Momente din activitatea organelor informative militare româneşti în preajma declanşării războiului antisovietic (1940-1941).

Home  >>  Articol preluat  >>  Momente din activitatea organelor informative militare româneşti în preajma declanşării războiului antisovietic (1940-1941).

Momente din activitatea organelor informative militare româneşti în preajma declanşării războiului antisovietic (1940-1941).

17
Oct,2016

1

 

romania-n-1940-1024x559

Sursa: Pavel Moraru

În preajma războiului antisovietic, organele informative ale Armatei române paralel cu acţiunile informative desfăşurate de Serviciul Special de Informaţii al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri (S.S.I.),[2] s-au implicat activ în activitatea de culegere a informaţiilor de pe Frontul din Est privind predispoziţia politico-militară şi potenţialul militar al Uniunii Sovietice.

Sursa informativă cea mai importantă o reprezentau refugiaţii din parte stângă a Prutului, veniţi în Vechiul Regat după anexarea Basarabiei şi nordului Bucovinei de către U.R.S.S. (în iunie 1940). În ziua de 2 septembrie 1940, a fost prins la trecerea Prutului, de către Compania de Grăniceri Răducăneni, basarabeanul Mihai Vidraşcu. În timpul interogatoriilor la care a fost supus, acesta a declarat că autorităţile sovietice din Basarabia l-au forţat să treacă în România şi să culeagă informaţii referitoare la starea de spirit din Armata română şi a populaţiei civile, să afle amplasamentele trupelor de grăniceri şi a unităţilor armatei de pe malul Prutului. În urma exploatării lui informative s-a stabilit că, în fiecare sat de pe malul Prutului sovieticii au amplasat câte un pichet de Grăniceri (Zastava), fiecare cu un efectiv de 34-36 soldaţi, dotat cu câte 4 cai, 2 câini şi un camion (cu capacitatea de 2 tone, vechi, de fabricaţie sovietică); la Nisporeni se afla Artileria Antiaeriană (A.A.) motorizată, cu circa 30-40 de piese; la Vărzăreşti s-au expropriat 100 ha. de pământ pe care s-a construit un aerodrom, unde se afla aviaţia sovietică (fără a se preciza ce unităţi şi câte aparate de zbor). Tot la Vărzăreşti se mai aflau vreo 20 de tancuri, foarte vechi; la Dănuţeni era un aerodrom cu 50-60 de avioane (bimotoare); la Brătuleanca se găsea un Centru de Informaţii, iar la Ungheni sovieticii aveau un Regiment de Infanterie (Nr. 53), cu o coloană de camioane (60-70 de maşini).

Interogatul a adus la cunoştinţa autorităţilor miliare române că, trupele sovietice din apropierea hotarului româno-sovietic nu erau cantonate prin localităţi, ci în corturi, pe câmp. Numai grănicerii erau cazaţi în case. Patrulele de frontieră erau duble: una alcătuită din poliţia secretă (G.P.U.) şi o patrulă din grăniceri.

Unităţile Armatei sovietice erau din regiunea Moscova, ostaşii cărora erau vorbăreţi şi continuu vorbesc de pământ (de cuceriri  P.M.).[3]

De asemenea, date interesante asupra situaţiei trupelor sovietice din Basarabia ocupată a cules Biroul 2 Informaţii al Regimentului 52 Infanterie român. În ziua de 10 septembrie 1940, ofiţerul informator al regimentului l-a întâlnit la Iaşi pe avocatul Gheorghe Mândrescu din Bălţi, refugiat din Basarabia şi ajuns în capitala Moldovei în dimineaţa aceleiaşi zile. De la el s-a putut afla că, sovieticii aveau multă armată pe malul Prutului; la Ungheni s-ar fi aflat peste 300 de tancuri şi tanchete, camuflate la circa 300-400 de metri în spatele malului stâng al fluviului. Acestea staţionau vizibile, însă la 30 august, au făcut doar o manevră de întoarcere spre interior (spre Est) printr-o parte a târgului Ungheni, pentru ca să facă stânga împrejur spre Vest, pe cealaltă parte a oraşului. După aceasta au fost bine camuflate.

Din spusele lui Gh. Mândrescu, sovieticii trimit mereu spioni în România, iar în prezent mai mult spioane. Avocatul a vorbit despre un oarecare Voinea, fost poliţist român, care s-a pus în serviciul de spionaj sovietic. Cu concursul acestuia se aranja trimiterea spionilor în partea dreaptă a Prutului, prin metoda infiltrării lor în listele de refugiaţi. Se căutau nume asemănătoare a repatriaţilor cu cele ale agenţilor (spre exemplu, Pavlof  /  Pavlov, Mândrescu  /  Mandescu, etc.) şi la Ungheni, la trecerea Prutului, persoana în drept de a trece în România era respinsă, în locul ei trecând spionul. Victimei i se spunea că autorităţile de la Chişinău au comis o eroare. Un asemenea caz a avut loc şi atunci când a trecut Prutul Gh. Mândrescu: Spioana a fost trecută pe la Ungheni, iar femeia a fost întoarsă plângând la Chişinău.

Ungheni

Referitor la o presupusă pregătire a Uniunii Sovietice de un război ofensiv, avocatul Gh. Mândrescu menţiona că, o cunoştinţă de-a lui din Chişinău, care are o rudă angajată în G.P.U.-ul din R.S.S. Moldovenească, i-a spus că Ruşii sunt perfect constituiţi, că momentul când Germania îi vor ataca pe ei este mai aproape ca oricând. Recunosc, menţiona agentul G.P.U.  că va fi greu, însă în nici un caz bătălia nu va avea loc pe pământul U.R.S.S., ci pe acela al României şi Poloniei. Că în acest caz, atacul Germanilor se va produce prin Polonia şi Cehoslovacia, România, timp în care ei vor ataca prin Galaţi şi Dobrogea, spre a înlătura pe Germani de la petrolul Românesc,  fără de care nemţii vor fi învinşi în timp de o lună de zile. Se sublinia faptul că, în curând sovieticii se vor plimba prin Bucureşti, timp în care Moldova va cădea de la sine.

Toate aceste informaţii comandantul Regimentului 52 Infanterie, lt.-colonelul Ioan Păsculescu şi şeful Biroului Informaţii, locotenent N. Caşu, le-au raportat la 11 septembrie 1940, superiorilor săi.

În afară de aceasta, a fost adusă la cunoştinţă starea de spirit din regiment, menţionându-se că, moralul ofiţerilor, subofiţerilor şi trupei e mai înviorat ca în precedent, moral care în raport cu suferinţa patriei ciuntite (în vara anului 1940  P.M.) este destul de bun, de acum ar fi poate logic să fie (avându-se în vedere venirea la cârma Ţării a generalului Ion Antonescu  P.M.). Nemulţumirile de ordin material nu mai aveau nici o importanţă, chiar dacă existau, deoarece chestiunea patriei este primordială pentru ofiţeri şi este de o atare actualitate, încât ea nu mai poate lăsa loc şi altor chestiuni.[4]

Circula zvonul, potrivit căruia, I. Stalin şi V. Molotov, ministrul sovietic de externe, ar fi fost asasinaţi, iar în U.R.S.S. ar fi început parţial o revoluţie. Zvonul a produs o mare bucurie în rândul ostaşilor români, crezând că în situaţia declanşării revoluţiei în U.R.R.S. vor putea fi reluate teritoriile Basarabiei şi nordului Bucovinei.[5]

La 16 septembrie 1940, Divizia 33 Infanterie română raporta Corpului 5 Armată român că, a cules informaţii de la ostaşii refugiaţi din Basarabia şi reveniţi la unităţi. Din cele aflate s-au constatat următoarele:
1. Armata sovietică ar fi în întregime motorizată.
2. Artileria, aflată în camioane cu roţile pe şenile, are obuzier mai mare de 105 m.m. Artileria antiaeriană, la fel, instalată în camioane.
3. Sovieticii au adus în Basarabia numeroase tancuri şi tanchete, probabil nu prea rezistente; de asemenea, numeroase avioane (la un miting organizat la Chişinău au defilat cca. 300 de avioane).
4. Lipseşte armamentul uşor; o companie a fost văzută la instrucţie doar cu 10-15 arme.
5. Posturile fixe de grăniceri sovietici sunt alcătuite dintr-un ostaş cu un câine, amplasate destul de des, uneori la circa 100 de metri unul de altul. Posturile mobile (pedestre), fac legătura între posturile fixe.
6. Soldaţii, ca şi ofiţerii, foarte tineri şi plăpânzi; cu un fizic mai impunător şi mai bine echipaţi erau cei din poliţie.
7. Femeile din Crucea Roşie sunt îmbrăcate în bluze militare şi înarmate.
8. Sovieticii ar avea pe malul Prutului concentrată încă multă armată (în afara celei identificate  P.M); la Ungheni au peste 300 de tancuri şi tanchete, camuflate la 300-400 de metri de malul stâng al Prutului.[6]

Toate aceste informaţii (exista un mare volum de informaţii de acest gen) indicau clar spre o pregătire a Uniunii Sovietice de un război ofensiv, care era iminent.[7]

Din exploatarea informativă a surselor, organele specializate au obţinut informaţii despre diverse aspecte ale vieţii basarabenilor şi bucovinenilor, a măsurilor luate de autorităţile sovietice în teritoriile româneşti ocupate.

Administraţia sovietică, iniţial a avut faţă de populaţia locală, o atitudine bună, însă mai apoi a introdus impozite foarte mari. De la 1 septembrie 1940, s-a introdus în circulaţie rubla sovietică. Viaţa era foarte scumpă, un kilogram de zahăr ajungând să coste 200 de lei, carnea  60-70 lei/kg., iar o pasăre  3.000-4.000 de lei. Marilor proprietari li s-a luat pământul.

Circula zvonul precum că, populaţia românească de pe malul Prutului va fi evacuată în Rusia, în locul ei urmând să fie aduşi etnici ruşi din regiunea Moscova.

Şcolile s-au deschis la 1 septembrie 1940. Printre învăţătorii şcolilor basarabene existau şi mulţi veniţi cu autorităţile de ocupaţie, care au urmat un curs de perfecţionare de o lună de zile, la Chişinău. Toate lecţiile erau predate în limba rusă. În fiecare localitate a fost adus câte un delegat responsabil de propagandă.[8]

La 16 septembrie 1940, Divizia 33 Infanterie română a raportat Corpului 5 Armată informaţiile obţinute de la ostaşii refugiaţi din Basarabia. În Nota informativă întocmită, se spunea că, autorităţile sovietice împiedicau plecarea celor ce solicitau repatrierea în România, zugrăvindu-li-se în culori cât mai negre situaţia de aci (din România  P.M.) şi făcându-li-se promisiuni ademenitoare pentru a rămâne. În toate serviciile publice erau funcţionari evrei. Impozitele foarte mari. Din recoltă, Statul ar fi luat jumătate. Bisericile nu au fost dărâmate, dar închise, pe când sinagogile toate deschise. Referitor la starea moral-psihologică a populaţiei din U.R.S.S., care a avut foarte mult de îndurat de pe urma celor 20 de ani de guvernare bolşevică, un soldat moldovean din armata sovietică declara că, Poporul Rus se aseamănă cu nişte boi care duc greul şi sunt bătuţi şi boii încă se uită blând.[9]

Informaţii interesante despre situaţia din Basarabia ocupată a obţinut (în a doua decadă a lunii septembrie 1940) Biroul 2 Informaţii (condus de locotenentul N. Caşu) al Regimentului 52 Infanterie a Diviziei 33 Infanterie, de la Iulian Copacinschi, funcţionar al fostei Case de Asigurări Sociale Chişinău, refugiat în Vechiul Regat.

Acesta relata că, în Basarabia este mare sărăcie. Noua autoritate nu a adus nimic de dincolo de Nistru. Lipsea hârtia de scris şi nici nu se aducea din interior, astfel că, tot ce se scria sau se tipărea, se executa pe verso la hârtia rămasă de la administraţia românească. Produsele alimentare nu se găseau pe piaţă, iar restaurantele erau închise în orele de masă (11-17). A fost adusă în schimb, multă poliţie specială şi activişti comunişti.

La ridicarea cerealelor şi vitelor (la impozitare) populaţia românească opunea rezistenţă, înregistrându-se şi cazuri în care proprietarii ce se opuneau erau împuşcaţi. Nimeni nu mai dorea să muncească, să strângă recolta sau să are, deoarece nu mai era nici un rost.

Mulţi români cărora nu li s-a permis repatrierea, s-au sinucis. Sinuciderile  sublinia Iulian Copacinschi  s-au înmulţit din cauza mizeriei, a foametei şi a faptului că nu li se dă drumul (solicitanţilor să se repatrieze  P.M.). De asemenea, sinuciderile au căpătat amploare şi din cauza zvonului, precum că, conform unei decizii, începând cu 25 septembrie 1940, nu se va mai permite nici o repatriere în România.[10]

Informaţii asupra situaţiei social-economice din Basarabia ocupată deţinea (de la Comisariatul Poliţiei de Frontieră Fălciu) şi Biroul 2 al Diviziei 21 Infanterie română, care le-a transmis la 18 noiembrie 1940, unităţilor din subordine, pentru a fi folosite în şedinţele educative ale trupei. Informaţiile, cuprinse într-o Notă informativă, prezentau situaţia din localitatea Rughi, jud. Soroca. Acolo comuniştii au făcut în luna Octombrie o adunare unde s-a ţinut o cuvântare printre care se spunea sătenilor că nu vor mai fi robi la boieri şi că n-ar să-i mai jefuiască negustorii sau să mai plătească impozite pe pământ, deoarece agricultorii basarabeni vor da câte 20 puduri grâu sau 320 Kg. pentru fiecare hectar. Sătenii  se menţiona în continuarea Notei au părăsit adunarea, întrucât s-a făcut socoteala că 320 Kg. de grâu ar face 3.200 lei, bani pe care i-ar trebui să-i plătească pentru fiecare hectar. După o consfătuire în secret, în timpul nopţii, (ţăranii  P.M.) au dat foc la arii.

Se ştia că, viaţa în teritoriul dintre Prut şi Nistru era foarte scumpă. Potrivit datelor deţinute, pâinea costa 500 de lei, o vacă se vindea cu 25.000-30.000 de lei, un ceas cu 7.000-8.000 de lei, etc. Se spunea că, Bolşevicii cumpără toate aceste lucruri şi împuşcă câinii şi pisicile de la oraşe şi sate, care, după ce le jupoaie, adunând stocuri mari de piei, le trimit în interiorul Rusiei.

Basarabenii care spuneau că pe timpul administraţiei româneşti s-a trăit mai bine erau arestaţi, iar o parte din civili lucrau la tranşee şi cazemate, supravegheaţi de soldaţii sovietici.[11]

Prezentând doar unele informaţii obţinute de organele militare informative româneşti, cu uşurinţă ne dăm seama că, conducerea de la Bucureşti era bine documentată asupra situaţiei din teritoriile din stânga Prutului, ocupate de sovietici, pentru a lua deciziile politice adecvate; aceasta o putem afirma cu certitudine, dacă mai luăm în consideraţie că, Serviciul Special de Informaţii, abilitat cu obţinerea informaţiilor de interes naţional, a reuşit să întocmească rapoarte mult mai valoroase.

[1]. Articol publicat în: //Filosofia, stiintele socio-umane si invatamantul politienesc. Materialele Conferintei stiintifice interuniversitare dedicata aniversarii a XV-a de la fondarea Academiei Stefan cel Mare (13 mai 2005). Coordonator: Simion Rosca, Chisinau, 2006, p. 197-203.

[2]. Vezi mai detaliat despre activitatea S.S.I. pe Frontul de Răsărit: Cr. Troncotă, Eugen Cristescu. Asul serviciilor secrete româneşti. Memorii (1916-1944), mărturii, documente. Cu o prefaţă de dr. Dan Zamfirescu. Ed. R.A.I. Bucureşti, Ed. Roza Vânturilor, Bucureşti f.a.; Ibidem, Activitatea informativă a S.S.I. pe Frontul de Est în perioada de campanie (iunie 1941-august 1944), în Omagiu istoricului Ioan Scurtu. Coordonator: Horia Dumitrescu, Ed. D.M. Press, Focşani, 2000, p. 475-524. Ibidem, Glorie şi tragedii. Momente din istoria Serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944). Ed. Nemira, /Bucureşti/, 2003.

[3]. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, Chişinău (în continuare  A.N.R.M., Chşn.), Fond 706, inv. 2, dosar 6, filele 30-31. În finalul Notei cu interogatoriul lui Mihai Vidraşcu, întocmită de comandantul Regimentului 64 Infanterie, lt.-colonelul C. Doraş şi ofiţerul informator locotenent N. Călăraşu, se sublinia: Neputându-l forţa, nu a spus mai multe, deşi credem că ştie.

[4]. Ibidem, fila 37-37 verso.

[5]. Ibidem, fila 39.

[6]. Ibidem, fila 38.

[7]. Ibidem.

[8]. Ibidem, filele 30-31. În finalul Notei cu interogatoriul lui Mihai Vidraşcu, întocmite de Comandantul Regimentului 64 Infanterie, Lt. Colonelul C. Doraş şi ofiţerul informator Locot. N. Călăraşu, se sublinia: Neputându-l forţa, nu a spus mai multe, deşi credem că ştie.

[9]. Ibidem, fila 38.

[10]. Ibidem, fila 43.

[11]. Ibidem, fila 49.

sursa: Morarup narod

Comments

comments

One Comment so far:

Lasă un răspuns

Moldova