7 aprilie 2009 – conspirație sau simplă coincidență…..

Home  >>  Basarabia  >>  7 aprilie 2009 – conspirație sau simplă coincidență…..

7 aprilie 2009 – conspirație sau simplă coincidență…..

6
iun.,2012

5

7 aprilieOricât ar părea de neverosimil acest fapt, tulburările izbucnite după alegerile parlamentare din primăvara anului 2009 au fost descrise cu o exactitate de necrezut într-o carte editată în SUA încă în 1987 („Mîine în Rusia” de E. Topol) . Acesta e romanul unui complot din Uniunea Sovietică, scris mai mult de două decenii în urmă. Evenimentele din 7 aprilie 2009 parcă sunt trase la xerox din cartea lui Eduard Topol. Crede-ţi că e întâmplător acest fapt?

Dacă apariția unui mit politic într-o societatea se datorează, cum menționează autorii sus-citați, unei crize prin care trece statul, atunci criza politică în care se află Republica Moldova (oficial de pe 5-6 aprilie 2009, deși, noi tindem să presupunem că această criză este una de durată mai lungă) este una propice pentru dezvoltarea ideilor mitoforme și răspîndirea rapidă a acestora.

Nu va fi nevoie de o căutare insistentă a dovezilor ce ar demonstra existența răspîndirei mitului conspirației în cadrul societății Republicii Moldova. Speculații cu privire la evenimentele din luna aprilie a anului 2009, au început concomitent cu afișarea rezultatelor scrutinului parlamentar, furnizînd valoare ideologică ambelor forțe oponente existente pe arena politică la acel moment. În urma analizei literaturii de specialitate, am observat că teoreticieni ai mitului conspiraționist tind a fi desemnați ca fiind protagoniștii aripei drepte, a partidelor liberale, iar învinuirile venind din partea stîngei extremiste.

Editorialistul Petru Bogatu, într-un articol în cotidianul Jurnalul de Chișinău menționa: „În centrul capitalei s-a dezlănţuit un protest spontan. Mulţimea scandează “Jos comuniştii!”. Între timp, printre demonstranţi se strecoară nişte personaje dubioase. Infiltrându-se profesionist, fără ca lumea să bănuiască ceva, acestea atrag manifestanţii paşnici din piaţă în faţa Palatului Prezidenţial, incitându-i împotriva forţelor de ordine masate în jurul clădiri. Îşi face apariţia o maşină pe care nişte inşi turbulenţi o răstoarnă. Protestatarii aruncă cu petarde şi brichete. Marşul degenerează, pe neprins de veste, în violenţe. Provocatorii devastează cele mai importante instituţii ale statului. În piaţă vine o ambulanţă, întrucât apar primii răniţi. Haosul atinge apogeul. Spre miezul nopţii, puterea caută să preia controlul asupra situaţiei şi ordonă trupelor Ministerului de Interne să intervină în forţă. Protestatarii sunt bătuţi bestial în plină stradă. Se operează primele arestări. Dimineaţă încep represalii în toată ţara.”„Credeţi, probabil, că pasajul de mai sus e o descriere a evenimentelor din 7 aprilie 2009? Vă înşelaţi. Am reprodus un fragment dintr-o adnotare la romanul „Mâine în Rusia” de Eduard Topol. Scris în 1987 şi publicat în 1989, acesta a prezis de fapt, cu patru ani înainte, puciul GKCP din august 1991. Şi mai uluitor este faptul că romanul anticipează nu numai tentativa de lovitură de stat de la Moscova de acum 19 ani, ci şi revolta populară de la Chişinău din aprilie 2009” menționează jurnalistul Petru Bogatu.

Situație similară o găsim și în perioada interbelică, în prima lună de guvernare a Partidului Național-Socialist al Muncitorilor Germani. Hitler împreună cu Goering, șeful GESTAPO, nutresc un complot conspiraționist pentru lichidarea comuniștilor.

Rupert Butler în romanul : GESTAPO – Istoria poliției secrete a lui Hitler, menționa: „Hermann Goering, șeful poliție, a anunțat descoperirea documentelor incriminatoare dovedind că acești comuniști erau pe punctual de-a declanșa o revoluție demult planifică” , iar după incendierea Reichstagului german de către olandezul Karl–Liebknecht-Haus, care fusese acuzat, fără a fi dovedit acest lucru vreodată, că era comunist idealist și confuz . Goering spunea: „Acesta este începutul revoluției comuniste! Nu trebuie să mai așteptăm nici un minut. Nu vom arăta nici un pic de milă. Fiecare oficial comunist trebuie împușcat.” După aceste evenimente comuniștii sunt lichidați complet din Germania Nazistă.

Acest scenariu se pare că a servit ca sursă de inspirație pentru guvernare , și aici ca dovadă, scandalul mediatic iscat recent cu privire la relația dintre jurnalista Natalia Morari, ex-angajată la cotidianul rus „Novaya Vremya” și consilierul ex-președintelui Voronin, cardinalul din umbră, Marc Tcaciuc. Conform declarațiilor deputatului PCRM, Marc Tcaciuc: „Natalia a avut rolul de a mobiliza tinerii la 6 şi 7 aprilie, fiind unul dintre organizatorii protestului pașnic .O consider un provocator, care, fără îndoială, a avut atribuţie la evenimentele de acum trei ani„. Altfel spus complotul conspiraționist de la 7 aprilie, după scenariul Germanie naziste a avut loc în felul următor: „Goering-ul” zilelor noastre, Artur Reșetnicov, actual deputat PCRM și fost șef la SIS în timpul evenimentelor , a asigurat securitatea informațională și creare inamicului public, opoziția, iar Natalia Morari a promovat mitul „dușmanul din extern”, creat de către cardinalul negru, Marc Tcaciuc, printre masele înflăcărate și astfel s-a încercat manipularea maselor. Rezultatul nu a fost cel scontat, datorită faptului că a au avut loc ciocnirea a mai multor comploturi conspiraționiste: cel a „dușmanului din extern” cu „inamicul comunist”, iar rezultatul a fost în defavoare scenariului din Germania nazistă.

Cojunctura politică din R. M. desemnează, însă, într-un mod paradoxal, o învinuire conspiraționistă reciprocă. Liderii opoziționiști și adepții acestora, au creat „inamicul”, deținătorul forței malefice, cu mult înainte de derularea evenimentelor din acea primăvară. Crearea inamicului opoziționist a urmat după evenimentele din 7 aprilie. Grupurile conspiraționiste, pe lîngă organizarea bine pusă la punct aveau planuri de lungă durată, bine concepute și „funcționabile”. Cum nu odată vom demonstra în capitolul ce urmează, incompatibilitatea existenței unui plan conspiraționist atît de complex cu realitatea social, este una notorie. Aceasta se datorează nu numai mecanismelor sociale complexe, care pot distorsiona în orice moment planurile conspiraționiste, dar și implicarea masivă, care se presupune a fi neclară în acest caz, a multor indivizi, ce nu poate să trecă neobservată într-o societate deschisă.

Specularizarea informațională după evenimentele din 7 aprilie din 2009 a fost datorată în mare parte răspîndirei prin intermediul internetului. Filmele pretinse a fi documentare au invadat spațiul virtual. Mitul provocatorilor sub sloganul ” aici au acționat grupurile de provocatori organizate de comuniști” este un exemplu elocvent al legendei urbane transformate în mit conspiraționist.

Cum menționează D. Coady „nimic nu poate avea loc așa cum își propune un mit, deoarece întotdeauna ceva merge altfel decît s-a așteptat”.

Putem vorbi despre răspîndirea unor teorii conspiraționiste după 7 aprilie 2009, datorită unor învinuiri persistente venite din parte a două tabere opuse de forțe politice. Prima teorie vine din partea partidelor liberale. Sunt aduse o multitudine de detalii, care se presupune că ar demonstra într-o măniera indubitabilă existența unei conspirații „comuniste” în spatele evenimentelor din 7 aprilie.
Detalii-dovezi de genul: „polițiști care pregăteau pietre pentru devastatori”, „provocatori cu capete rase, îmbrăcați în haine sumbre”, „biroul intact al președintelui după vandalizarea președenției”, „arborarea drapelului UE prin intermediul serviciilor de securitate”, „arderea arhivei cu scopul de a ascunde crimele comuniste”,etc..
Paradoxal chiar și participanții direct la evenimente ajung să creadă mai degrabă în ceea ce promovează mass media decît ceea ce au văzut ei personal. Aceasta se datorează faptului că evenimentele ce au avut loc nu au fost deloc logic structurate și nu au avut delimitări categorice în ceea ce privește acțiuni sau timp. Oamenii erau destabilizați și dezinformați deoarece din cauza contaminării emoționale, aceștia au fost lipsiți de judecata rațională a evenimentelor.
Arma principală care a funcționat – indivizii adunați spontan într-adevăr nu știau cum să procedeze, era lipsă de lider care ar trebui să-i orienteze. În asemenea cazuri, cel mai bine funcționează psihologia maselor, efectul unei turme fără cioban. Aceasta i-a făcut să se intervină în orice situație care cel puțin părea a acțiune, demonstrând avîntul tinerilor spre vandalizare. Chiar dacă pretinșii provocatori au acționat în această direcție acest fapt nu putea fi prevăzut și nici dirijat. Actuala guvernare învinuiește guvernul de atunci că nu au securizat clădirile de importanță statală. Dacă scenariul însă, era invers? Oricum era să fie interpretat ca „atac agresiv asupra manifestanților”. Studenții au devenit țapi ispășitori pentru ambele tabere oponente.

