Conceptul „Teoria conspirației” – evoluția în timp.

Home  >>  Marin Bodrug  >>  Conceptul „Teoria conspirației” – evoluția în timp.

Conceptul „Teoria conspirației” – evoluția în timp.

12
feb.,2014

1
Teoria Conspirației

Teoria Conspirației

Teoria conspirației este un concept care la început a reprezentat o desemnare neutrală pentru orice pretenție cu privire la o conspirație civilă, criminală sau politică. Cu toate acestea, acest concept a ajuns sa fie utilizat preponderent cu o conotație peiorativă și ține mai degrabă de teoriile extreme care tind să explice evenimentele istorice sau contemporane ca fiind rezultat al unei conspirații a oamenilor ce reprezintă o elită oarecare. Teoriile conspirative sunt deseori privite cu scepticism în rîndurile oamenilor de știință, deoarece ele deseori nu pot fi supuse unei cercetări științifice și nici nu dețin argumente satisfăcătoare.

Termenul de ”teoria conspirației” poate fi o descriere neutrală a oricăror aluzii ilegitime sau legitime la posibile conspirații civile, criminale sau politice. A conspira presupune ”a face o înțelegere secretă cu scopul de a face un act ilegal sau cu conotații peiorative sau pentru ca prin intermediul acesteia să se obțină anumite beneficii„.

Cuvîntul „teorie„este utilizat predominat cu sensul de „speculă„ sau „ipoteză„ decît cel de teorie științifică. De asemenea termenul de „conspirație„ este utilizat mai degrabă pentru a desemna figuri deținătoare de putere, deseori reprezentanți ai Establishment-ului, care sunt considerați a fi exploatatori masivi ai populației ca rezultat al corupției politice. Astfel unele din teoriile conspirației de fapt nu reprezintă veritabile teorii, ci mai degrabă au primit așa conotației datorită opiniei publice.[1]

Pentru prima dată folosirea frazei „teoria conspirației„ a fost înregistrată în 1909. Originar a fost un termen neutral, dar în timpul crizei politice din anii ’60 capătă sensul derogatoriu pe care îl deține și în prezent. Conceptul este deseori folosit de diferite școli și este răspîndit în cultura populară ca mijloc de a desemna secrete militare, acțiuni politice, tranzacții care de obicei au scopul de a „fura„ putere, bani sau libertatea de la „popor„. Conceptul este de asemenea utilizat într-un sens peiorativ pentru a destitui automat orice aluzii ce par a fi ridicole, eronate, paranoidal, nefondate sau iraționale. De exemplu, conceptul „teoria conspirației Watergate„ nu se referă la versiunea general acceptată în care diferiți participanți într-adevăr au fost depistați în a fi implicați într-un eveniment conspirativ, ci la teoriile adiționale și alternative care pronunță că sursele de informare numite „deep throat„ au fost o fabricație.

Cine conduce lumea?

Cine conduce lumea?

Termenul de conspirație a fost popularizat de către Frank P. Mintz în anii ’80. Conform lui Mintz, conspiraționismul denotă: „credința in supremația conspirațiilor în crearea istoriei„. „Conspiraționismul servește nevoilor diferitelor grupuri politice și sociale în America și oriunde în altă parte. El se identifică cu elitele, pa care le învinovățește pentru catastrofele sociale și economice, și proclamă că lucrurile vor merge mai bine odată ce o acțiune popular va putea să-i demită de pe poziția de putere. Cu toate acestea, teoria conspirației nu caracterizează o epocă particulară sau o ideologie concretă.

Conform lui Berlet și Lyons, „ Conspiraționismul este o formă particulară a teoriei despre țapul ispășitor care încadrează inamicii demonizați ca find o parte dintr-un plan insiduos organizat împotriva binelui comun, în timp ce valorifică „țapul ispășitor„ în calitate de eroul ce sună în alarmă.

Mitul conspirației este o teorie foarte puțin credibilă. Doar atunci cînd promovatorii unei astfel de teorii vin la putere, ea devine asemănătoare unei teorii care explică lucrurile care se întîmplă. De exemplu, cînd Hitler a venit la putere, crezînd în mitul conspirativ al Protocoalelor Înțelepților Sionului (anexa), el a încercat să depășească conspirația lor cu propria contra-conspirație. Dar faptul interesant este că o conspirație niciodată-practic niciodată- nu are loc așa cum a fost intenționat ea să deruleze. Acesta este un fapt evident al vieții sociale nimic nu se întîmplă exact așa cum a fos planificat. Lucrurile întotdeauna iau o întrosătură puțin mai diferită. Desigur noi acționăm avînd anumite scopuri, evidente în gîndul nostru,dar există întotdeauna consecințe nedorite ale comportamentului nostru, care nu pot fi controlate și nici eliminate de obicei. De ce le nu pot fi eliminate este sarcina principală a teoriei sociale.

