Conflictul Transnistrean. Cazuri de tortură.(partea II).

Home  >>  Uncategorized  >>  Conflictul Transnistrean. Cazuri de tortură.(partea II).

Conflictul Transnistrean. Cazuri de tortură.(partea II).

11
Iul,2012

8

3. Cazuri de tortură în timpul și dupa conflict din partea regimului separatist de la Tiraspol.
• Cazul lui Oleg Barcari:
“Oleg,cel mai mic dintr-e fraţi,se incumetă în timpulconflictului,în ultimele zile ale lunii martie, sa-şi evacueze soţia însarcinată şi fiica de vreo doi anişori pe malul drept, traversind Nistrul la Hidrocentrală. Întocindu-se, deja singur, nu mai ajunse acasă, dispărînd undeva pe baraj. Oamenii spun că la-u văzut escortat prin oraş,la uşa apartamentului fratelui său mai mare Anatol,dar pe care nu la-u gasit acasă. Pe data de două aprilie 1992,cadavrul lui Oleg a fost găsit la un cimitir de vite situate departe în spatele frontului. Era de nerecunoscut: urme de tăieturi de lamă pe mîini şi pe faţă, picioare strivite, încît nu putea încalţat şi pantofii au fost puşi în sicriu aparte” .
• Cazul lui Valentin Ghirea:
„Locuia la Măhala pe strada Octombrie.N-a fost implicat în conflict nici dintr-o parte ,însa din povestirile surorii lui,într-o seară,pe cind ieşi în curte să fumeze,a observat la poartă sub un nuc,trei inşi înarmaţi şi sa ascuns în şopron.Pe data de 12 aprilie pleacă la fratele său,apoi se indreaptă spre corjova,dar în drum dispăru.Şi abia prin luna mai cadavrul lui fu descoperit într-un sac cu celofan îin apele Nistrului dezbrăcat pină la brîu,unflat şi descompus.Avea falangele de la mîini tăiate pină la prima încheietură,unghiile la picioare erau zmulse,dar moarte,probal surveni în urma unei înpuşcaturi în tîmplă.Mai jos de genunchi se vedeau urme de frînghii şi oamenii menţionează că fusese lrgat de o greutate şi aruncat în armele Nistrului,nodul însă cedase şi corpu unflat se ridică la suprafaţa apei”
• Cazul poliţistul Valentin Purice:
fragment din declaratia colonelului Kravcenko, luat prizonier in luptele de la Tighina:
„Am vazut cum Kostenko, impreuna cu niste soldati, l-au batut pe politistul Valentin Purice, care cazuse prizonier. L-au batut cu pumnii, cu picioarele, cu patul armei.
Apoi l-au batut in picioare de viu pe o cruce de scindura. Kostenko era beat. Isi batea joc de Purice, arzindu-l cu stelutele de la epoleti incinse in foc, pe care i le infigea in cap.
Valentin Purice era viu. Apoi l-au aruncat in Nistru.”apoi cadavrul politistului Valentin Purice, ucis la 29 martie, a fost scos din Nistru 2 aprilie .

Cazul grupului Ilașcu atacat mai tirziu la CEDO .
La Tiraspol funcţionau în 1990 doua organizaţii ale Frontului Popular. Una era formata din cadre si studenti ai Institutului Pedagogic din Tiraspol; presedinţii ei au fost Tudor Strişca si Ştefan Urâtu cu 300 de membri şi şedintele ei aveau loc in sediul Institutului. Cealalta – secţia oraşeneasca Tiraspol a Frontului Popular – avea cam 300-400 de membri si era condusa de Ilie Ilaşcu.
La 17 septembrie 1990, Ilaşcu dă publicităţii Hotarîrea nr. 6 a Organizaţiei Orăşenesti Tiraspol a Frontului Popular, „în legătura cu proclamarea aşa-zisei republici sovietice socialiste moldoveneşti nistrene, care este anticonstituţionala si orientata contra integritatii Republicii Moldova si a poporului ei”. În acest document se hotăraste „să nu se recunoască şi să se blameze formarea autoproclamatei RSSMN” si cere populaţiei sa nu se supuna structurilor de putere ale pretinsei RSSMN, iar „delegaţii la Cogresul II si persoanele care intra in conducerea autoproclamatei republici sa fie trasi la raspundere penala”. Textul Hotararii nr.6 a aparut imediat in presa din Tiraspol .
Mai tîrziu, în timpul conflictului,la 2-4 iunie Ilie Ilașcu inpreuna cu Alexandru Levanțoc, Andrei Leșco și Tudor Petrov-Popa sunt arestați de către soldați ai armatei a 14 și alții in camuflaj fiindule incriminate omoruri, și ca au combătut prin mijloace ilegale statutul legitim al Transnistriei,etc.
Au fost puși în detenție în cadrul sediului poliției din Tiraspol la interogatoriu ,unde erau bătuți cu regularitate și severitate,nu li se dadea nici apă nici mîncare și erau interogați toată noaptea.Mai apoi au fost duși cîte unul pe teritoriul garnizoanei armatei a-14 unde erau ca deținuți.
Ilie Ilaşcu mărturisea la CEDO că a fost supus de patru ori la simulări de execuţie: prima dată, lui i s-a citit condamnarea la pedeapsa capitală, în timp ce în celelalte cazuri el a fost condus cu ochii legaţi pe un câmp unde gardienii au tras în sus până când el îşi pierdea cunoştinţa. A.Ivanțoc mărturisea că a fost ameninţat cu violul. La sfârşitul unei luni, ca urmare a loviturilor primite, A.Leșco a fost internat într-un spital psihiatric, unde el s-a aflat timp de o lună
Celulele nu dispuneau de veceuri, de apă sau lumină naturală. O lampă ardea în permanenţă în celulă. Patul, fixat la perete şi pliant, era coborât la miezul nopţii şi ridicat la ora cinci dimineaţă. Reclamanţii nu dispuneau decât de 15 minute zilnic pentru plimbare, care avea loc într-un spaţiu închis. Pe parcursul detenţiei lor în garnizoana Armatei a 14-a, ei nu a putut nici să se spele nici să-şi schimbe hainele. Veceurile se aflau pe coridor şi deţinuţii erau conduşi acolo o singură dată pe zi de către gardieni însoţiţi de un câine-lup german. Ei erau obligaţi să-şi satisfacă necesităţile biologice timp de 45 de secunde, în caz contrar câinele era lăsat să-i atace. Deoarece ei nu erau conduşi la veceu decât o singură dată pe zi în condiţiile descrise mai sus, reclamanţii trebuiau să-şi satisfacă necesităţile biologice în celulă.
Nu au avut acces la un medic deoarece erau batuți și nu li se permitea sa-i vadă nimeni. Dlui Alexandru Ivanţoc i-au fost administrate produse halucinogene care i-au provocat migrene cronice. Pe parcursul acestei perioade, el nu a fost tratat de durerile de cap şi soţia sa nu a avut permisiunea de a-i trimite medicamente.
La o dată neprecizată, reclamanţii au fost transferaţi în închisoarea din Tiraspol cu ocazia procesului. Pe parcursul detenţiei lor provizorii, ei fost supuşi diverselor tratamente inumane şi degradante, au fost bătuţi cu barbaritate, câinii-lupi germani au fost lăsaţi să-i atace, ei au fost izolaţi şi li s-au comunicat date false cu privire la situaţia politică şi asupra stării de sănătate a familiilor lor, fiindu-le promisă eliberarea cu condiţia semnării mărturiilor.
Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov–Popa au fost supuşi tratamentelor cu substanţe psihotrope în urma căruia dl Ivanţoc a suferit tulburări psihice.
După proces au fost duși în închisori unde la fel a continuat tortura: Sub cel mai mic pretext, dl Ilaşcu era pedepsit cu detenţia în carceră, după introducerea cererii sale la Curte, dl Ilaşcu a fost bătut de către militari, cu aplicarea loviturilor de picioare şi de arme. De asemenea, i s-a pus un pistol în gură şi a fost ameninţat cu moartea dacă ar fi încercat pe viitor să expedieze scrisori în afara închisorii. Datorită acestui fapt, el şi-a pierdut un dinte. Acest lucru a fost confirmat mai tîrziu prin scrisoare din 14 mai 1999, unde Andrei Ivanţoc a indicat faptul că, la 13 mai 1999, civili purtând cagule au pătruns în celula sa, lovindu-l cu un baston în cap, în spate şi în ficat şi i-au aplicat lovituri cu pumnii la nivelul gâtului. Ei l-au trântit apoi în coridor unde l-a văzut pe un anume colonel Gusarov gata să-l lovească pe Ilie Ilaşcu cu capul de un perete şi să-i aplice lovituri cu piciorul. Dl Gusarov a pus apoi un pistol în gura dlui Ilaşcu şi l-a ameninţat cu moartea. Colonelul Gusarov a declarat reclamanţilor că motivul acestei agresiuni era cererea lor adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului. În aceeaşi scrisoare, Andrei Ivanţoc a îndemnat Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova, mijloacele de informare în masă internaţionale şi organizaţiile de protecţie a drepturilor omului, să intervină pentru a face să înceteze torturile la care el însuşi şi ceilalţi reclamanţi au fost supuşi.
Dl Ilașcu a fost eliberat la 5 mai 2001.

Concluzie
Actele de tortură produse pe teritoriul Transnistrean în timpul conflictului de pe Nistru în 1992 sunt groaznice. Faptul că un om poate trece prin aceste coşmaruri este de neimaginat. Dar, cel mai groaznic este faptul că personale care se fac vinovate de acest lucru rămân nepedepsite. Unica sentinţă în susţinerea persoanelor torturate în Transnistria este decizia Curţii Europene a Drepturile Omului în cazul Ilaşcu şi alţii contra Republicii Moldova. Decizie în care atît statul moldovenesc cât şi cel rusesc se fac vinovate de încălcarea drepturilor omului pe teritoriul din stânga Nistrului. Chiar dacă fenomenul torturii sa produs înainte de intrarea în vigoare a tratatului pentru RM şi Federaţia Rusă acest fapt a avut loc şi după ratificare, deci exista fenomenul continuităţii. FR sa opus acestei decizii pentru că faptul reclamat nu sa produs pe teritoriul ei, dar nici acest fapt nu a fost un motiv destul de convingător pentru CEDO. Sentiţa stabilită de CEDO oferă o despăgubire financiară a victimelor torturii, despăgubire plătită atît din banii RM cît şi a FR.

Teritoriul Transnistrean este necontrolabil nu doar din punct de vedere politic şi economic. Pentru un cetăţean străin cum numesc forţele transnistrene cetăţenii RM, să ajungă în mîinile forţelor de ordine a acestei republici autoproclamate este egal cu chinuri, tratament inuman, tortură, mărturii false. Tot ceea ce omenirea încearcă să combată, tot ceea ce omenirea încearcă să lase în istorie, poate fi întâlnit pe teritorii precum Transnistria. Necătînd la faptul că UE, SUA, OSCE instituţii internaţionale care luptă pentru combaterea încălcării Drepturilor Omului sunt mereu cu ochii pe situaţia din Transnistria acolo au loc regulat arestări fără motiv, tortură, tratament inuman etc. Ultimul caz care a avut un ecou în presă este cazul jurnalistului Vardanean care a fost reţinut de forţele de la Tiraspol pentru „Înaltă trădare de patrie şi spionaj”, jurnalistul a fost reţinut pe o perioada de timp îndelungată fără a se invoca careva motive. Lui i sa interzis întrevederile cu membrii familiilor sau consultările cu un avocat. Conform unor declaraţii în presa acesta ar fi fost torturat prin intermediul unor metode ce nu lasă urme pe corp. În urma unor astfel de presiuni psihice şi morale la data de 12 mai 2010, Ernest Vardanean face o declaraţie în presă precum că ar fi colaborat cu Serviciul de Informare şi Securitate a RM activând ca spion sub acoperire împotriva regimului de la Tiraspol şi a Federaţiei Ruse.
Cum astfel de cazuri de tortură pot fi excluse din practica unor autorităţi, este greu de afirmat. Personal cred că organizaţii Precum CEDO, ONU şi OSCE ar trebui să fie mai activ implicate în asigurarea drepturilor omului. Dacă CEDO a fost capabilă să facă vinovată Federaţia Rusă de tortură în Transnistria poate mai multe cazuri înaintate spre curte pot influenţa statul rus să se implice în soluţionarea acestui conflict.
Totuşi cea mai bună şi eficientă soluţie este soluţionarea conflictului Transnistrean. În cazul în care acest teritoriu ca intra din nou, de facto, sub jurisdicţia RM va fi posibilă aplicarea tuturor normelor democratice şi a statutului de drept pe teritoriul din stânga Nistrului. Sau în cazul în care soluţia conflictului va fi crearea unui nou stat, oficial recunoscut de comunitatea internaţională acesta va fi constrâns de comunitatea internaţională să aplice toate normele democratice şi să respecte drepturile omului pe teritoriul său.

 

Bibliografie:

1. Birsan Victor,Masacrul inocenţilor,Bucureşti,1993
2. ”Conflictul transnistrean: originile şi principalele problem”,misiunea OSCE in Moldova..
3. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
4. Convenţia privind Drepturile Copilului.
5. CAZUL ILAŞCU şi ALŢII c. MOLDOVEI şi RUSIEI Cererea nr. 48787/99, HOTĂRÂRE STRASBOURG, 8 Iulie 2004
6. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
7. Grecu Vlad.O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari.Chişinău: Prut International,p. 111
8. Hotarîrea Parlamentului nr. 1998-XIII din 24.07.1997 privind ratificarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale precum şi a unor protocoale adiţionale la această convenţie, publicată la 21.08.1999 in Monitorul Oficial nr. 054.
9. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Comments

comments

8 Comments so far:

  1. Alex Rusu spune:

    de ce nu se spune nimic de grozaviile ce le faceau combatantii moldoveni(mai bine zis rumini) in stinga Nistrului?
    pentru claritate si o istorie veridica trebuie sa se faca publice toate factele corect si cinstit.nimeni nu este in drept sa „traga plapuma pe dinsu” falsificind istoria.

    • marinbodrug spune:

      în ceea ce privește „grozăviile” care se vehiculează pe teritoriul necontrolat de autorități, nu prea le dau valoare. și anume:
      1. ce drept au cazacii și alte minorități care au sosit pe teritoriul constituțional al Republicii Moldova să încalce legea și la pedeapsă să deschidă focul, iar dacă au fost afectați – acuză fără temei.
      2. nu exclud și faptul că și o serie de combatanți, cu capul plin de drojdie „poate” au și întreprins tot felul de acte de abuz sau tortură, însă cazuri concrete și veridice nu se cunosc…….dacă deții documente ce dovedesc acest lucru, fă-le publice.

  2. iskakovainfo spune:

    Fericiți cei prigoniți pentru dreptate , că acelora este Imparația Cerurilor

  3. […] Coșnița, de către un militar CUC – Veaceslav Cojuhari, postul trilateral nr. 9, din partea forțele de pacificare ale Federației Ruse. Tînărul conducea un automobil împreună cu un prieten,  din regiunea […]

  4. […] al URSS la „11“ iulie 1942 Se ascultă: Dosarul 395 cu numărul de ordine 03 912 NKVD RSSM a dlui Nastas Vasile Soflronie, anul nașterii 1909, în Condrătești, raionul Cornești, RSSM, […]

  5. […] de Stat a Federaţiei Ruse „cu privire la tendinţele negative a evoluţiei situaţiei în jurul Transnistriei în legătură cu acţiunile Guvernului Republicii Moldova şi ale autorităţilor Ucrainei” care […]

  6. […] Colegiul de Medicină Ungheni, refugiat în timpul Războiului Moldo – Rus (1992) din Tighina. În trecut, școala medie nr. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moldova