunoștințele, prieteni. În Siberia a mers la școală, în Siberia – îi locuiește tatăl. El a decis să rămână pentru o perioadă în Asino. În 1960, Eugen a terminat cursuri de formare și a obținut specialitatea de putere electrician calificat. În 1961, sa căsătorit cu Zinovia (Zinaida) Roșca. Ea, a avut aceeași soartă, deportată din Basarabia, împreună cu părinții ei în aceeași vara a anului 1941.

De asemenea, în 1961, Eugen și tatăl său au început să construiască pentru familia sa o nouă casă. În această perioadă, Eugen a fost acceptat la Colegiul forestier (silvicultură) din or. Tomsk, la studii cu frecvență redusă. A absolvit colegiul în 1967. Viața a continuat ca de obicei.

Vasilița nu sa mai recăsătorit. Atunci când a plecat de acasă în acea dimineață tragică din 13 iunie 1941, a pierdut tot ce era dragă ei la momentul respectiv, – casa, familia, copii. În decembrie 1990, a murit în localitatea Cornești din r. Ungheni, Republica Moldova.

În 1963, Vasile și noua lui soție, Olga au revenit în Moldova. Ei au locuit în or. Tighina (Bender). Vasile a murit în 1978, Olga – un pic mai devreme.

Eugen și Zina ​​nu au mai revenit în Moldova. În foamete, frig, durere și suferința – siberia, s-a înrădăcinat în sufletul lor, a devenit a doua patrie. Și acum ei trăiesc în Asino (2011). Ei au crescute trei copii.

Concluzie

La Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din februarie 1956, Nichita Hrușciov, a denunțat politica de represiune și epurare a popoarelor, promovată de Stalin, inaugurând astfel, o nouă etapă a istoriei sovietice, denumită în mod obișnuit „dezghețul“.

Primul val de reabilitare a început după 20-lea Congres al PCUS, fiind eliminate etichetele „dușmani ai poporului“, de pe sute de mii de victime nevinovate. Dar ea, doar a deschis imaginea teribilă a represiunii politice. Pe parcursul perioadei de „dezgheț“ mai multe victime ale represiunilor politice – inclusiv cel puțin 6 milioane de „chiaburi“ (țărani bogați) – nu au fost reabilitați.

La 26 aprilie 1991, în Republica Sovietică Socialistă Federația Rusă (RSFSR), a fost aprobată  proiectul de lege privind „Reabilitarea popoarelor supuse represiunii”. În acest act, se recunoaște arbitrariului politic și fărădelegile existente în acea perioadă. Într-un efort de a restabili adevărul istoric, Sovietul Suprem al RSFSR a proclamat desființarea tuturor actelor ilegale și a adoptat prezenta lege privind reabilitarea popoarelor. Puțin mai târziu, o nouă abordare la restabilirea demnității victimelor represiunii politice și recunoașterea suferință lor a fost adoptarea la 18 octombrie 1991, de către Federația Rusă a legii „Despre reabilitarea victimelor represiunii politice.“ Pentru prima dată, în sensul prezentei legi, a fost definită reabilitarea victimelor represiunilor politice, petrecute pe teritoriul RSFSR începînd cu 25 octombrie (7 noiembrie) 1917, restaurarea drepturilor civile, eliminarea tuturor consecințelor și asigurarea cu compensații financiare pentru daunele morale și materiale.

Nastas Vasilița și Eugen au încercat să își returneze averea confiscată în 1941. Au adunat o mulțime de hîrtii, au trecut prin multe instanțe. Sperau să întoarcă ce a fost a lor cîndva. Și chiar sa decis să plătească le fie acordate despăgubiri în valoare de – 90 de lei. Această sumă, schimbată în ruble în 2006, constituia 65 de ruble – mai puțin chiar și pentru un bilet la tren de la Asino la Tomsk [1]. Aceasta a fost mărimea compensării averii pierdute; „fericitei“ și reci copilării. Compensarea patriei pierdute.

1.Notă: Autoarea, posibil din necunoștință de cauză, face vinovată Republica Moldova de compensațiile mici, însă, uită să menționeze că moștenitoare a tuturor averilor URSS a fost Federația Rusă, stat care și după 1992, a început un război, în Stînga Nistrului cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, stat care și în 2017 finanțează separatismul și luptă contra Kiev-ului pe teritoriul constituțional ucrainean

Lucrul cu arhivă strămoșilor și bunicii mei, m-a cufundat în atmosfera acelor ani cumpliți. Am un sentiment că am fost alături în acel moment de sute de mii de persoane deportate.

În timpul pregătirii acestui material, am fost cuprinsă de diferite sentimente contradictorii  de indignare, milă și compasiune, amărăciune, ură și simpatie.

Sfîrșit.

 

Comments

comments

2 Comments so far:

  1. […] va ajunge la Ungaria O parte din Basarabia se va uni cu ce va rămâne din România Majoritatea evenimentelor descrise în ciudatul document […]

Lasă un răspuns

Moldova