Credința în mitul conspirației a devenit un subiect de interes pentru sociologi, psihologi și experți în folclor începînd cu cel puțin anul 1960, cînd asasinarea președintelui SUA, John F. Kennedy a provocat eventual un răspuns public îndreptat împotriva versiunii oficiale cu privire la caz, cum a fost ea expusă în raportul Comisie Warren.

Trebuie să menționăm și origini psihologice Conform unor psihologi, o persoană care crede într-o teorie conspiraționistă, tinde să creadă și în alte teorii conspiraționale, iar o persoană care nu crede nici într-o teorie de genul nu va crede deloc. Aceasta poate fi determinat de informația pe care o utilizează fiecare pentru a face concluzii.

Psihologii cred, că căutarea sensului este specifică în conspiraționism și dezvoltarea teoriilor conspirative, și este destul de puternică pentru a duce la formularea unor idei. Odată cunoscută, eroarea confirmării și evitarea disonanței cognitive pot întări credința. În contextul în care o oarecare teorie a conspirației a devenit populară în cadrul unui oarecare grup social, întărirea comună de asemenea poate juca un rol important. Unele cercetări făcute în cadrul Universității din Kent, sugerează că oamenii pot fi influiențați de teoriile conspirative fără ca să fie conștienți că atitudinile lor au suferit schimbări. După citirea miturilor conspirative ce  speculau despre moarte prințesei Diana, participanții la studiu au estimat corect cît de mult s-a schimbat atitudinea celor aflați în același grup cu ei, dar au subestimat evident gradul în care propriile lor atitudini au suferit schimbări, orientarea fiind spre acceptarea teoriilor conspiraționiste mult mai ușor decît la început. Autorii astfel au concluzionat că miturile conspiraționiste pot avea o „forță ascunsă„ de influință asupra credințelor oamenilor.

Bias-ul epistemic devine posibil ca oarecare erori epistemice umane de asemenea sunt prezente în tema discutată. Conform unor studii oamenii tind să se supună „metodei empirice„ prin care ne așteptăm ca „orice eveniment semnificativ să aibă o cauză semnificativă„. Studiul oferea subiecților cîteva variante de situații în care președintele unei țări era a) asasinat cu succes b) rănit, dar supraviețuit c) supraviețuit cu trauma, dar decedat în urma unui atac de cord în scurt timp, și d) a rămas intact. Subiecții erau predispuși cu diferențe semnificative de a atribui conotații conspirative situațiilor cînd evenimentele erau „majore„, adică în cazul decesului, fără a ține cont de dovezile care desemnează probabilitatea egalității dintre aceste situații.

Altă „metodă epistemică„ empirică care poate fi aplicată greșit în cazul mitului conspirației este „Cui bono?„(cine are de cîștigat?). Sensibilitatea la posibilele motive ascunse existente poate fi o trăsătură definitorie a presupunerilor conspiraționiste

Trebuie d menționat și Origini socio-politice. Acolo unde comportamentul responsabil este determinat de condițiile sociale, teoriile conspirative facilitează gestionarea descărcării emoționale sau deschiderea de care astfel de schimbări emoționale necesită. Precum panica morală, teoriile conspiraționiste sunt specifice mai cu seamă comunităților care suferă de izolație social sau de lipsă de putere politică. Mark Fenster spune că „ faptul că majoritatea teoriilor conspiraționiste sunt eronate nu exclude că totuși ele se bazează pe ceva„. Ele țin de obicei de inechități structural reale și constituie un răspuns unei societăți civile „ofilite„ ceea ce în comun face subiectul să fie inabil să fie recunoscut în societate sau să fie semnificativ în viața socială.[2] Mitul conspirației poate avansa atunci cînd evidențele existente în opinia public nu corespund cu cele promovate de versiunea oficială ce explicit un eveniment oarecare. În așa situații, teoriile Conspiraționale au rolul de a evidenția „zonele oarbe„ ale cazul existent în viziunea oficială.

Întrebuințarea politică este dovedită în lucrarea „Societatea deschisă și inamicii ei”  lui C. Popper, el întrebuințează termenul de „conspirație„ pentru a critica ideologiile care mișcă fascismul, nazismul, marxismul și comunismul. Popper afirmă că totalitarismul a fost fondat pe „teorii conspirative„ care au crescut în baza unor planuri imaginare bazate pe scenarii paranoidale definite de tribalism, șovinism, rasism și clasicism. Popper însă nu renunță la existența conspirației de zi cu zi. El utilizează acest termen chiar pentru a descrie activitatea politică în Atena clasică. Atunci cînd aduce critică teorii lui Marx și sistemelor totalitare ale sec. XX, Popper scrie „ Eu nu doresc să sugerez că conspirațiile nu au avut loc niciodată. Din contra, le consider ca fiind fenomene tipice societății„.

Autor: Marin Bodrug

[1] Vezi: Dicţionarul explicativ al limbii române. /Ed. a 2-a. – Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1996

[2] Greer J. M., Enciclopedia Societăților Secrete și Istoriilor Ascunse, ed. ALL, București, 2009, pag.122

One Comment so far:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte