HARTA CORUPŢIEI: Republica Moldova în topul țărilor cu cele mai multe cazuri de corupție

Home  >>  Marin Bodrug  >>  HARTA CORUPŢIEI: Republica Moldova în topul țărilor cu cele mai multe cazuri de corupție

HARTA CORUPŢIEI: Republica Moldova în topul țărilor cu cele mai multe cazuri de corupție

10
iul.,2013

0

Harta corupției la nivel globalSierra Leone conduce, la nivel mondial, topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de acordare de mită, în timp ce în Europa cei mai mulţi oameni care au recunoscut că au plătit mită cel puţin o dată au fost din Ucraina, potrivit Barometrului global al corupţiei publicat marţi de organizaţia Transparency International.

Sondajul, sau Barometrul Global al Corupţiei din 2013, pentru care au fost chestionaţi 114.000 de oameni din 107 ţări, a evidenţiat câteva aspecte principale privind corupţia la nivel mondial, potrivit bbc.co.uk.

Astfel, posibilitatea de a da mită este de două ori mai ridicată în cazul locuitorilor unei ţări sărace decât în cazul celor din statele mai dezvoltate. În una din trei ţări, cea mai multă mită îi revine poliţiei, iar în aproape una din cinci ţări, topul corupţiei este condus de instituţiile de justiţie. În ansamblu, unul din patru respondenţi a recunoscut că a plătit mită cel puţin o dată.

Din harta interactivă realizată de Transparency International, se observă că Sierra Leone are cel mai mare număr de respondenţi care au recunoscut că au plătit mită – 84%. Ea este urmată de Liberia – 75%, Yemen – 74% şi Kenya – 70%.

Ţările cu cea mai joasă rată de acordare a mitei – 1% – sunt Danemarca, Finlanda, Japonia şi Australia.

Din Europa au participat 28 de ţări, dintre care cea mai mare rată de acordare a mitei (dintre cele participante la sondaj) a fost calculată în Ucraina (37%), urmată de Republica Moldova (29%) şi Bosnia şi Herţegovina (28%). În România, rata de acordare a mitei apare ca fiind de 17 la sută, pe a opta poziţie dintre ţările europene participante.

 Statistica ratelor de acordare a mitei în ţările din Europa:

Ucraina – 37%
R. Moldova – 29%
Bosnia şi Herţegovina – 28%
Lituania, Serbia – 26%
Grecia – 22%
Turcia, Slovacia – 21%
Letonia, Cipru – 19%
România, Macedonia – 17%
Kosovo- 16%
Cehia – 15%
Ungaria – 12%
Bulgaria – 8%
Elveţia – 7%
Slovenia, Estonia – 6%
Marea Britanie, Italia – 5%
Georgia, Croaţia, Belgia – 4%
Portugalia, Norvegia – 3%
Spania – 2%
Danemarca,  Finlanda – 1%

Pentru informaţiile despre mită au fost chestionate persoane din 95 de ţări. În cazul unor ţări, precum Brazilia şi Rusia, datele rezultate din anumite întrebări au fost excluse din cercetare, pe motiv de nesiguranţă privind validitatea şi soliditatea răspunsurilor. Pentru întrebările despre instituţiile corupte participanţii au provenit din 105 ţări.

Statistica acordării mitei la nivel global.

Potrivit bbc.co.uk, marja de eroare pentru fiecare ţară este de 3 la sută. Numărul standard de participanţi din fiecare ţară a fost de 1000 de oameni. Cipru, Luxemburg, Vanuatu şi Insulele Solomon au participat prin câte 500 de locuitori, iar marja de eroare a fost de 4 la sută.

 

sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte