SUA – statul care a fost și este guvernată de masoni.

Home  >>  Teoria conspirației  >>  SUA – statul care a fost și este guvernată de masoni.

SUA – statul care a fost și este guvernată de masoni.

18
dec.,2012

3

        Primul preşedinte american, Washington şi-a depus jurământul de investitură folosind o Biblie masonică şi a inaugurat construcţia clădirii Capitoliului purtând un şorţ masonic. Mai aproape de vremurile noastre, la moartea unui alt preşedinte american, Truman, ceremonia funerară, care era una masonică, a fost transmisă de televiziunile din întreaga lume.Imagine

Un afiş utilizat în campania electorală din 1901 de Theodore Roosevelt proclama pe faţă: „Hai să încheiem odată cu toate nemulţumirile, alege un preşedinte mason!”. Theodore Roosevelt a câştigat alegerile şi s-a alăturat lungului şir de preşedinţi masoni ai Statelor Unite. Spre deosebire de Europa, unde francmasonii declară plini de ipocrizie că nu se amestecă în politică, în SUA apartenenţa la masonerie a preşedinţilor sau a altor oameni politici este un fapt cu care lojile se laudă.

Al 3-lea preşedinte, Thomas Jefferson a fost mason şi membru al Illuminati-lor din Bavaria. El fusese iniţiat în masonerie în loja Charlottesville (nr. 90). Numele său apare în minutele mai multor întruniri ale acestei loje. Thomas Jefferson mai făcea parte şi din loja Nouă Surori din Paris şi din „Ordinul Albinelor”, organizaţie secretă satelit a Illuminati-lor din Bavaria. Doi dintre vicepreşedinţii din timpul mandatului său au fost masoni : Aaron Burr (vicepreşedinte între 1801 şi 1805) era mason şi membru al Clubului Focul Iadului, iar George Clinton (vicepreşedinte între 1805 şi 1809) era mason şi membru al Illuminati-lor.

Al 4-lea preşedinte, James Madison, intrase în masonerie în loja Hiram (nr. 59) din Westmoreland County, Virginia. Masonul George Clinton a fost vicepreşdinte şi în timpul mandatului său, între 1809 şi 1812.

Al 5-lea preşedinte, James Monroe, intrase în masonerie încă de la vârsta de 18 ani şi făcea parte din loja Williamsburg (nr. 6) din Virginia. James Monroe este unul din strămoşii preşedintelui Richard Nixon.

Al 7-lea preşedinte, Andrew Jackson, intrase în masonerie în loja Harmony din Tennessee. Între 1822 şi 1823 a fost ales Mare Maestru al statului Tennessee.

Al 11-lea preşedinte, James Knox Polk, intrase în masonerie în loja Columbia (nr. 31) din Tennessee.

Al 15-lea preşedinte, James Buchanan, era membru în loja nr. 43 din Lancaster, Pensilvania şi a fost Mare Maestru adjunct al Marii Loji din Pensilvania.

Al 16-lea preşedinte, Abraham Lincoln, nu a fost francmason. La scurtă vreme după ce a ajuns preşedinte el a depus însă o cerere de intrare în masonerie pentru loja Tyrian din Springfield. Ulterior şi-a retras cererea, motivând acest lucru prin faptul că vedea o incompatibilitate între apartenenţa sa la masonerie şi funcţia pe care o deţinea în stat. A anunţat loja că după ce nu va mai fi preşedinte va reveni cu cererea. După cum se ştie, Lincoln a fost asasinat.

Al 17-lea preşedinte, Andrew Johnson, era membru în loja Greeneville (nr. 119) din Tennessee şi ajunsese până la gradul de cavaler templier în ritul scoţian. Ceremonia prin care a primit iniţierea în acest grad în 1867 a fost organizată chiar la Casa Albă.

Al 20-lea preşedinte, James Abram Garfield, intrase în masonerie în loja Columbus (nr. 30) din Ohio.

Al 25-lea preşedinte, William McKinley, era membru în loja Hiram (nr. 21) din Winchester, Virginia. La moartea sa, sicriul a fost escortat de 2000 de cavaleri templieri îmbrăcaţi în ţinută de gală.

Al 26-lea preşedinte, Theodore Roosevelt, a devenit mason în loja Matinecock (nr. 806) din Oyster Bay, New York. În 1901 el a ajuns Mare Maestru al Marii Loji a statului New York. Theodore Roosevelt nu a fost doar preşedinte al SUA, ci şi guvernator al statului New York şi vicepreşedinte în al doilea mandat al lui McKinley.

Al 27-lea preşedinte, William Howard Taft, a fost preşedinte al Curţii Supreme de justiţie din 1921-1930 şi era mason într-o lojă din Ohio.

Al 29-lea preşedinte, Warren Gamaliel Harding, intrase în masonerie în loja Marion, (nr.70) din Ohio. Până să ajungă preşedinte nu a primit niciun alt grad Masonic, apoi a ajuns rapid la gradul 7, Royal Arch şi a devenit membru Shrine.

Al 32-lea preşedinte, Franklin Delano Roosevelt, făcea parte din loja Holland (nr. 8) din New York. Ajuns până la gradul 32 din Ritul scoţian şi membru Shrine din 1930, Roosevelt ştia foarte bine că masoneria trage firele evenimentelor politice, atunci când afirma: „În politică, nimic nu este accidental. Dacă ceva se petrece, puteţi pune pariu că a fost plănuit dinainte.”

Al 33-lea preşedinte, Harry S. Truman, intrase în masonerie în loja Belton (nr. 450) din Missouri. În 1911 mai mulţi fraţi au părăsit loja Belton şi au fondat o alta, loja Grandview (nr. 618), pe care Truman a fost ales să o conducă. În 1940, a fost ales Mare Maestru al Marii Loji a statului Missouri. În 1945 a primit gradul 33 în ritul scoţian. A fost numit Mare Maestru onorific al Consiliului Internaţional Suprem al ritului scoţian, Ordinul de Molay. În 1972, înmormântarea sa a fost primul serviciu funerar masonic difuzat de televiziunile din toată lumea.

Al 36-lea preşedinte, Lyndon Baines Johnson, a intrat în masonerie în loja Johnson City (nr. 561) din Texas. În 1973, când a devenit membru al Congresului, el a declarat că nu mai doreşte să primească şi următoarele grade în masonerie.

Al 38-lea preşedinte, Gerald R. Ford, intrase în masonerie în loja Malta (nr. 405) din Michigan şi apoi fusese avansat maestru într-o lojă mai mare din Washington D.C., Columbia (nr. 3).

Al 40-lea preşedinte, Ronald Reagan, a fost membru Shrine, iar în februarie 1988, Marea Lojă din Washignton D.C. l-a numit membru de onoare al Ritului Scoţian.

Se observă că la începuturi, apartenenţa cuiva la conspiraţia masonică era evidentă întrucât exista doar o singură grupare de acest gen. Pe măsură ce ne apropiem de perioada contemporană, au apărut tot mai multe organizaţii para-masonice, think-tankuri, organizaţii secrete sau grupuri care urmăresc instaurarea Noii Ordini Mondiale. Preşedinţii moderni fac parte din majoritatea dintre ele, la fel ca şi persoanele din cabinetele lor cum ar fi consilierii prezidenţiali, miniştrii sau secretarii de stat.
Despre al 42-lea preşedinte, Bill Clinton, se ştie că face parte din gruparea masonică De Molay, că din 1989 este membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CRE), membru la al Comisiei Trilaterale şi al Grupului Bilderberg.

Despre al 43-lea preşedinte, George W. Bush se ştie că este membru al grupării masonice satanice Skull&Bones. Cel de-al 44-lea, Barack Obama se vehiculează deja ideea că are gradul 32 în Ritul Scoţian şi că a fost iniţiat în francmasoneria Prince Hall.

3 Comments so far:

  1. Marin trebuia sa scrii si despre masonii din Moldova ca sunt multi la numar…

  2. Da ție îți pare că Obama e curat??……..el e mason Negru, Negru și în cerul gurii 😀

  3. […] În contextul înrăutățirii relațiilor (tensionate) dintre Statele Unite ale Americii și Republica Populară Democrată Corea (Corea de Nord), avînd la bază recentele atacuri aeriene și bombardarea cu rachete de croazieră „TOMAHAWK” a unei baze aeriene din Siria, Kim Jong-Un a declarat că Corea de Nord va lua măsuri contra politicii imperaliste a SUA. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte