Istoria bisericii “Sf. Ierarh Nicolae” din cartierul Dănuţeni, or. Ungheni

Home  >>  Basarabia  >>  Istoria bisericii “Sf. Ierarh Nicolae” din cartierul Dănuţeni, or. Ungheni

Istoria bisericii “Sf. Ierarh Nicolae” din cartierul Dănuţeni, or. Ungheni

7
Noi,2014

7
Biserica sf. Nicolae din Dănuţeni

Biserica sf. Nicolae din Dănuţeni

Din istoria
bisericii Sf. Ierarh Nicolae din Dănuţeni

 

 Acoperite cu paie şi stuf, iar mai târziu cu şindrilă, cu pereţi de lemn sau furci bătute cu lut, în cele mai dese cazuri lipsite de elementele reprezentative ale unui lăcaş de cult, bisericile săteşti concentrau în sine specificul cultural, istoric şi etnografic al Moldovei de odinioară. Retrospectiv, acestea constituie o mărturie de rezistenţă a credinţei şi spiritului naţional în condiţii vitrege. Unele dintre ele au supravieţuit până în zilele noastre. Multe însă au dispărut. Este firesc să ne întrebăm: de ce? Un posibil răspuns îl vom afla poate şi din cunoaşterea destinului bisericii “Sf. Nicolae” din cartierul Dănuţeni al oraşului Ungheni.


Biserica veche

Atestat documentar la 30 august 1611 într-o carte domnească de danie de la Constantin-Vodă Movilă, satul Dănuţeni întodeauna a fost populat de o comunitate creştină de rit ortodox. Nu cunoaştem aproape nimic despre viaţa spirituală veche a acestei localităţi, probabil că a fost una caracteristică întregii ţări din acele vremi complicate. Putem afirma însă cu siguranţă că prima menţiune a unei biserici aici apare într-un act din 28 februarie 1800, prin care Panait Constantin, fost mare sulger, vindea moşia siliştilor Ungheni, Ciureşti şi Găureni, postelnicesei Elena Caragea.1

Conform recensămîntului bisericilor din anul 1812, în Dănuţeni exista o biserică din lemn, nouă, care purta hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Există mărturii care atestă că aceasta a fost ridicată cu contribuţia nemijlocită a
proprietarului de atunci al moşiei, marele boier moldovean Constantin Balş. Cât priveşte edificarea din lemn a bisericii, considerăm a fi un lucru firesc pentru acea perioadă, de vreme ce lemnul constituia materialul de construcţie tradiţional în Moldova de atunci.2

Potrivit datelor recensământului feţelor bisericeşti ale ţinutului Iaşi din anul 1821,  aflăm că biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Dănuţeni, pe lângă faptul că era ridicată din lemn, avea pereţii tencuiţi, iar acoperişul era din şindrilă. Parohia dispunea de veşmintele şi cărţile bisericeşti necesare, iar slujbele erau oficiate de doi preoţi, trei dascăli şi un ponomar. La acea dată, comunitatea avea 833 enoriaşi. Altfel zis, satul ducea o viaţă normală din punct de vedere spiritual.

În 1810, mitropolitul Basarabiei, Gavriil Bănulescu-Bodoni, a rânduit să slujească la această parohie pe blagocinul Dumitru Gheorghi. Peste trei ani, aici a fost numit preotul Constantin. În anul 1815, dascălul Gheorghi
a primit carte de dăscălie pentru biserica din Dănuţeni, iar un an mai târziu au fost numiţi dascălul Simion, ungur de origine, şi dascălul Neculae, fiul unui negustor grec.3

În 1822, la 30 ianuarie, proprietarul satului, Iordache Balş, fiind apăsat de povara bătrâneţelor, lăsa Dănuţeniul moştenire fiului său, Iordache, pe care îl obliga prin testament, între altele, să plătească la biserica de aici în tot anul 36 lei pentru pomenire.4

Biserica actuală

Vechea biserică fiind construită din lemn şi tencuită cu lut, după un număr de ani, trebuia reparată. Acest fapt, precum şi creşterea numerică a comunităţii, a impus însă construcţia unei noi biserici.

De prin deceniul cinci al secolului XIX,  proprietar al Dănuţeniului era prinţul Constantin Moruzi. Dispunând de o avere bogată şi dorind să fie în pas cu timpul, în anul 1882, acesta a decis să ctitorească pe proprietatea sa, pe cea mai înaltă colină, de unde în zile senine se poate vedea bine Iaşul cu Mitopolia şi mănăstirile sale voievodale, o nouă b iserică. De data aceasta însă, datorită posibilităţilor materiale sporite ale ctitorului, edificiul a fost clădit din cărămidă. În semn de pioşenie faţă de ocrotitorul vechii biserici, Moruzi a păstrat vechiul hram.

Din Spravocinaya kniga Kişiniovskoi eparhii (1907) aflăm că la începutul secolului trecut, în cadrul bisericii funcţiona o şcoală parohială în care învăţau 54 de copii. Parohia avea în proprietate 33 desetine de pământ.
Veniturile sale anuale ajungeau până la 500 ruble, incluzând şi profiturile din administrarea pământului.
În anul 1900, paroh al bisericii deveni preotul Gheorghe Spinei, iar cântăreţ Ilie Feodosiev.5 Este perioada de aprigă rusificare a elementului naţional, impus Basarabiei de administraţia ţaristă tot mai asiduu.
Procesul a avut un caracter general, astfel că acesta n-a putut fi evitat nici de biserica Dănuţeniului. Impactul său asupra băştinaşului a fost descris cu destulă cunoaştere de cel care a trăit aici, scriitorul Dumitru Moruzi, fiul prinţului Constantin Moruzi, care relata pe la 1907 că: „Biserica e plină numai de ruşi; de nu e goală. Şi ce ar putea face în biserică bieţii români, când nu pot înţelege nici Evanghelia zilei, nici măcar Apostolul”.

În perioada interbelică, la biserica din Dănuţeni au activat preotul Andrei Tanasiev, fiind numit în 1922, iar începînd cu anul 1909, cântăreţul Ioan Spânu 6. Către anul 1951, paroh al bisericii este preotul Nicolae Savin.

Parohia a activat până în 1964, când a fost închisă de autorităţile sovietice. În scurt timp edificiul a degradat. Numeroasele demersuri ale enoriaşilor, adresate autorităţilor unionale, republicane şi celor locale,
au rămas nesoluţionate. Argumentele invocate de petiţionari precum că biserica se află în apropierea hotarului şi este un frumos monument de arhitectură, nu au impresionat autorităţile. Comitetul Executiv raional Ungheni,
răspunzând scrisorii Consiliului de Miniştri al R.S.S.M., motiva nefuncţionarea bisericii „Sf. Nicolae” prin lipsa unui preot, dar şi prin existenţa unor biserici lucrative la o distanţă de 10-15 km. Demersurile adresate autorităţilor centrale erau retrimise oficialităţilor locale, fiind însoţite de indicaţii precise de  a ,,neutraliza intenţia unor cetăţeni de a redeschide biserica din Dănuţeni”. Trebuie să precizăm că pe toată perioada nefuncţionării parohiei,  de teama izbucnirii unor revolte locale, atât biserica, cât şi comunitatea religoasă nu au fost scoase din evidenţa Consiliului pentru problemele religiei. Pentru că insistenţele enoriaşilor nu încetau să curgă spre Kremlin, autorităţile locale au avansat ideea organizării aici a unei filiale a Muzeului de Istorie şi Etnografie care funcţiona în biserica din centrul or.Ungheni.7 Deşi s-a ajuns la o înţelegere în acest sens, intenţia nu s-a realizat, din motive birocratice şi lipsă de voinţă din partea autorităţilor. În consecinţă, prin anii 70, edificiul bisericii a ajuns într o stare dezastruoasă.

În 1981 însă, un grup de enoriaşi au încercat să repare biserica samavolnic, dar autorităţile au sistat acţiunea, iar materialele de construcţie au fost confiscate. Făptaşii au fost trimişi în judecată8. A trebuit să vină anul 1988, pentru ca biserica să fie redată credincioşilor. Tot de atunci până astăzi, paroh al acesteia este preotul Vladimir Eşanu.

Ctitorii

Ca instituţii de cult, bisericile săteşti erau destinate nevoilor spirituale ale tuturor membrilor unei comunităţi umane, cum ar fi: accesul la oficierea slujbelor curente, spovedania, botezul, cununia. Comunitatea se îngrijea de construirea şi întreţinerea edificiului şi a preotului. Aceste biserici sunt cunoscute sub denumirea de ,,ctitorii de obşte”9. Din această categorie făcea parte şi biserica de lemn din Dănuţeni, existentă
în prima jumătate al secolului al XIX-lea.

În 1882 la construcţia noii biserici a contribuit, împreună cu comunitatea locală, proprietarul moşiei, Constantin Moruzi, devenind astfel ctitorul principal al acesteia. Pentru contribuţia şi efortul deosebit depus întru edificarea frumosului monument arhitectural al Ungheniului, o mai bună cunoaştere a personalităţii acestuia este obligatorie. Cu atât mai mult că respectivul  personaj nu a fos un oarecare în acea epocă.

Născut în 1816, prinţul Constantin Moruzi face parte dintr-o veche familie originară din Trapezunt, stabilită mai târziu în Bizanţ, familie care a dat Ţărilor Române doi domni: Constantin (1777-1782) şi Alexandru
(1792, 1802-1806, 1807). În 1821, tatăl său, beizadea Dimitrie Al. Moruzi, a trecut deghizat ca marinar de la Constantinopol la Odesa, unde a obţinut cetăţenia rusă. După pacea de la Adrianopol, familia Moruzi se
stabileşte în Moldova, la moşia Pechea de lângă Galaţi. Aici şi-a petrecut copilăria Constantin. Studiile universitare le face la Munchen, unde va frecventa cursurile a două facultăţi.

Căsătorit de două ori: cu Pulcheria Cantacuzino (1824-1844) şi Ecaterina Sturdza (1826-1891), nepoata domnitorului Ioan Sturdza. A avut doi copii, Alexandru din prima căsătorie şi Dumitru, cunoscutul scriitor.

A fost unul din iniţiatorii şi participanţii activi la revoluţia burgheză din 1848 în Principatul Moldovei, fapt pentru care a fost expluzat în Basarabia de Sturza Vodă. Revine la Iaşi, dar din cauza unui conflict cu noul domnitor
Grigore Ghica, în 1854,  este iarăşi expluzat. S-a  reîntors la Iaşi pe timpul căimăcămiei lui Theodor Balş. După detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, a încercat să obţină scaunul domnesc pentru cumnatul său N. Roznovanu, dar a dat greş, fapt ce-l va obliga  să se stabilească definitiv în Basarabia, unde şi-a cumpărat moşia Dănuţeni de la cumnatul său Constantin Balş. A murit la 26 februarie 1886, fiind înmormântat în cavoul ctitoriei sale din Dănuţeni.10

    Bineînţeles, ar fi nedrept să desconsiderăm contribuţia comunităţii la edificarea respectivei ctitorii, o asemenea acţiune fiind nu doar o obligaţie creştină pentru fiecare enoriaş, ci şi o tradiţie firească, aşa cum o vedem existând şi în zilele noastre, pretutindeni unde se construieşte un locaş de cult.

Arhitectura bisericii

Din lipsă de informaţii nu putem vorbi cu exactitate despre arhitectura celei dintâi biserici existente la Dănuţeni. Este posibil însă ca aceasta să fi avut forma corabiei, forma tradiţională a bisericilor vechi moldovene.
În ceea ce priveşte biserica construită în anul 1882, aceasta prezintă un plan-tip, deosebit de reuşit de altfel, impus de Serviciul de Arhitectură din Sankt-Petersburg.

Astfel, biserica actuală are planul în formă de cruce cu două intrări: sub clopotniţă şi dinspre altar. Deasupra pronaosului se înalţă turnul clopotniţei. Endonartexul desparte pronaosul de naosul încoronat de o turlă amplasată
pe o axă compoziţională unică (longitudinală) cu turnul clopotniţei şi flancat de 6 turnuleţe. Un alt turnuleţ se înalţă pe faţada altarului.

Arhitectura bisericii poartă amprenta stilului rus, stil ce se caracterizează prin planul în formă de cruce cu braţele egale, naosul cubic, acoperişul fragmentat de turnuri şi turnuleţe, care au acoperişul sub forma unor
coifuri medievale.

Amplasat la temelia bisericii, cavoul este expresia actului de pomenire a ctitorului şi a familiei acestuia. Pereţii cavoului sunt placaţi cu marmură. Intrarea în cavou se face coborând câteva trepte. În cavou se află
mormintele ctitorului şi al nepotului său, Pavel Moruzi.

Hramul bisericii                       

Considerat drept protector al sufletelor, săracilor, pescarilor şi călătorilor Sfântul Nicolae ocupă un loc de seamă între sărbătorile creştine, motiv pentru care sărbătoarea ce-i era închinată a şi fost aleasă drept hram al bisericilor în foarte multe cazuri.

Nicolae, episcop de Myra, a trăit în secolul al IV-lea. Viaţa sa, deşi a fost unul dintre sfinţii veneraţi universal atât în Răsărit, cât şi în Apus, este, în fond, necunoscută. Episcopia de la Myra se află în Licia, localitate situată
în sud-vestul Turciei. Cultul său s-a stabilit în Răsărit din sec. al VI-lea şi a devenit larg cunoscut în Apus din secolul al X-lea. Când Myra şi sanctuarul său au fost ocupate de musulmani, moaştele sale au fost transferate la
Bari (1087), unde trăiau mulţi greci emigranţi. Aici a fost construit un nou sediu pentru acestea, iar papa Urban al II-lea a fost prezent la inaugurare. De acum înainte, cultul lui Nicolae avea să devină aproape universal în Apus.11

Reputaţia sa de făcător de minuni a fost cauza numeroaselor sale patronaje. Ţări, oraşe, copiii, marinarii, fetele necăsătorite, negustorii, farmaciştii şi parfumerii îl revendică pe Nicolae ca fiind sfântul lor protector.

În ipostaza sa de ocrotitor al sufletelor după moarte, Sfântul Nicolae a fost ales drept patron al primelor două necropole voevodale de la Rădăuţi şi Curtea de Argeş.12

NOTE

1 Iucal V., Documente privind istoria oraşului Ungheni, Ungheni, 2004, p. 49.

2 Труды Бессарабской ученной архивной комисии, Т. 3, Кишинев, 1907, p. 138.

3 Asociaţia Studenţilor Creştini Ortdocşi Români, Locaşuri sfinte din Basarabia, Editura  “Alfa şi Omega”, Chişinău, 2001, p. 214 (A.S.C.O.R.).

4 Codrescu T., Uricarul, vol.XI, p. 352.

5 Справочная книга Кишиневской епархии, 1907, p. 33.

6 A.S.C.O.R., op. cit., p. 214.

7 Muzeul de Istorie şi Etnografie Ungheni, colecţia ,,Documente”, d. 3576.

8 ibidem.

9 Puşcaşu V., Actul de ctitorie ca fenomen  istoric în Ţara Românească şi Moldova până la sf. sec. al XVIII-lea, Editura Vremea, Bucureşti, 2001, p. 197.

10 Moruzi D., Ruşii şi Românii, Editura Museum, Chişinău, 2001, p. V-VII.

11 Oxford, Dicţionar al sfinţilor, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 388.

12 V. Puşcaşu, op. cit., p. 198.

sursa: Cultura-Ungheni

Comments

comments

7 Comments so far:

  1. […] cu cele ale agenţilor (spre exemplu, Pavlof  /  Pavlov, Mândrescu  /  Mandescu, etc.) şi la Ungheni, la trecerea Prutului, persoana în drept de a trece în România era respinsă, în locul ei […]

  2. […] Or. Ungheni, Sectorul Dănuțeni (Sud-est). Se învecinează cu str. Ștefan cel Mare și Sfînt,  R42 (la vest), str-la Burebista […]

  3. […] succesul viitorului Festival, un festival al castanilor în cel mai frumos oraș de pe terra – Ungheni. sursa: [Proiect] Festivalul Castanului. Idee pentru promovare a or. […]

  4. […] Stimați cititori ai blogului și locuitori ai mun. / r. Ungheni, În contextul a două petiții adresate Primăriei municipiului Ungheni și a minim 3 articole pe blog la acest subiect, în sfîrșit, am reușit să obținem suport APL pentru cîteva străzi din sectorul Dănuțeni! […]

  5. […] 3 articole pe blog la acest subiect, în sfîrșit, au fost reparate cîteva străzi din sectorul Dănuțeni, deci – Am obținut o […]

  6. […] Sectorul Dănuțeni. Se învecinează cu str. Basarabia, Zamfir Arbure și intersectează cu strada Gavril […]

  7. […] 6. Video: Istoria bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni 7. Istoria bisericii “Sf. Ierarh Nicolae” din cartierul Dănuţeni, or. Ungheni 8. Originea toponimului […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moldova