Lagărul liberal își pune întrebarea tipica teoreticienilor conspiraționiști: Cui Bono?  – Cine are de cîștigat în această situație? Scenariu oferit este unul tipic, eroul malefic, salvatorul. Nu negăm posibilitatea existenței unei conspirații în ceea ce privește falsificarea alegerilor, dar este imposibilă programarea unei lovituri de stat.
Cum pârghiile conspiraţiei de la 6 şi 7 aprilie 2009 se pierd, întregul adevăr despre pogromul din centrul Chişinăului nu va ieşi la iveală într-un viitor previzibil. În principiu însă, se încearcă demonstrarea implicării FSB – lui şi a Kremlinului, cît şi-a complicilor acestora aflați la faţa locului, poate fi demonstrată în instanţă, însă rezultatul din nou se raportează la zero (cazul blogg-erului rus Baghirov).
În cazul răspîndirii mitului conspirației „7 aprilie 2009”, a contribuit nu doar internetul ca resursă de bază ci și dezinfomarea propagandistică. Aceeași metodă a fost utilizată de către cei învinuiți pentru a-și apare poziția, vorbind despre zombarea electoratului, despre utilizarea noilor descoperiri stiințifice – programare neurolingvistică. Tangența – ambele parți afirmă că protestul a fost manipulate, „spontanietatea bine organizată” – comuniștii afirmă controlul direct, opozitia, că guvernul activa prin intermediul provocatorilor.

Partea comuniștilor implica motive naționaliste (implicarea guvernului român și a mișcărilor unioniste precum Noii Golani, Mișcarea Național Creștină, Noua Dreaptă.) și chiar fac legătură cu ideologia nazistă. Atunci cînd D. Pipes afirma că multitudinea de detalii oferite pentru a argumenta existența conflictului duce la pierderea sensului și la dificultatea de-a face o concluzie pînă la urmă, putem vedea aceste consecințe și în cazul mitului conspirației„7 aprilie”. Multitudinea de date aruncate în mulțime, avînd o pretinsă logică și argumentare, face dificilă construirea unei păreri obiective. Aşa o fi sau altfel, un lucru este cert.

În evenimentele de la 7 aprilie 2009 se observă clar, aceasta a fost o conspirație a forțelor special din extern, însă lucrurile au luat o altă întorsătură, căci mulțimea a scăpat de sub control.

Acum, după 3 ani de la evenimentele din primăvara 2009 ce avem?, doar ipoteze și presupuneri . Altfel spus, Cui Bono?, statul Republica Moldova prin schimbarea regimului de guvernare și promovarea vectorului pro-european sau conspiraționiști, cei care au regizat evenimentele , avînd ca scopul instabilitatea politică și haos. Referindu-ne la romanul „Mîine în Rusia” de Eduard Topol, în care este descris viitorul scenariul al conspirației „7 aprilie”, îl cităm pe Jorges–Louis Borges care scria: „Sensul cărţilor se află în posterioritatea lor, în noi; nu în urmă, ci înainte”.

5 Comments so far:

  1. Marek spune:

    foarte bun articol Marin ! Bafta mai departe !

  2. Această variantă e cu mult mai interesantă decît prima, succes !!!

  3. viteoka spune:

    Super articol – vreau o analiză și mai complexă.
    Bravo pentru așa o abordare și pentru faptul că ai analizat așa un subiect TABU!

  4. joscomunistul spune:

    Reblogged this on Modoveni deci Români and commented:
    Interesantă abordare …. cu persiunea ta marinbodrug.wordpress.com am să-l distribui și la mine pe blog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte