Conflictul Transnistrean. Cazuri de tortură.(partea I).

Home  >>  Uncategorized  >>  Conflictul Transnistrean. Cazuri de tortură.(partea I).

Conflictul Transnistrean. Cazuri de tortură.(partea I).

11
Iul,2012

2

Acest articol a fost pregătit pentru Conferinţa Internaţionale de Ştiinţe Politice, Sibiu, România 2010. Pe atunci eram student în anul I la ştiinţe politice, specialitatea politologie. Lectură plăcută!

Tema:” Conflictul Transnistrean. Cazuri de tortură in timpul conflictului militar cit si dupa”.

Theme: „The Transnistrian conflict: Cases of torture during the military conflict as well as after”.

Autor: Marin Bodrug,student an I,gr.207,Facultatea Relatii Internationale,Stiinte Politice si Administrative, USM.

Author: Marin Bodrug, student I year ,gr.207, Faculty of International Relations, Political and Administrative Sciences, Moldova State University.

1.Istoricul conflictul Transnistrean
Creată prin decizia Sovietului Suprem al URSS la 2 august 1940, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească se compunea dintr-o parte a Basarabiei preluată de la România la 28 iunie 1940 ca urmare a Pactului Molotov – Ribbentrop încheiat între URSS şi Germania, locuită majoritar de o populaţie vorbitoare de limba română, şi de o porţiune de pământ situată în partea stângă a Nistrului în Ucraina (URSS), Transnistria, care i-a fost transferată în 1940 şi care era locuită de o populaţie a cărei componenţă lingvistică era în 1989, conform datelor publicate, de 40% moldoveni, 28% ucraineni, 24% ruşi şi 8% alţii. Limba rusă a devenit limba oficială a noii republici sovietice.
În viaţa publică, autorităţile sovietice au impus scrierea în limba română cu caractere chirilice, care devenise astfel, “limba moldovenească”, şi care era pe planul secund după limba rusă .
În august şi septembrie 1989, Sovietul Suprem Moldovenesc a adoptat două legi care introduceau alfabetul latin pentru scrierea în limba română (moldovenească), instituind această limbă ca prima limbă oficială a statului, în locul celei ruse.
La 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem a adoptat un nou drapel tricolor (roşu, galben, albastru) cu stema moldovenească şi imnul naţional, care la acea dată, era acelaşi ca şi al României. În iunie 1990, având ca imbold mişcările de autonomie şi independenţă din cadrul Uniunii Sovietice, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească s-a numit Republica Sovietică Socialistă Moldova. Ea şi-a proclamat suveranitatea la 23 iunie 1990 .
La 23 mai 1991, Republica Sovietică Socialistă Moldova s-a numit Republica Moldova.
La 2 septembrie 1990 a fost proclamată “Republica Moldovenească Nistriană” RMN. La 25 august 1991, “Consiliul Suprem al RMT” a adoptat declaraţia de independenţă a RMN. Până în prezent, Republica Moldovenească Nistreană nu este recunoscută de comunitatea internaţională. La 27 august 1991, Parlamentul moldovenesc a adoptat Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, care cuprindea şi Transnistria. La acea dată, Republica Moldova nu avea armată proprie şi primele tentative pentru a o crea au avut loc câteva luni mai târziu. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS “demararea negocierilor cu guvernul moldovenesc pentru a pune capăt ocupaţiei ilegale a Republicii Moldova şi retragerii trupelor militare sovietice de pe teritoriul moldovenesc” pentru a nu duce la un conflict militar unde ar avea de suferit integritatea teritorială . După declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, Armata a 14-a a regiunii militare din Odessa a ministerului Apărării al URSS (“Armata a 14-a”), a cărui cartier general se afla la Chişinău din 1956, a rămas pe teritoriul moldovenesc. Unele mişcări importante de materiale au fost semnalate totuşi începând cu anul 1990: printre altele, mari cantităţi de materiale au început să fie retrase de pe teritoriul moldovenesc. Pe parcursul anului 1991, Armata a 14-a se compunea din câteva mii de soldaţi, unităţi de infanterie, artilerie (dotate în special cu un sistem de rachete anti-aeriene), blindate şi aviaţie (inclusiv avioane şi elicoptere de luptă) şi era dotată cu mai multe depozite de muniţii, dintre care unul dintre cele mai mari depozite de muniţii din Europa, situat la Kolbasna, în Transnistria. În afara armamentului Armatei a 14-a, DOSSAF-ul, “Asociaţia de ajutor al armatei pe pământ, în aer şi pe mare” (DOSAAF – Dobrovol’noe Obshestvo Sodeistviia Armii Aviatsii i Flotu), situat pe teritoriul moldovenesc, fiind o organizaţie de stat creată în 1951 pentru pregătirea populaţiei civile în caz de luptă, dispunea în special de muniţii și armament extreme de periculos pentru integritatea teritoriala tinerei republici aflata pe ultima suta de metri la obtinerea independenței,iar după proclamarea ei, Republica Moldova, materialul DOSAAF-ului situat în partea de teritoriu controlată de guvern a trecut în posesia guvernului moldovenesc, iar restul materialului, situat în Transnistria, separatiştilor transnistreni. Pe parcursul anulu 1991, Armata a 14-a se compunea din câteva mii de soldaţi, unităţi de infanterie, artilerie (dotate în special cu un sistem de rachete anti-aeriene), blindate şi aviaţie (inclusiv avioane şi elicoptere de luptă) şi era dotată cu mai multe depozite de muniţii, dintre care unul dintre cele mai mari depozite de muniţii din Europa, situat la Kolbasna, în Transnistria.
Prin decretul nr. 234 din 14 noiembrie 1991, Preşedintele Republicii Moldova, M. Snegur, a declarat ca fiind proprietate a Republicii Moldova muniţiile, armamentul, mijloacele militare de transport, bazele militare şi alte bunuri aparţinând unităţilor militare ale forţelor armate sovietice staţionate pe teritoriul moldovenesc.

2. Conflictul militar
Confruntări armate de importanţă redusă între separatiştii transnistreni şi poliţia moldovenească au avut loc începând cu luna noiembrie 1990 în estul ţării, la Dubăsari, pe malul stâng al Nistrului.
În lunile următoare, autorităţile transnistrene au mobilizat detaşamente paramilitare numite “detaşamente muncitoreşti”, în baza cărora a fost creată în 1991 o Gardă Republicană profesională şi complet echipată .
• Martie 1992 – Gardiștii intră în Coceri cu 2 blindate, eschizînd focul asupra trecătorilor ,atacă podurile de pe Nistru la Camenca, Tighina, Rîbnița,constituind posturi ilegale de control. Moldova devine membra a ONU. Mai tîrziu sunt atacate Coșnița, Ursoaia, Roghi, Gura Bîcului, Tighina devenind un cap de pod pentru separatiști.Are loc reuninea OSCE unde se creează mecanismul cvadripartit de rezolvare a conlictului,compus din:Modova, Rusia, Romania și Ucraina.
• Aprilie 1992 – poliția RM incearcă să elibereaze orașul Tighina,cad 8 polițiști.În oraș intră 20 de blindate,avînd arborat drapelul Rusiei.Continuă reuniunea comisiei cvatripartită
• Mai 1992 – O înscenare face ca armata a 14 sa iasă din garnizoană și sa pornească spre Dubăsari cu 37 tancuri,11 tanchete, 6 tunuri, 3 arme antitanc,6 aruncătoare de grenade, 63 pistoale automat,21 mașini blindate și mașini militare care vor declanșa atacuri la Coșnița, Cocieri, Corjevo, Holercani, Molovata, Ustia, Zoloceni, Dnestrovsk.
• Iunie 1992 – Personalități din Frontul Popular sunt arestate și acuzate de terrorism:Ilie Ilașcu, Ștefan Urîtu, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco. La Grigoriopol apare grupul Delfinul,format din pușcăriași eliberați. După acordurile de încetare a focului, Tighina este atacată de peste 1200 de gardiști, și asupra orașului se trag cu rachete Alazan. Se duce un război în adevaratul sens al cuvintului.În 20-21 iunie din partea moldovenească cad peste 200 de polițiști și voluntari civili și cca 300 răniți.
• 21 iunie 1992 – La Moscova M.Snegur și B.Elțin semneaza acordul de încetare a focului.

Consecințele acestui conflict sunt foarte grave: 388 ostași și voluntari morți,citeva sute de răniți, case distruse, familii desparțite, separarea unui stat în două,sute de cazuri de tortură în timpul conflictului cît și după care nu au fost examinate și nu a fost tras nimeni la răspundere.Și asta numai din partea dreaptă a Nistrului, căci date despre victime din stînga separatistă sunt foarte multe și incorecte, nefiind expusă o cifra exactă care ar fi acceptată și de administrația Moldovei.
După declaraţia independenţei, Republica Moldova a aderat la cele mai inportante instrumente internaţionale şi europene de protecţie a drepturilor omului, inclusiv Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime , inumane sau degradante şi Protocolul Opţional la Convenţie, Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertaţilor fundamentale, Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, inclusi Protocolul 1 şi 2 la Convenţie.
În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului tortura și tratamentul inuman sunt definite așa:
• Tortura: orice act prin care se provoacă unei persoane,cu intenţie ,o durere sau suferinţă puternică,de natură fizică sau psihică,în special cu scopul de-a obţine,de la această persoană sau de la o persoană terţă,informaţii sau mărturisiri,de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoana l-a comis sau este bănuită că la comis,de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenia durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice, sau orice altă persoană,care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau consiţămîntul expres sau tacit a unor asemenia persoane.
Actele de tortura cel mai frecvent utilizate de catre regimul separatist de la Tiraspol în tipul și după conflict: spînzurarea palestiniană (rîndunica), cauzarea numeroaselor lovituri, violul, supunerea şocului electric, tratamentul cu apa fierbinte sau extrem de rece, lovituri in cap şi ameninţări, lovituri asupra tălpilor, tăieturi de lamă pe mîini şi pe faţă, pistrivirea membrelor, zmlgerea unghiilor sau introducerea unor obiecte ascuțite sub ele,prizonierii erau lipsiți de condiții umane de trai, lipsirea de apă și mîncare, simularea execuțiilor, celule fară veceuri, etc.
• Tratament inuman: tratament, care poate fi similar torturii,dar mai puţin sever şi poate fi de natură fizică sau mentală. Tratamentul inuman se poate referi la un atac fizic asupra unei/unor persoane sau la condiţiile in care sunt intreţinute.
In actele internaţionale cu caracter general sunt incluse formulări ce interzic absolut tortura:
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
2. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: „Nimeni nu va fi supus torturei şi nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. In special este interzis ca o persoană să fie supusă, fără consinţămîntul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice.
3. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”
4. Convenţia privind Drepturile Copilului – „ Statele-părţi vor garanta că nici un copil nu este supus la tortură, la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Pentru infracţiunele comise de persoane sub vîrsta de 18 ani nu vor fi pronunţate nici pedeapsa capitală, nici închisoarea pe viaţa fără posibilitate de eliberare.”
Republica Moldova nu a formulat rezerve la actele sus-menţionate. Pentru Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a fost formulată o declaraţie.
Aceasta ţine de asigurarea implementării prevederilor Convenţiei pe teritoriul regiunii de est a ţării (Transnistria), necontrolată pînă acum de către Guvern.

Bibliografie:

1. Birsan Victor,Masacrul inocenţilor,Bucureşti,1993
2. ”Conflictul transnistrean: originile şi principalele problem”,misiunea OSCE in Moldova..
3. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
4. Convenţia privind Drepturile Copilului.
5. CAZUL ILAŞCU şi ALŢII c. MOLDOVEI şi RUSIEI Cererea nr. 48787/99, HOTĂRÂRE STRASBOURG, 8 Iulie 2004
6. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
7. Grecu Vlad.O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari.Chişinău: Prut International,p. 111
8. Hotarîrea Parlamentului nr. 1998-XIII din 24.07.1997 privind ratificarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale precum şi a unor protocoale adiţionale la această convenţie, publicată la 21.08.1999 in Monitorul Oficial nr. 054.
9. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Comments

comments

2 Comments so far:

  1. […] necesitatea retragerii armamentului rus si schimbarii formatului fortelor de mentinere a pacii din Transnistria cu o misiune civila. “Pastrarea tehnicii grele la posturile fortelor de mentinere a pacii poate […]

  2. […] Țara Românească (cu Dobrogea) 53. Moldova (România) 54. Bucovina 55. Moldova (Basarabia) 56. Transnistria 57. Găgăuz-Yeri 58. Bugeac 59. Rutenia Subcarpatică 60. Zona de decontare a Maghiarilor din […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moldova