Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea II

Home  >>  Al II-lea Război Mondial  >>  Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea II

Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni. Partea II

5
Iun,2017

1

Un articol de Iulia Seeleva
or. Tomsk, Gimnaziul № 24, Clasa a 11-a.
Conducător științific: A. V. Kolomieț

Continuarea primei părți: Din Basarabia în Siberia. Istoria Familiei Nastas din com. Condrătești, r. Ungheni.

Istoria lui Vasile Nastas

Cum a putut Vasile a trăit după despărțirea cu familia?

Trenul (eșalonul) din 10 iulie 1941, a ajuns în regiunea Sverdlovsk, or. Kozilchak, tabără NKVD – Ivdelski . În cîteva zile, fost întocmite toate documentele necesare (de incriminare), au fost preluate amprentele digitale, a fost petrecută interogarea și salubrizarea vagoanelor. Cîteva dintre actele de incriminare:

Formular pentru dosarul personal №6
1. Nume – Nastas
2. Nume – Vasile
3. Prenume – Safronie
4. Anul nașterii – 1909
5. Locul nașterii – s. Condrătești, județul Bălți
6. Reședința – s. Condrătești, județul Bălți
7. Naționalitatea – Moldovean / Român
8. Poziția socială – țăran – chiabur / culac
9. Afilierea politică – membru al Partidului Liberal
10. Serviciu în organe – nu
11 Ocupații și profesia – Fierar
12. Locul aflării – în tabăra NKVD Ivdelsky, „10” iulie 1941
Or. Kozilchak, pe etape
Înălțimea – 1,66 metri
Structura corpului – normală
Culoarea părului – maro
Culoarea ochilor – gri
Nasul – drept
Întocmit în Punctul de control al taberei NKVD Ivdelsky  
„15” iulie 1941
Șef al Taberei
Semnătura grefierului 
„Controlul medical primar
08.06.1941 –  a fost sănătos ( semnătura medicului)
30.10.1941 se observă malnutriție slabă (semnătura medicului)
22.02.1942 – Pelagra de Kokeksiya  
I și II  în 6 luni (semnătura medic)

Din certificat se poate observa că Vasile a ajuns sănătos în tabără, dar dupa 3 luni, a fost diagnosticat „malnutriție slabă“ și deja peste 10 luni era bolnav de „Pelagra de Kokeksiya”.

În tabără, Vasile a lucrat la prelucrarea lemnului. În cazul în care deținuții efectuau zilnic rata de tăiere, acestea primeau 600 de grame de pâine per 24h. În cazul în nu aveau puterea de a îndeplini norma –  acesta primea doar 300 gr. de pâine.

În Tabara Ivdelsky, Vasile a rămas până în toamna lui 1942. În arhivă, sub dosarul №1905 a fost descoperit un extras din procesul-verbal al reuniunii speciale a NKVD-ului, prin care Vasile, la „8“, în septembrie 1942 a făcut cunoștință cu acest act:

„Extras din procesul-verbal № 55 al reuniunii speciale
al Comisarilor Poporului al Afacerilor Interne al URSS
la „11“ iulie 1942
Se ascultă: Dosarul 395 cu numărul de ordine 03 912 \ NKVD RSSM a dlui Nastas Vasile Soflronie, anul nașterii 1909, în Condrătești, raionul Cornești, RSSM, moldovean, cetățean al URSS

Verdict: Nastas Vasile Sofronie, ca element social periculos a fi exilat într-unul dintre taberile periferice ale regiunii Novosibirsk pentru o perioadă de 5 ani;
Având în vedere perioada din „13“, in iunie 1941.
Șeful Secretariatul Ședinței Speciale al Comisarilor Poporului al Afacerilor Interne al URSS – Ștampila/ semnătura
Cu sentința NKVD-ului, Nastas Vasile Sofronie a făcut cunoștință la 08 septembrie 1942.
Rezoluția a fost adusă la cunoștință de către: 
Inspectorul șef al Taberei Ivgelskogo (Semnătura)

„8″ septembrie 1942

Aceste documente sugerează că, după semnarea acestei deciziei, șederea în tabăra a lui Vasile sa încheiat. Au fost pregătite actele privind cîștigul și datoriile „deținutului”. Cu aceste documentele , Vasile a foste transferat în orașul Novosibirsk, și de acolo în satul Asino, pentru a ispăși „pedeapsa”.

În noiembrie 1942, Vasile Nastas a sosit în localitatea Asino – a început următoarea etapă a vieții sale.

Vasile a trăit în  Asino, regiunea Novosibirsk, unde a lucrat ca fierar în colhozul „Lemnarul roșu”. Ca și la ceilalți deținuți, viața era greu, foamete și frig. Iernile erau îngrozitoare, oamenii își amintesc că, chiar și păsările înghețau în zbor. Oamenii aduși cu forța din meleagurile calde, aveau haine zdremțuite, cădeau și înghețau chiar pe stradă. Paznicii spuneau că există o echipă specială din deținuți locali, care colectau trupurile congelate și le aruncau într-o groapă de la marginea taberei, o groapă pentru siloz, și abia cînd se dezprimăvăra, îi îngropau.

Vasile a supraviețuit pentru că a lucrat în fierărie, unde, în comparație cu alte încăperi era cald. Și în timpul liber lucra la ferma – pe timp de noapte. El putea repara orice, facea multe lucruri cu mâinile sale: tacîmuri din metal, chiar și cuptoare, etc. Oamenii au achitau cu ce puteau și acest lucru la ajutat să supravețuiască.

Dar nu a existat nici o veste de la familia sa, nu a existat nici o legătură cu copii, practic, familia era pierdută. Acest lucru nu îi durea cel mai tare pe Vasile. Nu putea merge în căutarea lor din motiv că se afla sub arest și de două ori pe lună se prezenta în Punctul de control al comendaturii pentru evidență. Părăsirea localității Asino era strict interzisă și plus la aceasta, peste tot se verificau actele.

Vasile a scris a scris o sumedenie de scrisori în Novosibirsk și Omsk, cu rugămintea să i se permită să își regăsească familia. Aici este doar una dintre ele:

„Din 07 august 1944. Șeful departamentului special al regiunii Novosibirsk.
Șefului NKVD
Direcție Speciale
Regiunea Novosibirsk
Stimate Director! Vă rog să nu îmi refuzați permisiunea de a primi informații despre familia mea, fiindcă al patrulea an sunt în căutarea soției și celor trei copii, care au fost evacuați în 1941, „13“ iunie din satul Condrătești, județul Bălți, Basarabia. Soția mea, Nastas Vasilița Constantin, poreclade mamei ei este Sonia – născut în 1913 și copii: fiul – Eugene V, născut în 1935, fiica – Anna V (Aurica) născut în 1938, fiica – Elizabeth V (Lucia). născut în 1940. Înainte de a evacuare (deportare) toți trăiau în Basarabia.

Vă rog frumos stimate director să mă informați unde se află.

Petiționarul Nastas Vasile Sofronie.
Satul Asino, Regiunea Novosibirsk, strada Gării (Vokzalinaia) nr. 1
Casa lui Ușacov,  „7” august 1944

Toate solicitările și cererile lui Vasile au fost scrise în diferite stiluri caligrafice. Probabil, aceste scrisori au fost scrise de diferite persoane. Posibil, cineva îi scria aceste scrisori și Vasile doare le semna. Primul răspuns răspuns primit de Vasile nu ia oferit multe răspunsuri:

„Strict secret
Șefului taberei NKVD Asino
Or. Asino, regiunea Novosibirsk.

Vă remitem  Dumneavoastră demersul lui Nastas Vasile Sofronie și Vă rugăm să-i spun că nu dispunem de informații cu privire la locul aflării familiei sale.

Anexă: Declarația aprține lui

Șeful adjunct al Direcției speciale nr. 1 UNKVD al regiunii Omsk 
Căpitanul (Tabas)
Șeful Direcției speciale nr. 2
Maior de securitate (Vitov)
August 1944 

Însă, continuând să caute, Vasile credea în continuare că își va găsi în familia. Și așteptările s-au realizat: soția și copii au fost găsiți. Fericirea nu avea limite.

Cu nerăbdare Vasile a pregătit actele necesare pentru a își revedea Familia:

Direcției speciale nr. 1 al NKVD, regiunea Tomsk 
Din partea dlui Nastas Vasile Sofronie
regiunea Tomsk, or. Asino
„Copacul roșu / Красный деревец”

Începînd cu 13 iunie 1941, Eu și familia mea am fost exilați pentru un termen de 5 ani. Împreună am fost ridicați (deportați), însă pe drum Eu am fost arestat și trimis tabara din or. Asino, iar familia mea în Colhozul „Aurorea Boreală / Северное Сияние” din satul Cerbîșovka, raionul Bacciar,  regiunea Tomsk.

Cer permisiunea de fi tranferat la locul reședinței familiei mele, compuse din:
Soția: Nasatas Sofia Constantin  – a/n 1993
Copii:
Nastas Eugeniu Vasile – a/n 1935
Nastas Anna Vasile (Aurica) – a/n 1938
Nastas Elizveta Vasile (Lucia) – a/n 1940

Data: 15 mai 1945 

Atunci, Vasile încă nu cunoștea că deja nu mai are trei copii. Nu cunoștea că a supravețuit doar fiul – Eugeniu.

Revederea

La sfârșitul lunii mai, permisiunea de a pleca și a se stabili la noua reședință a familiei a fost acceptată. A plecat atunci Vasile la familia sa, pe care nu o văzuse din acea tragică zi – 13 iunie 1941.

Cu câteva săptămâni înainte de eveniment, în coliba lui Vasile a intrat o pasăre. Femeile din Tabără, i-au spus că păsările care îți intră în casă aduc vești bune. S-a adeverit. Eugeniu, în acea zi, muncea în cîmp. Era perioada semănatului. Colhozul deținea doar un tractor. Tractorist – o femeie. Băiatului îi era foarte interesant să urmărească cum funcționează tractorul, să alerge prin cîmp din urmă. Cea mai mare fericire era, atunci cînd tractoristul (Ea) îl chema în cabină și îl plimba puțin. Cînd tractorul se defecta, era reparat acolo, în cîmp. Seara, cînd Eugen fugea spre casă, băieții din mahala i-au spus că tatăl să a venit. Copii deportați, visau la reîntregirea familiei, la revederea tatălui, la reintregirea FAMILIEI

Imagine simbol

Imagine simbol

Vasile la cuprins din fugă pe Eugen, la piept, gâfâind, la îmbrățișat și a început a plînge. Apoi a început a îl arunca în sus, pînă la oboseală. Eugen s-a înfipt în mîinele tatăl nu descleșta din puterea. Se temea, se temea să desclește mîinile. Se temea să nu îl piardă din nou.

Îmbrăcămintea lui Eugen a provocat groază lui Vasile. O  pânză de culoare portocalie – ștearsă, obținută în fierberea materialului în cojo de ceapă sau coarjă de copac.

A FOST DUREROS SĂ AFLE CĂ AURICA ȘI LUCICA NU MAI SUNT!

A privit Vasile unde și în ce condiții a locuit familia sa și a hotărît că Vasilița cu Eugen, să mute la dînsul, în Asino. Primii au plecat bărbații ca Vasilița să vie puțin mai tîrziu. Ea a trebuit să plătească impozite. Pentru aceasta, ea a planificat să vândă locuința sa, legumele și proviziile. Cu banii agonisiți, Vasilița a cumpărat producte și a achitat toate taxele. Și ce taxe: pentru lapte, pentru ouă, pentru unt, pentru lână. Plătea toți, chira de nu creșteai legume, nu aveai animale …

Vasile cu fiul, cu ajutorul unui camion (de ocazie / autostop) au ajuns din Cernîșova pînă în s. Șegarka (ș. Melnikovo). Drumurile erau în stare foarte proastă, ploua continuu. Vasile cu fiul, tot timpul au mers în ataș, alături de încărcatură. Din Șegarka, cu o altă mașină, cei doi basarabeni au ajuns pînă în Tomsk. Eugen a vizitat or. Tomsk. Am fost la piața produselor alimentare și Vasile a cumpărat ceva de mâncare. Au intrat în ospeție la un prieten de-al lui Vasile, basarabean și el, deportat ca vitele împreună cu Vasile. Din Tomsk, cu trenul, au ajuns în Asino.

Când au coborît din tren, Vasile a spus fiului său că merge să verifice dacă totul este în ordine cu casa lui pentru că el a fost absent timp de câteva săptămâni. Eugen a rămas. Băiatul a așteptat la gară. Când sa întors, Vasile ia spus fiului că în casa lui au pus pe alții, în timp ce el a fost plecat, și pentru prima perioadă va trebui să trăiască împreună. Dar băiatul de 10 ani și-a dat seama că tatăl său se cunoștea cu acea doamnă „mutată” în casa lor. Se observa clar că Ea îl aștepta pe tatăl lui. Cina era pregătită. Când a venit timpul de culcare, Ea sa culcat cu tătăl lui într-un așternut. Era soția „civilă” a lui Vasile. Pe femeie, o chema Logunov Pelagea Vichentie. Pelaghea era sora președintelui la care lucra tatăl său.

Casa lui Vasile era atașată fierărie, un perete fiind comun.

La sosirea Vasiliței, Pelaghea s-a mutat într-o altă casă. Dar Vasile nu s-a despărțit de ea. El a trăit între două focuri.

După aducerea lui Eugen în Asino în 1945, tatăl său l-au trimis la școală, în clasa întâi. Doar că pentru clasa I, vîrsta de 10 ani nu este prea potrivită, crescuse băiatul. A trebuit întinerit! Vasile a inventat că fiul său nu a fost născut în 1935 ci în 1937. Prin urmare, în documentele personale ale lui Eugen, anul nașterii apare diferit- 1935 (real) și 1937 (inventat).

La școală, Eugene de multe ori se nu se simțea bine, era umilit. De foarte multe ori i se amintea că provine din chiaburi / culaci și că a ajuns aici prin deportare, deci – „dușman a poporului”.

Ajunsă în Asino, Vasilița a aflat despre soția civilă a soțului ei. Dar nu era nimic de făcut, așa erau timpurile, insuficiență acută de bărbați. Observa uneori cum Pelagheia venea în vizită la Vasile pe cînd acesta se afla în fierărie. Suferea, încerca să lupta, și chiar o mai uda cu resturi pe oaspetele nepoftit.

Cu așa o experiență amară și dezamăgirea primită, Vasilița a decis cu orice preț să părăsească Siberia de gheață. A economisit bănuț cu bănuț, și calcula cum să procedeze mai bine. De două ori pe lună se prezenta la Instituția penitenciară.

În 1946, după prezentare periodică la Comendatură, Vasilița, a luat fiul și plecat la gară. Timp de două săptămâni, până la marca următoare, putea fi departe de Asino. Vasile a mers să petreacă soția și fiul său. La pornirea trenului, în ultimul moment, Vasile a smuls fiul a din mâna femeii. Și Vasilița a plecat singură spre baștină. Eugen, de data aceasta, a rămas deja fără mamă. O perioadă adîncă de timp a plîns. Avea gând să o ajungă pe mama din urmă cu următorul tren marfar, dar tatăl nu este permis. Nu a putut Vasile înțelege că îi va fi foarte greu fiului în noua familie, el nu a putut înțelege și că este grav despărțirea de cea mai apropiată persoană  – mama. Aceste evenimente au avut loc în vara anului 1946.

La 13 iunie 1946, s-au finalizat 5 ani de exil la care a fost condamnat Vasile. La sfârșitul acestor lungi, dureroși și teribili cinci ani, el a fost eliberat din exil, fiindu-i eliberat un certificat.

În cele două săptămâni, pe care le-a avut la dispoziție Vasilița pentru drumul spre casă, ea a ajuns în Basarabia, deja Republica Socialistă Sovietică Moldova, în satul său natal – Condrătești. Nu a fost ușor. Bineînțeles că autoritățile sovietice au început să o caute. Iată un fragment din Dosarul nr. 1905 (arhivă) care confirmă acest lucru:

„13 iunie 1946, Inspectoratul raional MAI din Asino, regiunea Tomsk. Nastas Vasilița Konstantinovna din așezarea specială a fost eliberat și a plecat la ex-reședință sa din RSS Moldovenească.  Nastas Vasilisa Konstantinovna este dată în căutare de către Departamentul 9 UMGB, regiunea Tomsk pentru plasarea sa la fostul loc de decontare”

Șase sau șapte ani, Vasilița s-a ascuns la rude. Cum simțea că autoritățile sovietice (NKVD) îi dădeau de urmă – pleca la alte rude. Din fericire și datorită specificului neamului nostru, avea multe rude. Luni de zile a locuit în poduri și pivnițe, ieșind din ele doar noaptea. Autoritățile sovietice nu au reușit să dea de urma Vasiliței, nu au reușit readucerea ei în calvarul siberian.

Vasile, după plecarea Vasiliței, a locuit cu fiul și Pelagea. Mai tîrziu,  Pelagea i-a născut lui Vasile născut doi copii, Ivan (Ion) în 1946 și Valentina în 1948. Pe Eugen, mama vitregă nu îl avea la inimă: îl jignea, abuza, forțat să dădăcească copii mici. Uneori încerca să îl convingă pe Vasile ca Eugen să fie trimis acasă, în Basarabia, la maică-sa.

Continuare în partea a III

sursa:  Из Бессарабии в Сибирь / Юлия Сеелева

Comments

comments

One Comment so far:

Lasă un răspuns

Moldova